Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Vrea Rusia să se schimbe?

Vrea Rusia să se schimbe?

Rusia, recunoaște că a greșit în relațiile cu noile state post-sovietice, dar nu în ceea ce credem noi că a greșit, dar în ceea ce crede ea că a pierdut ca fost imperiu. Moscova nu regretă nici unul din conflictele militare din spațiul post-sovieitc: nici Carabahul, nici Transnistria, nici Abhazia sau Osetia de Sud, nici Crimeea și nici Donbasul.

Ar fi curios s-o vedem și pe asta: o altfel de Rusie decât cea imperială, pe care o știm de ani sau de sute de ani și care, iereditar, nu recunoaște în relațiile cu lumea decât forța. Curiozitatea vine, ca urmare a unui interviu, acordat acum o săptămână publicaţiei germane Der Spiegel de către Serghei Karaganov, consilierul de politică externă al Kremilinului și, tot el, șef al Consiliului de Apărare și Politică Externă în administrația prezidențială a Rusiei. Karaganov s-a remarcat cu ani în urmă prin doctrina sa politico-militară, „Doctrina Karaganov”, care prevedea ca după prăbușirea URSS noua politica externă a Moscovei față de noii vecini trebuie să se concentreze pe protejarea etnicilor ruși, rămași în țările din jur, chiar cu prețul intervenției militare, lucru pe care, de altfel, Rusia l-a făcut cel puțin în două rânduri: în 1992 împotriva R. Moldova iar în 2014 împotriva Ucrainei. Și într-un caz, și în altul, Rusia, folosind pretextul ”apărării etnicilor ruși”, a intervenit militar și a ocupat Transnistria, Crimeea și Donbasul. Curiozitatea, în cazul interviului, este, de fapt, alta. Karaganov surprinde prin faptul că, în premieră, o persoană din anturajul Kremlinului, chiar dacă nu este una oficială, recunoaște că Rusia a greșit în relațiile cu vecinii săi ”apropiați”, ”fostele republici sovietice” și că are acum de reparat mai multe ”greșeli” din aceste relații. Bună declarație, dacă ne oprim aici. Ai senzația sau, cel puțin, vrei să crezi că Rusia a înțeles, în sfârșit, că felul în care și-a construit relațiile cu fostele ”republici-surori” nu fac bine nici Rusiei, nici ”surorilor” și că lucrurile ar trebui reașezare într-o altă albie. M-am gândit, într-un moment, că ceea ce declară Karaganov poate fi, într-un fel, chiar un proces de conștiință, pe care s-ar putea să și-l asume elitele poliice ruse, fie și cu o întârziere de 25 de ani de la ”ruperea” relațiilor. Din păcate, nu e chiar așa. Dacă mergem mai departe pe textul interviului o să vedem că, da, Rusia, într-adevăr, recunoaște că a greșit în relațiile cu noile state post-sovietice, dar nu în ceea ce credem noi că a greșit, dar în ceea ce crede ea că a pierdut ca fost imperiu. La modul practic, Moscova nu regretă nici unul din cele 6 conflicte militare din spațiul post-sovieitc: nici Carabahul, nici Transnistria, nici Kaliningradul, nici Abhazia sau Osetia de Sud, nici Crimeea și nici Donbasul. Și nu sunt singurele lucruri, pe care nu le regretă. Ceea ce regretă Moscova și nu ascunde nici Karaganov este pierderea URSS, iar o dată cu aceasta și pierderea ”prieteniei” fostelor republici sovietice. Karaganov zice că Rusia este frântă de faptul că aceste relații ”s-au pierdut”, dar nu spune ce a făcut Rusia ca aceste relații să rămână. La momentul în care trebuia să se hotărască, prin refrendum, soarta de mai departe a URSS, în 1991, Moscova, în loc să-și revadă politicile (în special cea națională) în raport cu fostele republici unionale, a recurs la ce? La șantaj și amenințări. Ca să nu extindem subiectul, este de ajuns să ne amintim ce discuții s-au purtat la acea vreme cu Chișinăul: ”Ori rămâneți în URSS, ori ve-ți fi, în loc de una, 3 republici”, a fost sentința Moscovei, aluzie făcându-se la regiunile transnistreană și găgăuză. Și nu am fost singurii, în acest sens. Mi-amintesc că în 1997, într-o conferință de presă cu ambasadorul de atunci al Rusiei la Chișinău, Al. Papkin, îl întrebam dacă în anii de după destrămarea URSS, Rusia a înțeles că o altfel de politică naţională (fiindcă asta a fost marea discordie în sânul URSS) adoptată la momentul ”perestroicii” în relațiile cu „republicile unionale”, ar fi permis supraviețuirea Uniunii Sovietice, la care el mi-a răspuns pe sub nas: ”Dar cu ce era rea politica noastră națională?”. Și atunci am înțeles că Rusia nu se va schimba niciodată, că URSS nu a mai avut nici o șansă să rămână, iar groparii ei trebuiesc căutați nu în fostele republici, ci la Moscova. Precizare făcută și pentru Papkin, în cazul în care mai este, dar și pentru Karaganov, pentru că el, la fel ca și Papkin, gândește exact în același mod și termeni. Răspunsul la întrebarea de ce Rusia s-a pomenit în relațiile cu fostele republici sovietice, exact ca și pescarul din ”Peștișorul de aur”, în fața covatei sparte (că asta îi doare pe „karaganovii” ruşi) trebuie căutat, așa după cum ziceam deja, la Moscova, nu la Chişinău, Kiev, Riga sau în alte caputale postsovietice.

Apariția lui Karaganov pe paginile publicației Der Spiegel nu este deloc întâmplătoare. Interviul apare la 4 zile după summitul NATO de la Varșovia și la o zi de la reuniunea Consiliului NATO-Rusia (14.07.2016). Explicația este clară: summitul a luat decizii departe de a fi pe placul Rusiei. NATO a anunțat o fortificare serioasă a capacităților de apărare pe întreg Flancul Estic al Alianței, dar nu pentru a amenința Rusia (după cum strigă diplomația rusă), ci pentru a descuraja ambițiile ei imperiale în regiune. Lucrurile care au deranjat cel mai mult Moscova at fi câteva. Unu: prezența NATO în Ucraina și sprijinul acordat Ucrainei. Doi: participarea la summit a R. Moldova. Și nu pur și simplu participare, dar apel direct de la tribună la sprijin privind evacuarea trupelor ruse din Transnsitria și transformarea corpului militar de pacjficatori ruși într-o misiune civilă internațională. Trei: fortificarea trupelor de intervenție imediată în Polonia și România Și patru: prezența militară tot mai activă a NATO la Marea Neagră, fapt care a provocat o nouă răceală în relațiile NATO-Rusia și a determinat Moscova să ceară Alianţei să părăsească Marea Neagră. În răspuns, NATO a cerut Rusiei să părăsească Crimeea și estul Ucrainei. În situația care s-a creat, Moscova, potrivit lui Karaganov, va trebui să-și revadă radical relațiile cu ”noii vecini”, pentru a nu admite o şi mai mare apropiere a NATO de frontierele sale. „Vrem să fim inima unei mari Eurasii. Subcontinentul Europa va aparține și el Eurasiei. Dar pentru asta trebuie să fim mai hotărâți….. Așa cum am fost în cazul Crimeii”, spune Karaganov.

La nivel de interviu Rusia pare destul de hotărâtă, cum va fi în realitate, trebuie să vedem.

Publicitate
Publicitate