Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Unde a dispărut Mesagerul de…

Unde a dispărut Mesagerul de limbă rusă?

Republica Moldova este un stat polietnic. Potrivit ultimelor date cu privire la componenţa etnică a R. Moldova, în acest stat convieţuiesc moldoveni (vorbitori de limbă română-moldovenească-de stat) – circa 75%, ucraineni – 8%, ruşi – 6%, găgăuzi – 4%, bulgari – 2%, romi – 0,4%, şi alte etnii (evrei, polonezi, azeri, armeni, nemţi) – circa 5% împreună. Reieşind din aceste date oficiale, 19% din cele 25% de alolingvi nu sunt ruşi şi nu cunosc neapărat limba rusă, deoarece limbile etnice ale unora nu au măcar rădăcini slavone (găgăuza, roma, ebraica, armeana, azera). 

Totuşi, minorităţile etnice din R. Moldova, chiar cele mai numeroase minorităţi, cum ar fi ucrainenii, găgăuzii, bulgarii – au şanse insuficiente să studieze limba lor maternă. Standardele internaţionale sugerează că, în orice stat al lumii, reprezentanţii minorităţilor naţionale trebuie să aibă posibilitatea să facă studii primare în limba maternă, studiind în paralel limba majorităţii pentru o integrare mai bună în clasele gimnaziale, liceale şi în viaţa socială ulterioară.
Din păcate, doar 0,06% dintre copiii ucraineni au posibilitatea să îşi facă studiile primare în limba ucraineană, şi doar 0,02% dintre cei bulgari au acces la asemenea studii. Copiii romi  care pot învăţa limba lor din abecedare sunt chiar număraţi pe degete.

În schimb, numărul copiilor care fac studii exclusiv în limba rusă este extrem de mare. Absolut toţi copiii din R. Moldova, inclusiv moldo-românii, găgăuzii, evreii, bulgarii, sunt obligaţi, în orice instituţie de învăţământ de pe teritoriul acestui stat, să înveţe limba rusă.  Dacă engleza, franceza, spaniola, germana ar putea fi alese de către părinţi ca o a treia limbă de studii, limba rusă are doar statut de prima limbă sau a doua.

Regret imperfecţiunea sistemului moldovenesc de învăţământ, care nu a reuşit să transforme predarea limbii române pentru elevii alolingvi într-un obiect de interes, pasiune, atracţie şi respect pentru această limbă. Am auzit sute de istorii în care copiii sau foştii copii alolingvi povesteau de ce nu le-au plăcut orele de română. În fond, acestea nu sunt diferite de poveştile despre de ce nu le-a plăcut chimia, fizica sau franceza. Dar, totuşi, limba română nu le-a plăcut multor elevi alolingvi pentru că profesorii erau altfel, cărţile erau altfel, sistemul era altfel şi limba era una neimportantă, huiduită şi călcată în picioare.

Vremurile s-au schimbat. De la destrămarea URSS, dominaţia limbii ruse nu mai este absolut în niciun fel motivată. Educaţia şcolară şi studierea limbilor în şcolile în care studiază copiii unor minorităţi etnice trebuie să se facă şi în baza algoritmului: 8% dintre şcoli cu predare în limba ucraineană şi 6% cu predare în limba rusă.

Regret foarte mult ceea ce li s-a întâmplat copiilor găgăuzi la examenul de BAC din vara trecută. Fiind găgăuzi, învăţământul lor liceal se produce doar în limba rusă, şi pe lângă faptul că nu au acces la educaţie în limba maternă, la absolvirea din aceste şcoli nu au nici o perspectivă prea largă de integrare în universităţile şi, ulterior, în instituţiile publice din R. Moldova. De ce nu am avea în Parlament romi, bulgari, găgăuzi care ar vorbi şi româneşte, de ce să avem doar exponenţi ai etniei ruse, pentru care în legislativ lucrează traducătorii timp de 20 de ani?

Zilele trecute deputaţii filoruşi din parlament au declanşat un protest cu privire la transformarea programului de ştiri “Mesager” de la ora 19.00 din unul de limbă rusă în unul de limbă română. Totuşi, nimeni dintre ei nu a explicat de ce 6% din populaţie a meritat ca 100% să le înveţe limba, ca să aibă zeci de canale TV în limba rusă, sute de ziare şi reviste, mai multe teatre? De ce celelalte minorităţi nu ar merita să le fie studiată limba măcar de propriii copii, cu ajutorul posturilor TV şi radio? De ce nu ar avea şi ei propriii deputaţi în Parlament, care să protesteze împotriva rusificării forţate?

Alina Radu,
alina.radu@zdg.md