Un leu pentru un pacient

Medicina, reformată sau nereformată, se ţine, până la urmă, pe medici şi degeaba oamenii aruncă pietre în guvernare, în ministru sau în spitale reci şi murdare, dacă pe lista de nume ale doctorilor din R. Moldova ar lipsi nume de medici adevăraţi.

Nu că m-aş gândi prea mult la sănătatea mea sau la problemele sănătăţii din R. Moldova, dar, la fel ca orice om, recapitulez uneori, în cap, istorii cu medicii pe care i-am cunoscut şi vreau să vă dau acum o veste bună. Cei mai mulţi, dintre cei care au trecut prin viaţa mea, sunt oameni speciali, pentru care, la o nevoie, aş dona sânge sau orice altceva, ca să-i pot ajuta să-şi menţină viaţa, starea de luptă, bunul simţ, sensibilitatea şi profesionismul de care avem atâta nevoie.

Am cunoscut un medic pregătit să vorbească ore în şir cu tine despre viaţă şi despre viaţa ta. Mi-a fost întotdeauna de un ajutor atât de mare, încât nu am ezitat să le recomand prietenilor să treacă pe la el, atunci când, în calea vieţii lor, apare vreo frână. Prietenii au trecut pe la el, apoi prietenii prietenilor mei i-au trecut pragul. Fiecare a ieşit încântat de tratament, de înţelepciunea acestuia şi de recomandările sale.

Am cunoscut medici care, în caz de nevoie, şi-au sacrificat duminicile, pentru a ajuta sau chiar pentru a salva. Şi nopţile lor nu sunt prea des liniştite, pentru că, întotdeauna, sunt gata să-ţi răspundă cu pricepre la întrebările tale care nu rabdă nicicum până dimineaţă.

Da, îi păstrez în memorie şi au un loc aparte cei care, cu duritate, au decis că există o singură soluţie pentru viaţă şi ea trebuie folosită neîntârziat, altfel… Aceştia, chirurgi de meserie, îşi trăiesc toate zilele în spital, pentru că, zic ei, un om care le-a încredinţat viaţa trebuie monitorizat până la externare, altfel, se poate întâmpla orice. Când le telefonezi, să le spui “La mulţi ani”, simţi cum se sperie parcă, gândind că, poate, ţi s-a întâmplat ceva rău. Apoi respiră zâmbind şi merg mai departe, prin saloanele pacienţilor abia ieşiţi din sala de operaţii.

Să nu uit, mai e cineva. Tănără, neliniştită, studioasă. Când am cunoscut-o, m-am mirat că, în acea clinică, medici mai în vârstă îi cer sfatul, în cazul unor indicaţii medicamentoase pentru pacienţii lor. Am urmărit astfel de scene şi am fost mândră că, în viaţa mea, am întâlnit şi un asemenea doctor.

Şi cei de la Urgenţă sunt deseori speciali. Atunci când îţi trec pragul casei, au toată răbdarea din lume, ca să-ţi asculte problemele. S-a întâmplat chiar ca cineva dintre ei să telefoneze ulterior, vrând parcă să se convingă că ţi-au fost de ajutor şi eşti în stare bună. Înmărmureşti în faţa întrebărilor lor şi crezi că, de fapt, medicina nu poate fi încadrată în niciun sistem, că medicina este formată din oameni, iar oamenii, şi aici, sunt diferiţi.

Am mai cunoscut medici care, necondiţionat, îţi dau mâna şi te asigură că nu poate fi altfel decât să ai parte de ajutorul lor. În astfel de clipe ei uită de funcţiile pe care le deţin şi devin atât de mici şi atât de aproape de suferinţa ta…

Cunosc, bineînţeles, destulă lume nemulţumită că nu au parte de medici buni. Încerc să le spun să caute mai insistent, pentru că aceştia există, sunt alături de noi. De fapt, şi lor, medicilor, le este nespus de greu să fie buni şi cuminţi cu toată lumea pentru că, potriivt unui studiu, în ultimii 20 de ani, sistemul de sănătate din R. Moldova a rămas fără 40% dintre specialişti. În 2012, numărul medicilor era de 10000. Dacă facem un calcul elementar, admiţând că numărul total al populaţiei R. Moldova ar fi de 4 milioane, atunci reiese că fiecărui medic îi revin 4000 de potenţiali pacienţi. Ce poate face un doctor în această lume de mii de oameni cu diverse probleme de sănătate, în condiţiile în care, un medic rezident are un salariu de circa 1000 de lei, iar unul cu stagiu mai mare primeşte circa 4000 de lei pe lună. Câte un leu pe lună, pentru asistarea fiecăruia dintre cei 4000 de potenţiali pacienţi. Contra acestui leu, medicul se încarcă zilnic de durerea şi suferinţa noastră. Le ia cu sine, pleacă la el acasă cu ele. Uneori, durerile noastre îşi fac loc în casa şi în viaţa lor, în detrimentul altor stări, de fericire poate, pe care aceştia ar trebui să le trăiască în această viaţă.