Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Triumful şmecherilor împotriva Europei?

Triumful şmecherilor împotriva Europei?

La urma urmei, am avut şi eu experienţa mea personală cu justiţia din Republica Moldova. Din fericire, cu un prejudiciu banal – în comparaţie cu victimele cu probleme mult mai grave. Acţionasem în judecată o instituţie privată de învăţământ autohtonă pentru neachitarea completă a salariului. Colegi, inclusiv din corpul diplomatic, mi-au spus din start că nu are sens. Dar am vrut să văd şi eu cum se întâmplă în practică. Şi cum era de aşteptat, după circa 2 ani, Curtea de Apel mi-a respins cererea.

Un detaliu umoristic: instituţia respectivă a prezentat în instanţă un contract de muncă cu un salariu de 200 (două sute) MDL (sub salariul minim legal, deşi eram încadrat în statele instituţiei) şi cu o durată cuprinsă între 1 septembrie 2007 şi 31 august 2007, deci, valabilitate contractuală de minus o zi. Şi: semnătura mea arăta atât de straniu, încât nu am putut s-o recunosc.

Pentru a mă lămuri dacă într-adevăr e semnătura mea (cine ştie, poate pur şi simplu uitasem că aş fi semnat un contract de muncă atât de avantajos pentru puţin mai mult de 10 euro lunar pentru a lucra minus o zi; deci „retroactiv” (visul oricui de a primi un salariu pentru un lucru „negativ”), m-am dus la poliţie, care a pornit procedurile de rigoare. Deşi nici până azi nu a ajuns nimic în scris la mine, după circa un an, mi s-a spus că expertul grafologic ar fi ajuns la următoarea concluzie: că semnătura mea ar fi atât de specifică, încât nu se poate stabili dacă semnătura de pe contract e contrafăcută sau nu. Recent, la o conferinţă ştiinţifică am arătat o mostră a semnăturii mele plus cea din „contract”, şi toată lumea a râs, fiindcă erau extrem de diferite. Dar: grafologia e o ştiinţă aparte.

Pentru mine, cazul ilustrează ceea ce pare tipic pentru mii de cazuri mult mai serioase: fie din sectorul public, fie din „biznes”. Din păcate, încă e foarte răspândit arhetipul marelui şmecher, care e mai hâtru decât toţi „prostolanii” obişnuiţi. Cine sunt aceştia? Desigur, în primul rând propriii concetăţeni care nu s-au născut într-o familie modernă de boieri moldoveni: judecători şi avocaţi VIP, vameşi, inspectori de stat etc. În al doilea rând, „partenerii noştri internaţionali”, despre naivitatea cărora râdem în saunele sau barurile „glamour”, care îşi exprimă public „îngrijorarea” şi ne îndeamnă să facem reforme, dar care, totuşi, ne transferă în continuare miliarde. Şi în al treilea rând, investitorii străini, cărora le punem beţe în roate şi încercăm să le furăm investiţiile.

Probabil „nacealnicul” instituţiei respective a sărbătorit cu o grimasă „victoria” sa. „Vedeţi, băieţi, o fi spus el cercului său intim de adulatori, cum eu, marele …, i-am arătat neamţului astă cine-i „hazeainul” aici, în Moldova?!” Din păcate, astfel de oameni, mulţi dintre ei foşti oportunişti în Uniunea Sovietică, strică imaginea şi viaţa moldovenilor cinstiţi. Fac să nu vină prea mulţi investitori la noi; fac ca oamenii să fugă din ţară şi nici turiştii să nu vină. Da, ei sunt Mari pe feuda lor minusculă, au în jurul lor oameni săraci, dependenţi de marele boier, care muncesc ca să-şi hrănească familia; care aplaudă toate prostiile lui şi li-i frică să spună împăratului că este gol; care sunt gata să acopere nelegiuirile protectorului şi sponsorului lor.

Ei, boiernaşii de azi, se-ndoaie după cum bate vântul. Într-o zi sunt „cei mai mari” români sau europeni. Într-o altă zi îl vor mângâia pe partenerul rus: „Noi mereu am fost o mare familie. Avem o moştenire comună care ne uneşte. Ruşii sunt cel mai mare popor din lume”. Într-o a treia zi pot ajunge să le lipsească chiar şi Imperiului Otoman. Totul depinde de cine le este interlocutorul: dacă e român, european, rus sau turc.

Una dintre cele mai mari satisfacţii de care am fost privaţi prin torpilarea integrării europene e să vedem că astfel de persoane, ca şi în Europa, se află „după gratii” sau, cel puţin, sunt izolate social, cu tot oprobriul pe care-l merită. Aşa însă, acestea continuă să se complacă în situaţia lor, cumpărându-şi pagini în ziare sau reviste de lux şi exhibându-şi averile pe Facebook.