Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tradiţii vestice anticorupţie date uitării

Tradiţii vestice anticorupţie date uitării

După ”decizia istorică” de la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2015, ”cele mai importante alegeri” după obţinerea independenţei, ”ultima şansă” de a întări ”vectorul european”, aproape toţi au ajuns să realizeze că, de fapt, mare lucru nu s-a schimbat şi nu se va schimba. Inclusiv ”partenerii externi de dezvoltare” îşi verbalizează, un picuţ mai tare, nemulţumirea. E vorba de ”măsuri mai drastice”. Ambasadorul UE Tapiola, într-un interviu pentru „Ora Expertizei”, la Jurnal TV, chiar ameninţă cu anularea tranşei pentru reforma justiţiei.

Există multe motive pentru care, totuşi, nu se va întâmpla mare lucru. Elita politică ştie bine ”valoarea” pericolului agresiunii ruse. Inclusiv experienţa Ucrainei vecine o învaţă că partenerii vestici vor tolera aproape orice nivel de corupţie şi dezmăţ administrativ pentru a nu expune Moldova riscului rusificării. Şi de nivelul arbitrarietăţii de la Kiev suntem încă foarte departe. Până azi, niciun deputat al parlamentului nostru nu a asaltat oficiul directorului de la Teleradio Moldova; un alt indicator fiind numărul luptelor cu pumnii în parlament, care în Ucraina sunt aproape o tradiţie naţională. Şi, cu excepţia lui Ion Butmalai, nu avem o serie de morţi accidentale din anturajul unui fost preşedinte, aşa cum se întâmplă cu cel al lui Ianukovici.

În afară de aceasta: orice încetare sau reducere a colaborării ar implica şi cheltuieli reduse pentru birocraţii europeni implicaţi în dispersarea fondurilor. ”Legea nescrisă a sectorului public” spune că nicio instituţie publică nu va tăia benevol din programele din care primeşte propriile salarii. Astfel, e foarte improbabil ca vreodată să citim în presa internaţională una dintre următoarele ştiri:

Embargouri împotriva funcţionarilor corupţi din Moldova

După aplicarea cu succes a acestora împotriva oligarhilor şi susţinătorilor de vârf ai lui Putin, dar şi împotriva politicienilor corupţi din Ungaria, Comisia Europeană, împreună cu SUA şi majoritatea statelor democratice din lume, i-au inclus şi pe cetăţenii RM pe lista embargourilor, pe această listă regăsindu-se peste o sută de politicieni, judecători şi funcţionari corupţi. De acum înainte, le este interzis accesul în ţările semnatare. Toate conturile lor bancare peste hotare, inclusiv în Elveţia, au fost blocate temporar, până când delapidarea fondurilor din asistenţa internaţională nu va fi elucidată de către un grup de experţi internaţionali, trimişi de ţările donatoare.

Forţele speciale SUA efectuează confiscări în masă

După ce, ani de zile, forţele speciale ale SUA, CIA şi nu doar au fost implicate în diverse acţiuni armate, a sosit şi rândul Moldovei. Sutele de ”oameni ai legii” internaţionali au descins, cu susţinerea omologilor moldoveni, într-o acţiune concertată, asupra a zeci de proprietăţi pe teritoriul Republicii Moldova. După înlăturarea gardurilor de pe terenul vilelor şi castelelor respective, au fost confiscate: peste 500 de maşini de lux, ceasuri, accesorii Swarovski, tot felul de obiecte de artă kitschoasă. Rezultatele raidului au fost transportate prin portul Giurgiuleşti pe o navă militară americană spre Dubai, unde mărfurile urmează să fie vândute în cadrul unei licitaţii. Suma obţinută va fi rambursată contribuabililor americani şi europeni, finanţatorii adevăraţi ai elitelor moldovene.

Corupţii Moldovei fac pelerinaj

Urmând tradiţia regelui Heinrich IV, care a mers în 1076/1077 la Canossa, pocăinţa funcţionarilor corupţi a devenit o afacere promiţătoare pentru agenţiile de turism din RM. Lăsându-şi maşinile de lux parcate la agenţii, aceştia trec Prutul sau Nistrul pe jos, pentru a ajunge la căile mondiale de pelerinaj.