Tatiana Eţco: Suicidul minorilor între cifre şi soluţii
Anul trecut, lunar, câte 4-5 copii din R. Moldova şi-au pus capăt zilelor, indică datele statistice. În ultimii patru ani, numărul sinuciderilor în rândul minorilor s-a majorat de patru ori. Dacă în 2007 au fost înregistrate 16 cazuri, anul trecut – 59.
Datele Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii arată că, la nivel mondial, 30—40% dintre tinerii cu vârste între 9 şi 18 ani au la activ o tentativă de suicid. În 1/3 din ţările de pe glob, atât în cele dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, din cauza incidenţei sinuciderilor în rândul tinerilor, aceştia sunt consideraţi grup de risc. Anume suicidul este a doua cauză a mortalităţii tinerilor de 15—19 ani şi asta, ţinând cont de sinuciderile declarate oficial, fiind excluse cele deghizate în accidente.
Anul trecut, problema sinuciderilor în rândul minorilor a fost pusă pe agenda oficialilor. De exemplu, în mai, după câteva cazuri de suicid, Comisia Parlamentară Protecţie Socială, Sănătate şi Familie s-a reunit să discute situaţia. Au calificat-o drept una dramatică şi au propus Guvernului introducerea în statele de personal ale instituţiilor şcolare a funcţiei de psiholog şcolar/social. S-a reuşit acest lucru? Urmează să fie identificate persoane potrivite şi dornice de a-şi asuma numeroase responsabilităţi. Toamna trecută, Ministerul Educaţiei venise cu un şir de soluţii, care, oricum, nu ar fi salvat cu mult situaţia, ca să nu zic că ne distanţau şi mai mult de rezultatele dorite.
Săptămâna trecută, avocata copilului, Tamara Plămădeală, a organizat, într-un sat din r. Şoldăneşti, o masă rotundă, cu un generic sofisticat, cel puţin în viziunea copiilor, „Profilaxia – o metodă de prevenire a comportamentului suicidar la minori în R. Moldova”. A promis că vor mai urma astfel de acţiuni. Să fie eficienţa lor asemeni iniţiativei cu psihologul şcolar atâta timp cât nişte eforturi conjugate întârzie?
Tatiana Eţco, [email protected]