Tatiana Eţco: Ştefan cel Mare şi ceaiul
În atenţia amatorilor de senzaţii tari şi a iubitorilor de experienţe nonconformiste. În fiecare dimineaţă, între orele 5 şi 6, dacă nu aveţi somn şi vă plictisiţi, puteţi să vă luaţi o cană, un pacheţel de ceai, un fierbător şi să mergeţi în centrul Chişinăului, la monumentul lui Ştefan cel Mare, şi să beţi un ceai «a la protestatarul de gardă».
Nu vă faceţi griji, priză este, iar curentul electric e pe gratis, important e să nu abuzaţi de el. Nu ştiu exact dacă folosirea prizei este legală, dar nu văd de ce nu ar fi. Nu trebuie să vă ambalaţi nici dacă tare doriţi să trăiţi această experienţă, dar nu aveţi încălzitor, vi-l poate împrumuta Tudor Pânzari, în schimbul unui mulţumesc sau al companiei împărţite cu el. Eventual, puteţi să-i aduceţi şi lui câteva pacheţele de ceai şi vreo chifluţă, cu siguranţă că va fi flămând. Astfel vă veţi face şi o pomană.
Cât despre Tudor, nu trebuie să vă planificaţi întâlnirea din timp. Zilnic, în jurul orei matinale menţionate, îşi fierbe apa pentru ceai lângă Ştefan (de multe ori, ceaiul îi este felul principal de mâncare sau singurul, atât la dejun, cât şi la prânz şi la cină). Să nu credeţi că o face din mare plăcere, pur şi simplu, aici este cea mai apropiată priză, cu excepţia celei din holul Guvernului, unde mai merge uneori şi i se permite să-şi pună la încărcat telefonul mobil.
Până înainte de Anul Nou, îşi înfierbânta de câteva ori pe zi câte o cană de apă la o priză de lângă cortul său din faţa Guvernului, dar, înainte de Crăciun, surpriză, aceasta a fost dezinstalată. Protestatarul este convins că acest lucru a fost făcut intenţionat. Ca să nu-şi transforme protestul într-un lux, s-or fi gândit, sau ce alt argument poate fi, mă întreb. Omul, oricum, nu făcea abuz de curent electric, nu că n-ar fi putut, dar nu-i permitea bunul simţ. Îmi amintesc un fragment dintr-o discuţie cu el încă de când se mutase cu cortul din faţa Ambasadei SUA, în faţa Guvernului. «Statul şi aşa îi sărac, nu mai vreau să-i fac şi eu probleme şi să cheltui», spunea el cu referinţă la priza pe care o folosea doar ca să-şi încălzească apă de ceai, în timp ce alţii îl mai sfătuiau să tragă un cablu şi în cort, ca să aibă lumină.
Acum, într-o seară, am trecut pe la protestatar să-i duc un termos cu ceai şi să văd cum se mai simte. N-a deschis uşa cortului la bătăile mele. Carabinierii din apropiere m-au anunţat în grabă că tocmai a plecat medicul de la urgenţă şi că protestatarul, probabil, nu este în stare să iasă din cort. Am lăsat băutura şi am plecat. În dimineaţa următoare, m-a sunat să-mi mulţumească pentru «căldură».
De vreo săptămână a revenit pe baricadă după ce a fost internat, de urgenţă, la spital. Cu siguranţă, în starea sa fizică, locul său nu este aici, dar nu vrea şi nici nu are unde să plece din stradă. Va sta sub ochii guvernanţilor, chiar dacă riscă să moară de frig şi de foame.
Tatiana Eţco, [email protected]
