S(t)atul tulburel
În ultimii ani, ţăranii de prin satele Moldovei au înlocuit număratul bobocilor, toamna, cu socotitul banilor nerecuperaţi în urma muncilor agricole. O bună parte dintre ei, nu mai ajung de mult la aceste calcule, pentru a nu-şi face inimă rea.
Tanti Elena şi nea Vasile au cules săptămâna trecută strugurii de pe deal. Ar fi vândut vreo două tone de poamă, dacă ar fi fost cumpărată cu un preţ omenesc, dar cu un leu şi cincizeci de bani pentru un kilogram, nu-i lasă inima să-şi dea munca de la casă. Vor produce vin, deşi nu ştiu ce vor face cu el. De câţiva ani, la începutul toamnei, din vin fac rachiu, pentru a elibera butoaiele, iar tăria o depozitează, în speranţa că-i vor putea găsi vreun rost. Mai trist, însă, este cazul celor care trei anotimpuri din an muncesc din greu la cultivarea viţei de vie, ca apoi să bea tulburelul, tot peste puteri. Şi dintre aceştia sunt mulţi, din păcate.
Este o mare problemă, mai ales că R. Moldova este o ţară agrară. De atâţia ani se tot discută, dar nu ştiu cum se face că lucrurile nu se mişcă din loc, cu mici excepţii, dar şi acelea în altă direcţie decât cea dorită. De multe ori, speranţa ţăranului că cei care aleargă după votul său l-ar putea ajuta cumva se consumă în van. Din fericire, „sovestea” şi „ruşinea” acestuia încă nu au ajuns la limită. Uneori lucrează pământul din obişnuinţă, alteori de ruşinea vecinilor şi a satului, de cele mai multe ori, totuşi, din respect pentru pământ, pentru că „este sfânt”, vorba moldoveanului. Cu toate acestea, suprafaţa terenurilor în paragină creşte, iar numărul optimiştilor cu sapa în spate se reduce.
Tatiana Eţco tatianaetco.zdg@gmail.com
