„Sperăm să NU ne întoarcem”
Statisticile oficiale spun că din R. Moldova au plecat câteva sute de mii de oameni. Neoficial, însă, se ştie că numărul celor care şi-au spus că aici nu mai e de trăit e mult mai mare.
Zilele trecute, întrebam pe reţelele de socializare despre viaţa celor care au decis să părăsească R. Moldova şi să se stabilească în altă parte. Ceea ce urmează mai jos sunt doar unele din răspunsurile lor. Răspunsuri de jurişti, farmacişti, ingineri, profesori – oameni pentru care R. Moldova nu a avut loc, cărora nu a putut sau nu a vrut să le ofere mai mult.
„Mama mea are studii superioare, e profesoară de canto şi dirijat coral. De aproape 15 ani lucrează baby-sitter şi face menaj în Grecia”.
„Eu sunt cu studii superioare, am absolvit UTM, specialitatea informatică aplicată, iar soţul are Colegiul pedagogic, Universitatea de Stat, e profesor de istorie, a studiat şi dreptul la USM. Lucrăm în Germania de un an la o fabrică. În Moldova, din păcate, încercam să supravieţuim cu salariile noastre”.
„Lucrez la Londra din 2017, am plecat exact după activitatea dedicată zilei profesionale a lucrătorilor din învăţământ. Acum lucrez la o fabrică de biscuiţi din Londra”.
„Eu şi soţul suntem ingineri, am plecat fiindcă 2800 de lei doar de supravieţuit ne ajungeau. Muncim într-un fast-food, suntem fericiţi şi tare sperăm să fie totul bine, ca să nu ne întoarcem înapoi”.
„Am studiat la USM, apoi am făcut master tot în cadrul acestei universităţi. Eram foarte mândră de profesia mea şi de studiile mele, însă spre (ne)fericire muncesc acum în Germania, la cafeneaua familiei mele”.
„Sunt jurist, dar muncesc în oficiul tehnic şi de vânzări al unei întreprinderi din Italia”.
„Eu sunt farmacistă, am venit în Italia pentru că în Moldova aveam un salariu foarte mic, care nici nu-mi ajungea până la sfârşitul lunii, nemaivorbind să-mi pot cumpăra o casă. Desigur, în Italia nu muncesc pe profesie, dar nici nu poţi să pretinzi să vii neinvitat într-o ţară străină şi să munceşti acolo unde îţi place ţie. Faci ce ţi se propune, ca să îţi atingi obiectivul”.
Toţi aceşti oameni au închis uşa în urma lor. Pentru ei, R. Moldova e un cineva cu care e prea dureros să mai rămâi, la care poţi să te întorci cu un surplus de efort emoţional uneori, dar peste care încerci să treci, cineva pe care îl iubeşti, dar despre care ştii că e mai bine să-l laşi în urmă, cu rănile, nemulţumirile, durerile şi frustrările proprii. Chiar dacă înainte nu te aşteptă lucruri uşoare. Chiar dacă te aduni zi de zi, ca să o iei de la capăt.
Şi ce le-a dat lor străinătatea în schimb? Nu prea multe. Poate doar speranţa unei vieţi mai bune. Însă cât de mult contează asta, atunci când eşti la marginea disperării. Şi iar, poate că lucruri din astea ar trebui să-şi noteze noii parlamentari în primul rând în agende.
