Să plecăm? Să rămânem?
Schimbarea guvernelor de la Chișinău care s-a produs vinerea trecută a fost foarte radicală. Și calitatea noilor veniți în guvern a fost mai joasă decât a celor plecați, reieșind din gradul de independență politică, educație, calificare, diversitate.
Noul guvern e constituit majoritar din foști consilieri ai lui Igor Dodon. De ce nu ar fi bine, de vreme ce ar fi oameni verificați și de încredere ai partidului aflat acum la guvernare? Pentru că partidul are probleme de integritate și transparență. Un partid care nu își publică sursele financiare, condus de niște persoane care nu își pot explica averile, numește un guvern compus majoritar din servanți politici, cu studii și experiențe nereprezentative. Mai mult, noul Guvern include o singură femeie, deși în societate avem 52% femei.
Dacă ești o persoană cu principii și valori, de ce ai accepta să-ți consume impozitele și anii cei mai frumoși un guvern obscur, care este condus după chipul și asemănarea guvernării opace de la Moscova? Dacă ești o persoană cu studii bune, de ce ai accepta să fii condus de o persoană cu studii slabe? Dacă ești un bun profesionist, de ce să rămâi aici să degradezi profesional? Foarte mulți oameni își pun aceste întrebări de câteva zeci de ani în R.Moldova și pleacă.
E minunat că fiecare are posibilitatea să-și decidă soarta. Și dacă acasă nu funcționează lucrurile adecvat, dacă nu există spațiu pentru creștere academică, dacă nu există garanții sociale, dacă nu s-a construit un sistem în care toți cetățenii, indiferent de statut, etnie sau gen să se simtă binevenit și să aibă un trai decent, atunci e bine să folosească oportunitățile oferite de pașaport.
Totuși, există oameni care aleg să rămână. Nu, nu e vorba de cei care, prin scheme obscure, și-au construit palate, și-au procurat bunuri opulente și, din aceleași scheme își organizează vacanțe și procurări în cele mai luxoase resorturi de pe glob. Există oameni care aleg să rămână ca să lupte, ca să construiască o Moldovă pentru toți, asociindu-se cu activiști, jurnaliști, oameni liberi care luptă împotriva corupției, oligarhiei și intereselor politice opace.
Luptătorii din generația mea sunt plini de răni sufletești. E greu să urci pe baricade din studenție și să te pomenești după 3 decenii de proteste și rezistență că nu beneficiezi de o siguranță socială, economică, ba chiar nici securitatea personală nu este o certitudine.
Dar, totuși, privind înapoi, vedem lucruri, care nu ar fi fost posibile fără efortul acestor oameni. La început nu a existat grafie latină, presă independentă, libertate de întrunire, legislație anti-tortură, nu era posibil să călătorești în România, să câștigi un dosar la CtEDO, să îți vizitezi rudele la Paris. Nu era posibil să deții cetățenia oricărui altui stat, nu exista regim liberalizat de vize. Nu puteai să pleci oricând și oriunde, nici la studii, nici la muncă. Nu puteai să primești bani din străinătate, nici scrisori. Toate acestea acum sunt posibile pentru că niște oameni au luptat. Niște oameni care nu s-au bucurat ei înșiși de aceste victorii, pentru că viața lor s-a terminat înainte de bucuria unei vieți împlinite.
Merită să îți sacrifici singura viață pentru o luptă atât de lungă? Oamenii, în esență, sunt luptători, și doar temerarii au scos omenirea din peșteră, au inventat focul, roata, iar nava cosmică a fost creată într-un Gulag. Ceilalți s-au bucurat pentru ei.
Așa cum nu mai suntem deportați (încă), arestați pentru întruniri (încă), așa cum nu ni se mai interzice să plecăm sau să revenim, să strigăm sau să criticăm (încă), să adresăm întrebări și să cerem răspunsuri, este necesar să cerem să se construiască, pe banii noștri, un stat curat iar corupții să fie pedepsiți. Acum luptele sunt mai ușoare, trebuie doar să fie consecvente și permanente. Acum e foarte ușor să pleci, dar e interesant și să rămâi.
