Prostituţia – mama vitregă a politicii?
Recent a apărut una dintre acele ştiri care asigură cota sexuală mediatică necesară fidelizării cititorului în raport cu publicaţia respectivă: Descinderi într-un apartament, poliţia în luptă cu prostituţia. Iată o nouă dovadă că forţele de ordine îşi fac treaba. „Nu vedeţi cum lucrăm?!” – iarăşi mărfuri confiscate de la vânzători stradali fără licenţă, un portbagaj plin cu ţigări detectat la vamă, o grefieră coruptă din curtea satului cutare prinsă în flagrant, iar acum: ducem şi prostituate după gratii.
Primul lucru evident este absenţa ştirilor similare despre „descinderi” în locaţii asemănătoare, dar din segmentul de lux, care deservesc „crema” societăţii: judecători, diplomaţi sau birocraţi străini. Acesta e doar un exemplu de justiţie selectivă, atunci când fărădelegile păturilor mai puţin înstărite sunt înăbuşite cu asprime, în timp ce reprezentanţii eşalonului de vârf ajung rareori în penitenciar pentru posesie de droguri, prostituţie, accidente rutiere etc., ca să nu mai amintim de flageluri cronice cum ar fi corupţia!
Pe de altă parte, articolele de acest gen rareori fac o distincţie clară între prostituţia voluntară şi prostituţia forţată. În ultima situaţie, avem de a face cu un caz evident de violenţă, care merită pedepsit cu severitate. În prima situaţie, dacă atât furnizorul cât şi consumatorul serviciilor ar intra benevol în acest „schimb de bunuri şi servicii”, am avea un caz tipic de „crimă fără victime”. Problema e cum să determinăm dacă prostituţia este practicată benevol sau sub ameninţarea cu violenţă de către terţe persoane. Dar, aceeaşi problemă se pune şi în cazul multor altor servicii, mai ales într-o ţară mai puţin bogată.
Actualmente, prostituţia, ilegală la noi, este legală în multe state din lumea occidentală, precum Nevada/SUA, Regatul Unit, Ţările de Jos, Italia, Germania, Suedia, Spania, Portugalia. Dezbaterea pro şi contra legalizării durează de secole şi punctele de vedere sunt multiple. Iar argumentele contra legalizării se pot rezuma la aspectul moral şi efectul crimelor conexe asupra societăţii.
Dar, să ne întrebăm: o femeie „glamuroasă” de 35 de ani, care, în mod individual şi (să admitem) nesilită de nimeni, având clienţi „VIP”, „economiseşte” pentru al doilea Lexus, reprezintă ea un pericol direct pentru securitatea cetăţeanului de rând? În acelaşi timp, mai ales la noi, probabil se vor găsi şi contabili, şi jurişti care lucrează fiind şantajaţi şi ameninţaţi cu violenţa. Înseamnă aceasta că profesiile lor sunt coercitive prin definiţie?!
Considerând prostituţia un act imoral din punct de vedere religios şi cu repercusiuni negative pentru ţară, apare întrebarea: cine şi cum să lupte împotriva ei? Reflexul etatistului este imediat: statul, desigur (şi nu societatea civilă, prin mecanismele sale de control social)! Dar, este statul o instituţie cu o reputaţie suficient de nepătată pentru a se aventura în promovarea moralităţii?! Lectura fugitivă a oricărui ziar şi memoria milioanelor de victime ale statului din sec. XX ne spun altceva. Şi apoi, majoritatea prostituatelor din lume activează din cauza precarităţii economice, după ce guvernele statelor respective au falimentat sistematic ţările lor, pompând fonduri în bănci off-shore, ca apoi aceiaşi politicieni să le hărţuiască, politicieni care, dacă nu-şi vând propriul corp, sunt gata să vândă orice alt lucru. Cu o diferenţă-cheie: prostituata se vinde doar pe sine, ultimii îi vând pe toţi ceilalţi, inclusiv sunt gata să-i trimită la război.
