Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Preşedintele în ţara Skypului şi…

Preşedintele în ţara Skypului şi în cea a Vinului

A doua zi după ce în Ţara Alcoolismului s-a consumat Ziua Vinului, în Ţara Skype-ului s-a ales preşedintele. Kersti Kaljulaid a fost aleasă preşedinta Estoniei. Pentru ea au votat 81 din 101 membri ai Parlamentului eston. A fost o candidată nepartiniciă, având o carieră în instituţii publice, inclusiv la Curtea Europeană de audit. Este al patrulea preşedinte al Estoniei începând cu 1991.

După 1991, după ieşirea din cadrul URSS, Estonia a avut lideri pro-europeni care s-au ţinut de cuvânt. În 2004 acest stat a intrat în UE şi în NATO şi la scurt timp a înregistrat creşteri economice considerabile, beneficiind şi de fonduri europene pentru dezvoltare. Acum Estonia face parte din zona euro, şi este cunoscută ca ţară cu cele mai multe şi mai avansate tehnologii electronice implementate dar şi vândute.

„Nu prea mulţi ştiu unde se află Estonia, dar fiecare ştie despre Skype. De aceea eu spun că sunt preşedintele ţării care a creat Skype-ul”, a declarat Toomas Hendrik Ilves, unul dintre preşedinţii anteriori ai Estoniei. Vorbind cu atâta mândrie despre Skype, autorităţile estoniene au susţinut în permanenţă dezvoltarea şi implementarea noilor tehnologii în interesul cetăţeanului. În 2007 Estonia a fost primul stat care a implementat sistemul de vot on-line. În 2016 Estonia şi-a ales prima preşedintă femeie. Şi cetăţenii consideră că în Estonia au avut loc schimbări ireversibile, care nu îi mai pot returna înapoi, în trecutul sovietic, plin de corupţie şi influenţe obscure.

Mai la sud de Estonia se află Republica Moldova, care a pornit pe drumul desovietizării şi democratizării exact în acelaş an ca şi Estonia. Dar Moldova nu a devenit parte a UE nici în 2004, nici în 2014, şi experţii spun că nici în 2024 nu va fi posibil din cauza reformelor lente sau inexistente şi a corupţiei foarte prezente. R.Moldova nu a ajuns nici în NATO, nici în zona Euro, nici în zona Schengen, nici printre statele care implementează tehnologii cu succes, nici printre statele care desfăşoară campanii electorale curate.

Marţi, Centrul pentru Jurnalism Independent împreună cu Asociaţia Presei Independente au făcut public primul raport de monitorizare a presei în campania electorală prezidenţială, şi au constatat că presa ”Opt din 12 posturi TV au favorizat sau defavorizat concurenţii electorali”, a declarat directoarea executivă a CJI, Nadine Gogu. „Este vorba mai mult despre un jurnalism de baricadă decât despre un jurnalism de informare onestă şi deontologică a cetăţenilor despre ceea ce se întâmplă în ţară”, a spust directorul API, Petru Macovei. În aceste condiţii, omenii sunt manipulaţi şi dezinformaţi, iar votul unor oameni care nu au acces la informaţie corectă şi echidistantă este uşor de prezis.

Şi organizaţiile care monitorizează comportamentul actorilor politici în alegeri se arată îngrijoraţi de modul instransparent de finanţare a campaniei, de corupţie şi de abuz asupra sistemului public. ”Lipsa rezultatelor în lupta împotriva corupţiei; sistemul obscur de finanţare a partidelor politice şi campaniilor electorale, monopolizarea mai multor instituţii media şi lipsa transparenţei în ceea ce priveşte sursele de finanţare ale acestora; rolul jucat de structurile oligarhice în viaţa politică a ţării, implicarea bisericilor ortodoxe în campania electorală în susţinerea anumitor candidaţi”, sunt doar câteva dintre elementele care dăunează unei campanii eletorale curate, susţin reprezentanţii delegaţiei de observatori electorali din partea Adunării parlamentare a Consiliului Europei.

În acelaş timp, R.Moldova care susţine că a implementat demult posibilitatea unui vot electronic, nu a reuşit să deschidă secţii de vot într-o mulţime de ţări în care se află cetăţenii săi. Cetăţenii moldoveni stabiliţi în UE sunt altfel informaţi, şi au alte perspective de a analiza lucrurile. Ei nu pot fi ameţişi cu pungi cu orez, sacoşe de cartofi sau saci de promisiuni. Ei ar alege altfel, de aceea probabil, tehnologiile moldoveneşti fac ca ei să nu poată vota.
În Ţara Alcoolismului face în continuare vin, şi se bea. Şi se desfăşoară campania electorală. Şi acest popor, sărăcit, îmbătat, manipulat, va trebui să aleagă un preşedinte al lor, care să-i reprezinte. Dacă ar închide beciul şi ar porni Skype-ul, vorbind cu rudele din străinătate, poate că mulţi ar afla că trebuie ales un preşedinte nepătat, necorupt, curajos şi determinat. Dacă Skype-ul ar învinge alcoolul.