Petru Grozavu: R. Moldova, de vânzare cu amănuntul
Bulgarii au, de duminică încoace, un nou preşedinte. Un preşedinte milionar (o premieră pentru Bulgaria), ales prin vot universal şi nu partajat, adică jucat în cărţi, aşa după cum se tot încearcă la noi de doi ani şi jumătate. Fără rost. Cu prea puţin sens. Şi fără capăt.
Rosen Plevneliev, de 47 de ani, este om de afaceri, intrat de 2 ani în politică, conservator, cel mai popular ministru (al Dezvoltării Regionale) în cabinetul premierului Boiko Borisov şi care a câştigat detaşat duminică în faţa concurenţilor săi din tabăra socialistă. Ar fi de remarcat că a avut sprijin pe plan internaţional din partea Partidului Popular European şi a cancelarului german Angela Merkel. Presa bulgară anunţă că Plevneliev a devenit milionar pe contul afacerilor din construcţii, pe care le-a iniţiat în afara Bulgariei, în Germania, unde nu se fură ca la ruşi, moldoveni, ucraineni sau asiatici. Germania e din altă lume. Şi din altă tradiţie. În Germania legea stă deasupra preşedinţilor, şi nu sub ei sau la picioarele lor – ca să mai facem o comparaţie cu R. Moldova.
Mai apără cineva R. Moldova?
Ce credeţi că şi-a propus noul preşedinte bulgar, ca prioritate, într-un stat mafiotizat ca Bulgaria (cel mai sărac şi corupt din UE), în care, la fel ca şi în R. Moldova (cel mai sărac stat din Europa), persistă spiritul de gaşcă, cu spălatul mâinilor, unde funcţiile, afacerile şi granturile se împart între partide, neamuri, prieteni şi gagici? Rosen Plevneliev şi-a propus adoptarea unui cadru legal care ar uşura naţionalizarea (confiscarea şi restituirea) averilor agonisite pe căi ascunse, ilegal. Ce fac la noi preşedinţii şi nu doar preşedinţii? Fac absolut invers. Şi au şi de ce. Spre deosebire de acest Rosen Plevneliev, ei şi-au agonisit (cu foarte mici excepţii) milioanele şi miliardele nu pe cont propriu, nu pe şantierele din Germania sau din altă parte a Europei sau a lumii, ci pe loc, acasă, din hoţie, spălare de bani, contrabandă, evaziuni fiscale, trafic de influenţă şi alte genuri de trafic, inclusiv arme, droguri şi carne vie. La noi partidele şi liderii se promovează reciproc în funcţii, fie prin partajare, fie (grav de tot) prin licitarea locurilor (numai că fără strigare). Şi o fac, evident, nu pentru a proteja statul de hoţi şi de hoţie, ci, dimpotrivă, pentru a-i proteja pe hoţi de lege. Sunt vreo 14 ani de când partidele politice la Chişinău vorbesc (în campaniile electorale) despre nevoia adoptării unei Legi privind responsabilitatea ministerială. Sau Legea Lustraţiei? Sau Legea privind integritatea morală? Unde-s? Unde-s celelalte legi? Unde-i CCCEC-ul, care nu-şi răscumpără cel puţin cheltuielile pentru salarii şi întreţinere? Unde-i Procuratura Generală şi toată reţeaua de procuraturi şi procurori? Unde-i MAI-ul şi toată plasa de comisariate şi comisari? Unde-i SIS-ul, unde-i Fiscul? Unde-i Curtea de Conturi? Unde-s judecătoriile? Care dintre ele au mai rămas (dacă, cumva, mai sunt) la straja ordinii de drept şi a securităţii acestui stat? Nu-i exclus ca, în urma unei evaluari mai severe, să constatăm că ele sunt, mai degrabă (într-o măsură mai mare sau mai mică), o sursă de pericole, decât de protecţie, pentru R. Moldova.
Cine pe cine vinde?
Spectacolul jucat vinerea trecută în Parlament de procurorul Zubco este exact din acelaşi serial. Cui nu i-a fost clar că dl procuror are stăpân? În loc să prezinte un raport de activitate, V. Zubco a făcut aport politic. Cui? S-a văzut. Dacă dosarele la care s-a referit (din păcate, selectiv) V. Zubco există – lucru care este greu de exclus – de ce nu sunt în instanţe? De ce sunt ţinute în safeu şi fluturate în public ca probe contra probe, bâtă, presiune, remediu de reglare a conturilor cu oponenţii? Nu am nimic cu PLDM (că în el s-a bătut), nu-i sunt avocat, am obiecţiile mele la excesele liderului acestui partid, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mă întreb şi să ne întrebăm cum de s-a ajuns ca Procuratura Generală să coboare la nivelul unei organizaţii primare de partid? Că asta am văzut. Cu toate acestea, trebuie să spunem că scandalul de vinerea trecută şi modul în care s-a prezentat procurorul general la apel a fost şi o mare lecţie, pe care mai mulţi au însuşit-o chiar înainte ca ea să se termine. Unu: orgoliile, ambiţiile, frustrările, lipsa de comunicare într-o alianţă de guvernare sunt împotriva acestei guvernări. Doi: «când doi se ceartă, vorba populară, câştigă al treilea». Mai mult şi mai bine decât oricând s-a văzut (fără lup(ă)) că Alianţa este jucată de comunişti la toate porţile. Fără cruţare. Contează cine şi ce concluzii şi-a făcut. Lucrurile se vor vedea în şedinţa de joi a Parlamentului, la momentul în care va fi pusă la vot comisia de anchetă cerută de V. Mişin. Şi trei: cazul procurorului general a scos în faţă cea mai mare problemă a alianţelor politice de la noi, inclusiv a AIE. Ştim că niciuna, din câte au existat – electorale, postelectorale sau de guvernare – , nu a supravieţuit. De ce? Pentru că la momentul constituirii alianţelor, aliaţii au partajat între ei doar funcţiile, nu şi candidaţii la aceste funcţii. A fost. Şi este. De aici şi reproşurile, dar şi discordiile între aliaţi. Faptul că se reacţionează atât de categoric şi dur în cazul unei sau altei obiecţii sau propuneri de substituire în funcţie (deşi partidele îşi păstrează locurile partajate) nu scoate, dar lasă şi mai mult loc pentru suspecţii că funcţiile în stat au fost trecute din zona politicului în cea a business-ului de partid şi privat. Vânzare cu amănuntul.
Petru Grozavu, petru@zdg.md
