Petru Grozavu: „Mica”, cea mai mare problemă a Moldovei
«Ţară mică» sau egală în drepturi? Cum va fi gândită şi probată în timp strategia relaţiilor externe ale R. Moldova pentru noul mandat? Întrebarea nu vine din senin. Kremlinul, aşa după cum o face la fiecare schimbare de macaz politic la Chişinău, a pornit-o iar cu pusul notelor proaste «la purtare», în speranţa că am putea accepta repetarea anului şcolar după aceleaşi manuale ruseşti (sovietice), în care principala lecţie se reducea la: ei sunt mari, noi mici, iar «micii» trebuie să asculte de cei «mari».
Evgheni Mincenko, director la Institutul de Experztiză Politică din Rusia, citat de «Kommersant», se dă cu părerea că «principala problemă a R. Moldova este lipsa ei de autoidentitate (naţional-statală, evident): pe de o parte, există o nostalgie pentru URSS (care scade, n. Red.), iar pe de alta, dorinţa de a deveni o «Românie mică» (care creşte, n. red.). Straniu şi curios, totodată: de ce «a deveni o Românie», dacă R. Moldova, prin tradiţie, nici nu a fost altceva? (cu excepţia anilor de ocupaţie rusească sau sovietică). Şi de ce «Românie mică», şi nu «a doua Românie» sau «cel de-al doilea stat românesc»? Întâmplător oare? Nu. «Mică» este ceea ce convine ruşilor şi, de fapt, acest «mică» şi este problema cea mai mare a R. Moldova, pentru că ea a virusat gândirea şi vocabularul seniorilor şi juniorilor din colhozurile şi sovhozurile politice moldoveneşti în măsura în care aceştia, ori de câte ori au nevoie să-şi justifice propriile prostii, scot în faţă argumentul cu «noi suntem o ţară mică şi…». De aceea şi suntem «neutri militar» cu armate ruse la Nistru, de aceea ruşii ne fac istoria, de aceea suntem la graniţa UE şi nu în UE, de aceea moldovenii care nu ştiu ruseşte mătură străzile la Moscova, iar ruşii care nu ştiu româneşte stau la Chişinău în Parlament, de aceea Moldova e plină de votcă rusească, iar noi nu ne putem vinde vinul în Rusia, de aceea am pierdut jumătate din litoralul de la Dunăre la Giurgiuleşti, tot la fel tronsonul de cale ferată Etulia-Reni, mai multe insule pe Nistru, nu-i exclus să pierdem Palanca şi toate proprietăţile pe care le mai avem în Ucraina, de aceea…
«Ţară mică», popor mare
Practica de guvernare «sîntem ţarî micî şi nu putem face nimicî» este mai degrabă o scuză decât o soluţie pentru R. Moldova. De 20 de ani în relaţiile cu Rusia nimic nou, am cedat şi continuăm să cedăm, şantajaţi ba cu gazul, ba cu vinul, ba cu Transnistria. Kievul a preluat practicile Kremlinului şi face acelaşi lucru: rapturi şi şantaj. Noi cu ce răspundem, că dacă rămânem la acelaşi tip de relaţie, cu acelaşi argument de «ţară mică…», Ucraina va pretinde degrabă nu doar Palanca, ci şi Chişinăul. Contează în relaţii doar dimensiunile geografice sau demografice? Evident, nu. Că dacă ar fi aşa, atunci ar trebui să credem că fiecare dintre cele trei State Baltice este mai mare decât Rusia din moment ce au reuşit să-i bage pe ruşi la strâmtoare. Lituania de abia adună 3,5 milioane de populaţie, Letonia nu ajunge nici la 2, 5 milioane, iar Estonia se ridică cu aproximaţie la 1,5 milioane. Este vreuna dintre ele mai mare decât R. Moldova? Nu au fost şi ele, ca şi noi, şantajate de Rusia, «strânse cu uşa» şi ameninţate? Au fost. Dar au avut curajul şi demnitatea să spună deschis tot ce au avut de spus şi să facă tot ce era nevoie ca să treacă peste un trecut care nu era al lor: au condamnat comunismul, ocupaţia sovietică, au evitat CSI-ul, au demontat monumentele gloriei sovietice (deşi ponderea ruşilor în cele trei state baltice e net superioară celei din R. Moldova), şi-au aşezat la locul lor limba, şi-au făcut ordine în istorie, şi-au aranjat relaţiile cu lumea, fără să ţină cont de mofturile Moscovei, şi nu a curs atâta sânge cât a curs la Nistru şi nici nu s-a oftat atât de mult după cum se oftează la Chişinău. Evident, Rusia de fiecare dată s-a aprins, a acuzat balticii şi de naţionalism, şi de neofascism, şi de multe alte rele, i-a ameninţat cu blocade economice şi secesiuni teritoriale. Lituania, până la urmă, a plătit cu Kenigsbergul, dar au rupt şi au mers înainte, pentru că, câştigând Kenigsbergul, ar fi pierdut totul. Da, au existat şi acolo brigăzi cominterniste, ca şi la noi, care au protestat, au manifestat public, nimeni nu le-a luat acest drept, dar nici nu au cedat în faţa pretenţiilor lor sau presiunilor Kremlinului. Azi Rusia are şi îşi doreşte o amplificare tot mai mare a relaţiilor economice, politice şi umanitare cu Ţările Baltice. De ce? Pentru că balticii au ştiut că Moscova nu va vrea să piardă pentru nimic în lume relaţia cu comunităţile ruse din spaţiul lor (ca şi al nostru), că va vrea să aibă acces la ele şi să le ţină aproape, chiar dacă mai mult în interese politice decât umanitare. La moldoveni de ce e altfel? Da, poate că şi suntem, vorba ruşilor, un stat mic, pentru că statele au fost croite şi recroite de croitorii timpurilor după cum le-a convenit să-şi facă mantalele: când mai lungi la poale, când la mâneci, dar suntem un popor mare, parte a unei civilizaţii cu o istorie la care slavii de răsărit pot doar visa. De ce nu ne punem în valoare? De ce nu ne învăţăm lecţiile istoriei şi demnităţii noastre şi continuăm să ne adăpăm la postulatele propagandistice ale Kremlinului, indiferent pe a cui cale ajung ele la noi: a lui S. Narîşkin, V. Kuzmin sau E. Mincenko?
Petru Grozavu, [email protected]
