Petru Grozavu: Liberi şi condamnaţi
Ce va fi şi cum va fi? Întrebările rămân. Chiar dacă o parte din lume, motivată de reeditarea AIE, a chefuit de revelion, o altă parte rămâne, precum a şi fost, măcinată de incertitudini şi iluzii. Alegerea lui Lupu în locul lui Ghimpu şi renominalizarea lui Filat la Guvern încă nu înseamnă că gheaţa s-a spart. Jocul politic de după 28 noiembrie este prea plin de taine. Limpezirea apelor, aşa după cum se aştepta mai multă lume, nu s-a întâmplat.
Premierul V. Filat, pe care o anumită presă încearcă a-l etala ca pe un «al doilea Hodorkovski» în cazul în care Voronin ar fi revenit la guvernare, a fost surprins în prima şedinţă de parlament ajustându-i cravata, cui credeţi? Da, lui Voronin. Acelaşi V. Voronin care nu l-a votat pe M. Lupu pentru funcţia de spicher este prins, în aceeaşi zi, în braţele lui Lupu. M. Ghimpu, care împrumută PDM-ului funcţia de şef al legislativului, se pomeneşte fără vreun loc în conducerea parlamentului, iar controversatul V. Plahotniuc, care nu avea nicio zi plină în politică, ajunge, ad-hok, pe cea de-a doua funcţie în conducerea principalei instituţii de administrare a statului. Mai sunt câteva zile de vacanţă, iar după revenirea deputaţilor de pe la munte şi de pe la băi s-ar putea ca densitatea surprizelor să crească brusc, mai ales că interimarul Lupu s-a arătat sceptic vizavi de disponibilitatea comuniştilor de a-l vota pentru funcţia de şef al statului, iar premierul Filat a dat de înţeles că nu va accepta în noul cabinet decât «persoane competente şi cu o bună reputaţie morală». S-o vedem şi pe asta.
Acordul cu mai multe secrete
Taina cea mai mare de după alegerile din noiembrie 2010 rămâne însăşi AIE-2. Preţul acestei Alianţe. Să ne amintim că pe 30 decembrie, după semnarea Acordului de constituire a AIE-2, M. Ghimpu a aruncat presei o frază, care dacă nu spune totul, lasă destul loc de gândit. «Anexele (la Acord) de-acuma ştiţi voi… se află peste ani, ca şi cu Pactul Ribbentrop-Molotov… iar câteodată niciodată». Ulterior, în presă au apărut mai multe versiuni despre aceste documente adiţionale Acordului-cadru, care, din moment ce nu au fost făcute publice, înseamnă că au ce ascunde. Se presupune (întrucât PDM a şantajat «dreapta» 32 de zile la rând, cu două zile peste program) că «anexele» ar fi rezultatul proiectului rusesc «Narîşkin», prin care PDM, jucat de Moscova, a reuşit să-i asigure Kremlinului la Chişinău varianta unei guvernări confortabile pe dreapta politică. De aici şi remarca istoricului şi omului politic Anatol Petrencu, care susţine într-unul dintre comentariile sale că «AIE-2 (prin cedările făcute PDM de către PLDM şi PL) este un succes al Kremlinului». În situaţia în care şi-a putut asigura confortul pe dreapta, Moscova nu a mai insistat asupra «stângii», cu atât mai mult cu cât varianta cu «centru-dreapta» arată mai bine şi pentru imaginea noii guvernări, mai ales pe exterior. După „lecţia Ianukovici”, incapabilă să învestească în zonele de influenţă, Rusia a decis să lase Chişinăului porţile deschise spre investiţiile din Occident, mai ales că marile voci occidentale au pledat pentru reeditarea Alianţei-2009.
Condamnată la relaţii cu Rusia
Ce presupun aceste «anexe» şi care sunt costurile lor pentru Moldova rămâne să ne închipuim, ţinând cont de opţiunile Moscovei în această zonă. S-ar putea ca procesul comunismului să nu meargă mai departe decât a mers, integrarea în CSI să prevaleze integrării în UE, relaţiile cu România să scadă în intensitate, istoria, limba, identitatea să devină iarăşi marfă politică. S-ar putea să existe şi alte subiecte de care AIE-2 să nu se atingă în anii de guvernare sau pe care să le abordeze în variante şi formule convenabile Kremlinului: neutralitatea militară, neaderarea la NATO, prezenţa militară rusă la Nistru, problema transnistreană, noile politici umanitare ruse în Moldova, dosarele 7 aprilie… Da, este evident că în politica mare există şi taine mari. Depinde, însă, pentru cine şi în interesul cui se fac ele. Deocamdată se face clar doar un singur lucru, că banul şi preacurvia în politica basarabeană fac vârf la toate. De fapt, era şi de aştepat să ne mişcăm mai repede în sens invers decât înainte, din moment ce continuăm să fim guvernaţi de ostaticii Kremlinului. Mai vechi şi mai noi, seniori şi juniori, mulţi, prea mulţi cu tradiţie sau ramificaţii, prin taţi, unchi şi bunici, în vechile structuri de partid sau de securitate sovietică. Şi asta este tragedia noastră cea mai mare. Ca să înţelegem de ce, revin la o declaraţie a ambasadorului Rusiei în R. Moldova, V. Kuzmin, după scandalul provocat de «operaţiunea de la Chişinău» a Moscovei cu Narîşkin, Lupu şi Voronin. «Orice putere care va guverna R. Moldova este condamnată la relaţii bune (în variantă rusească) cu Federaţia Rusă”, zice Kuzmin, cu referire la interesul R. Moldova pentru exportul de mărfuri în Rusia, pentru resurse energetice ruseşti şi locuri de muncă pentru moldoveni.
Da, dar Kuzmin a uitat să spună ceva şi mai important, că şi Rusia este condamnată, poate mult mai condamnată, la bune relaţii cu R. Moldova din cauza permanentului interes geostrategic şi umanitar pe care le are în regiune. Sau asta nu contează, sau contează mai puţin decât interesele R. Moldova în Rusia? I-a replicat cumva cineva acest lucru lui Kuzmin? I-a sugerat cumva să se uite în calendar şi să vadă că suntem în 2010 şi nu în 1812 sau 1940 şi că retorica rusă de până şa 1990 nu mai prinde, chiar şi după 200 de ani de colonizare rusească, din momentul în care s-au deschis şi alte frontiere pentru R. Moldova decât cele spre Rusia? De ce balticii, de ce georgienii pot adopta un discurs de la egal la egal cu Moscova, iar moldovenii nu? Suverani, cu capul plecat? Cu genunchii îndoiţi nici morţii în sicrie nu se pun. Iar noi vorbim de politică. Mare.
Petru Grozavu, [email protected]
