Pentru naţionalizarea supermarketurilor şi a farmaciilor
Pe lângă inflația monetară, Republica Moldova e martor al creării de noi formațiuni politice de stânga într-o manieră continuă. Dar preferințele pentru politicile economice cu tentă socialistă par profund înrădăcinate în rândul tuturor partidelor. Deja în ultimele luni s-au întreprins paşi, deşi timizi, pentru a salva consumatorul de cea mai mare tribulaţie a societăţii capitaliste: alegerea. După cum confirmă şi psihologii, alegerea creează disconfort sufletesc. Cumpărătorul este supus unui mare stres decizional, fiind obligat să aleagă între o mulţime de detergenţi, deodoranţi, uleiuri, dar şi laxative şi afrodiziace, care îi cer să piardă timp şi calorii pentru procesul deliberativ. Din fericire, există instituţia statului, care, prin nenumăratele sale agenţii şi structuri, inversează această irosire enormă de resurse şi efort – în loc să decidă milioanele, prin tranzacţiile cotidiene de vânzare/cumpărare, decide un singur organ de planificare.
Deja avem această experienţă, mai ales în domeniul produselor nocive, cum ar fi drogurile, tutunul, alcoolul etc. Dar şi vânzarea chipsurilor şi a altor alimente nealimentare este acum strict reglementată şi expulzată în afara vecinătăţii instituţiilor de învăţământ. Actele voluntare de vânzare/cumpărare între un farmacist şi un client sunt acum supuse acceptului medicului de familie. Astfel, şi farmacistul este protejat de a face recomandări greşite, răspunderea respectivă fiind transferată către medic. Dacă, în trecut, concurenţa dintre diferite farmacii era un fel de control al competenţei farmaciştilor (în cazul medicamentelor administrate incorect, clientul era liber să se consulte la alte farmacii), astăzi deciziile asupra alegerii medicaţiei le ia numai un specialist. Acest specialist este, de fapt, cvasi-monopolist, deoarece nu toate persoanele au buzunarul şi răbdarea pentru a-l schimba. Şi întrucât, ştim cu toţii, monopolurile sunt o binecuvântare pentru consumator, însemnând calitate crescândă la preţuri în descreştere, noua legislaţie este una salutabilă.
Ar fi mai bine, însă, dacă s-ar da dovadă de consecvenţă şi s-ar naţionaliza toate supermarketurile şi farmaciile. Actualmente se risipesc atâtea resurse pentru producerea aceloraşi produse sub denumiri diferite, inclusiv pentru promovarea lor. Când există numai o marcă pentru fiecare produs, costul producţiei devine mai mic. Graţie dezvoltării proceselor democratice, multe probleme cu care s-a confruntat Uniunea Sovietică ar putea fi ocolite. Pentru a decide ce tipuri de pizza congelată să fie vândute, populaţia ar vota, alegând între ”Pizza margarita”, ”Pizza capricciosa” etc. O altă problemă ar fi, în ce cantitate să fie produse bunurile ca să fie rafturile mereu pline? Companiile specializate ar efectua periodic sondaje pentru a estima cererea populaţiei. Dar ce poate fi făcut în cazul produselor la care respondenţii, din jenă sau din alte motive, ar evita un răspuns real, în cazul prezervativelor, de pildă? Aici s-ar deschide posibilitatea unui parteneriat inovativ cu biserica, care ar putea oferi date (anonime, bineînţeles) asupra ratei infidelităţii maritale şi a vieţii amoroase dinaintea căsătoriei.
Dacă cele expuse mai sus ne-ar părea absurde şi ilogice, ar trebui să recunoaştem că premisele de bază sunt aceleaşi ca şi în situaţia actuală. Reprezentanţii ”statului-dădacă” deja decid pentru noi în ce limbă să înveţe copiii noştri, ce limbi străine să aleagă pentru studiu, ce istorie să studieze, şi toate acestea, bineînţeles, mai competent decât ar putea-o face propriii părinţi. O persoană ca Wolfgang Amadeus Mozart, în ziua de azi, ar fi dusă la şcoală de către poliţist, care l-ar convinge că evaziunea şcolară ar fi în detrimentul nivelului de cultură al întregii societăţii, astfel încât să nu piardă timp rămânând acasă, pentru a cânta la pian şi la vioară.
Bine că ne-am convins deja de superioritatea timpurilor moderne, care au făcut să înflorească numeroase ministere şi agenţii de stat, de care beneficiem gratuit. Ce ne-am face fără un Minister al Învăţământului sau al Culturii? Am regresa până la etapa maimuţelor, am trăi în copaci şi ne-am dezvăţa să vorbim în lipsa manualelor aprobate oficial. Şi în loc de cultura rafinată proprie societăţii actuale, cu balurile vieneze din înalta societate, am cădea într-o transă extatică, în ritmul monoton al unor tobe. Doamne fereşte!
Gerhard Ohrband, lector universitar
