OPINIE Algoritmii războiului
Războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei a cuprins dimensiuni noi și are o acoperire media foarte mare, iar acest lucru este datorat și faptului că e în centrul Europei, dar și datorită unui președinte atât de vocal și prezent fix acolo, unde el poate și este nevoie să fie auzit. Am ajuns în timpurile în care telefonul este cea mai puternică armă a unui președinte de țară și unde vizibilitatea pe online a unui fenomen e crucială, ca să fie relevant, după normele sociale.
Ca parte a generației Z, la 20 ani, parcă aveam impresia că suntem departe de timpurile bunicilor noștri și că, la general, suntem departe, ca umanitate, de război. Nu este așa și deja e a treia lună când trăim o nouă realitate. Segmentul de tineri petrece destul de mult timp online și noua dimensiune a războiului, cum el se vede pe ecranul telefonului nostru este așa cum noi îl vedem acum, dacă nu suntem la fața locului. Canalele de Telegram, articolele presei independente, imagini sfâșietoare, postări lungi sau care nu au nevoie de cuvinte. Nu mai avem nevoie de porumbel care să zboare kilometri, ca să ne aducă vești. Suntem informați și informate la minut, dar asta e un cuțit cu două tăișuri.
Pe cât de repede se distribuie informația utilă și vitală, cu mult mai repede se răspândește șocul, informația care e menită să creeze panică și dezbinare. Propaganda și războiul informațional ne reamintesc cât de important este să avem voci sănătoase pe Internet, media independentă și că audiențele mari în regim online vin cu responsabilitatea de a fi vocal(ă). Ca tânără, vreau să aud voci ale intelectualității, ale presei, care ghidează spre informare conștientă, spre liniște și consum rațional. Vreau să văd cum un cont cu mii de urmăritori înseamnă ceva, are o personalitate în spate, o voce, cu o părere, și nu e doar pentru a face o postare pe zi și a păstra algoritmul Instagramului în funcțiune.
Eu nu înțeleg cum războiul începe să fie dat uitării în spațiul online și oamenii cu audiențe relativ mari întreabă oamenii care îi urmăresc ce să mai posteze în această perioadă. Înțeleg intenția de a comunica cu publicul, dar dacă îl vom lăsa pe el să aleagă conținutul cu scop de divertisment și, pe alocuri, irelevant, cum vom putea vreodată să avem un public informat? Iar ulterior, ca argument se găsește nevoia oamenilor de a se relaxa și, pe semne, de a scăpa de realitate. Dar, acum, războiul este realitatea. Înțeleg faptul că viața trebuie să continue, să ne regăsim ritmul activităților, dar asta nu înseamnă să pretindem că războiul nu există. Am putea să găsim o combinație, un mijloc de aur, unde putem păstra calmul și arăta solidaritate. Haideți să găsim alte metode de a ne relaxa decât a consuma content Instagramicesc și a crește conturi, care nu aduc plusvaloare, mai ales în această perioadă.
Haideți să citim Ziarul de Gardă, o carte, să ne plimbăm în natură, să privim un documentar, să vedem un loc nou, să muncim. Și da, dacă nu postăm despre asta, tot se consideră că am făcut asta, nu ne anulează nimeni.
Dacă în perioada războiului nu ne învățăm lecția despre ce e cu adevărat important, despre ce merită timpul nostru și ce voci merită auzite, nu știu când vom mai învăța asta. Publicul are nevoie de educație și ghidare spre conținut de calitate, pentru a stopa tot gunoiul informațional, care e consumat zi de zi. E nevoie să facem loc personalităților, care au ce spune și să le dăm voce, prin susținerea noastră. Să condamnăm propaganda și prostia, ca să nu adune vizualizări cu duiumul.
Vocea tinerilor este una crucială acum și îi îndemn pe toți și pe toate să vorbească cu oamenii din cercul lor apropiat, cel puțin, pentru a fi siguri și sigure că informația corectă ajunge acolo, unde e cel mai mult nevoie de ea. Fiind mai împrieteniți(te) cu rețelele sociale și mediul online, avem o mai mare expunere la diverse surse de informație, le putem verifica și putem distinge mai ușor adevărul de minciună. Vorbiți cu bunicii voștri și fiți prima lor sursă de informație și cei/cele care le pun la dispoziție surse credibile. Nu renunțați și apărați adevărul cu încredere. O lună, două, trei, atât cât va fi nevoie.
Înainte ca să scriu acest articol, am avut un vis. Eram îmbrăcată într-o rochie neagră de mireasă și eram la nunta mea, cu persoana iubită, cu invitați și cu de toate. Era în mijlocul naturii, într-o cabană, și în jur era mult verde, cât puteai cuprinde cu ochiul. La un moment dat, se aude un zgomot mare și când mă întorc, văd o bombă care ne ochește fix pe noi. Era, de fapt, un coșmar. Murisem la propria nuntă. M-am trezit și nu puteam să cred că asta e, de fapt, realitatea. Cineva vede asta cu ochii deschiși. Zi de zi și noapte de noapte. E inadmisibil și noi trebuie să facem ceva cu asta. Acum, până nu e prea târziu.
M-am întors în Moldova pentru câteva zile, ca să-i văd pe ai mei. Liniștea grădinii bunicii e prea frumoasă. Prea frumoasă să fie întreruptă de bubuiturile războiului.
