Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   O relație solidă: 29 de…

O relație solidă: 29 de ani și numărătoarea continuă…

La 31 decembrie 1991, Regatul Unit a recunoscut independența Republicii Moldova. La 17 ianuarie 1992, cele două țări au stabilit relații diplomatice.

La început, ambasadorul britanic la Moscova a fost acreditat, prin cumul, și în Moldova. Aproximativ un deceniu mai târziu, acreditarea a fost transferată către ambasadorul din București, ceea ce era mai potrivit din punct de vedere cultural și politic. În 2002 am deschis Ambasada la Chișinău, în clădirea Asito de pe strada Banulescu Bodoni. Ne-am mutat în locația noastră actuală, pe strada Nicolae Iorga, în anul 2004.

Termenul „relații diplomatice” se referă la comunicarea formală dintre state, fiecare recunoscând suveranitatea și independența celuilalt. Stabilirea relațiilor diplomatice este un pas simbolic, dar și foarte practic. La fel este și în cazul întreruperii relațiilor diplomatice atunci când evenimentele cer această întrerupere. Dar „relațiile bilaterale” dintre două țări depășesc simpla noțiune de „relații diplomatice”.

Care este definiția „relațiilor bilaterale” dintre două țări? Pentru mine, acest termen reprezintă suma tuturor interacțiunilor dintre instituții și cetățenii dintre cele două țări. Acest lucru nu poate fi măsurat (dar, desigur, nu tot ce este important poate fi măsurat). În lumea reală, e ușor să înțelegi când relațiile bilaterale sunt sănătoase și când nu. Folosind definiția mea a relațiilor bilaterale, pot să declar sigur că în ultimii 29 de ani am construit o relație bilaterală excelentă cu Moldova.

Sunt numeroase dovezi care confirmă acest lucru. Uitați-vă la miile de moldoveni care trăiesc, muncesc și studiază în țara noastră, majoritatea din ei păstrând legături puternice cu patria lor – așa cum, de exemplu, s-a văzut la alegerile din noiembrie, când aproximativ 1% dintre moldovenii care au votat, se aflau în Marea Britanie. Uitați-vă la faptul că peste 100 de moldoveni au absolvit programe de master la universități de top din Marea Britanie datorită programului nostru de burse Chevening. Mai mult, să ne amintim că, în primele zile ale relației noastre, Departamentul pentru Dezvoltare Internațională din Marea Britanie a fost printre primii donatori care au oferit ajutor noii Republici. Recent, începând cu anul 2015, peste 60 de proiecte cu o valoare de peste 60 de milioane de lire au fost susținute de Ambasada Britanică la Chișinău, promovând astfel reforme importante și buna guvernare în instituțiile cheie ale statului, precum Banca Națională a Moldovei, dar și au oferit susținere în nișe promițătoare din sectorul privat, precum IT, turism și modă, dar și pentru mass-media independentă. Pe lângă toate acestea, relația dintre Ministerele Apărării din Marea Britanie și Moldova continuă să înflorească. Regatul Unit joacă un rol central în programul de reformă pe termen lung al sectorului apărării în Moldova, și suntem încântați că personalul moldovenesc participă la antrenamente și competiții internaționale în Marea Britanie și la punctele britanice de asistență și instruire militară din Europa. Ofițerii moldoveni au început, de asemenea, instruiri la prestigioasele academii de formare a ofițerilor din Marea Britanie. Primul ofițer a absolvit Academia Militară Regală Sandhurst în 2019, iar un alt ofițer urmează să absolvească Colegiul Forțelor Aeriene Regale Britanice Cranwell în 2021.

Relația bilaterală include și activități neguvernamentale. Peste 50 de organizații caritabile din Marea Britanie sau organizații cu origini britanice sunt active aici, în Republic Moldova. Și, deși comerțul nostru bilateral este mic, acesta a crescut cu 77% între 2015 și 2019.

Relațiile bilaterale trebuie cultivate. De aceea, Acordul de parteneriat strategic, comerț și cooperare între Marea Britanie și Moldova, semnat la 24 decembrie 2020, este atât de important. Acesta este un acord comprehensiv, așa cum de fapt sugerează și numele său. Acordul oferă un cadru valoros pentru dialog în privința problemelor de politică externă regională și globală, inclusiv aspecte ce țin de soluționarea conflictelor și drepturile omului. Acesta oferă și un cadru larg pentru discuții despre probleme legate de comerț. Și cel mai important, acest acord aduce și o noutate bună pentru exportatorii moldoveni, deoarece oferă acces preferențial pe piața din Marea Britanie – una dintre cele mai sigure pieți din lume pentru desfășurarea afacerilor. Aici aș vrea să vă ofer și câteva exemple – acordul oferă producătorilor moldoveni acces anual, fără taxe vamale, pentru 2043 tone de prune, 2724 tone de struguri de masă și 5448 tone de mere. Aceste cifre sunt suplimentare la cotele UE pentru aceleași produse, ceea ce înseamnă că există o creștere importantă a pieței de desfacere la nivel european pentru exportatori. Atât Regatul Unit, cât și Republica Moldova doresc ca comerțul nostru bilateral să crească rapid, așa cum creștea în perioada pre-pandemică. Acest acord deschide calea spre o asemenea creștere.

Relația moldo-britanică a parcurs un drum foarte lung într-un timp scurt. Odată ce vom depăși pandemia – ceea ce o vom face cu siguranță, lucrând împreună – această relație va fi din ce în ce mai puternică.