Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nu toţi sunt dinozauri

Nu toţi sunt dinozauri

În această săptămână, harta virtuală a Moldovei a fost în atenţia navigatorilor internaţionali din câteva motive. Majoritatea evenimentelor care au plasat Moldova în atenţia presei străine vizând generaţia nouă.

Sâmbătă seara, mulţi au privit Moldova nu doar pe hartă, ci şi la televizor. Moldova, încinsă în horă, era pe scena de la Olimpiiski, din Moscova. Personal, mi-a plăcut faptul că Nelly a cântat în limba română, deoarece tot mai mulţi dintre concurenţi preferă să cânte în engleză, chiar dacă aceasta nu este limba lor nativă. Fiindcă e vorba de un concurs european, se pare că pierdem o mare parte a identităţii europene, tocmai atunci când trecem cu toţii la o singură limbă. Or, aşa putem cunoaşte mai puţine lucruri despre diversitatea culturală şi lingvistică a participanţilor.

A doua prezenţă majoră a Moldovei în presa străină a fost motivată de vizita primarului Dorin Chirtoacă în SUA. Chirtoacă a vizitat Universitatea Harvard, având o întrevedere specială cu membrii Programului Kokkalis pentru Europa Centrală şi de Est. S-a relatat mult despre această vizită şi despre dificultăţile pe care le întâmpină Moldova, după alegerile din aprilie. Pe durata vizitei, Chirtoacă a informat publicul din SUA despre violenţele care au avut loc la Chişinău, demonstrând imagini şi probe ale brutalităţilor comise împotriva demonstranţilor paşnici.

O asemenea vizită este foarte importantă, deoarece aduce mai multă vizibilitate în străinătate asupra fenomenelor care se produc în R. Moldova. Astfel, comunităţile străine se pot informa din prima sursă. Cel puţin modul de comunicare al lui Dorin Chirtoacă cu publicul din SUA i-a convins pe mulţi că în Moldova nu există doar dinozauri comunişti, care ţin puterea în mâini, ci şi politicieni tineri, cu altfel de viziuni, care dau tuturor o speranţă pentru un viitor mai bun.

James Franklin, 
Marea Britanie, stagiar la ZdG