• Nu pervertiţi inocenţa copilăriei!

    Nu pervertiţi inocenţa copilăriei!
    de
    vizualizări
    26 ianuarie 2012 | 12:46

    Diferenţa de vârstă într-un cuplu a devenit ceva obişnuit, ba chiar ceva la modă. Atunci când sufletul-pereche e mult mai tânăr, celălalt parcă ar întineri şi el. Prietenii îi susţin, colegii îi discută, trecătorii privesc nedumeriţi, iar duşmanii îi invidiază. Pare a fi perechea ideală, unul tânăr şi sensibil, celălalt sigur de sine, cu experienţă de viaţă. Ba chiar au apărut şi bancuri pe această temă. Vă mai aduceţi aminte de moşul de 80 de ani care decide să se însoare cu o fată de 18? Ah, da, şi răspunsul lui final: “Dacă moare, mă însor cu alta”.

    De la banc la realitate. 18 ani, totuşi, nu sunt 13. Deşi, în prezent, diferenţa de vârstă este în vogă, fenomenul ca atare nu este nou. Pe timpul stră-străbuneilor noştri, se obişnuia ca un bărbat de 40 de ani să se căsătorească cu o copilă de 10-12 ani. Între timp, civilizaţia umană a evoluat, cel puţin aşa se presupune. O atare diferenţă nu mai pare normală, permiţându-le copiilor să-şi petreacă copilăria în linişte şi interzicându-le adulţilor să atenteze la viaţa intimă a acestora. Însă, de la evoluţie pare că ajungem la involuţie, când iarăşi copiii sunt seduşi, iar adulţii încearcă să transforme acest lucru în normalitate.

    Ca regulă, discutăm despre pervertirea minorilor de sex feminin, excluzând sexul masculin, ceea ce mă nedumereşte. Ei oare nu sunt tot copii? În ultimul timp, în presă apar tot mai multe noutăţi de genul “Profesoara de 43 de ani însărcinată de la elevul ei de numai 13 ani”, unde se vorbeşte despre o dragoste nebună între cei doi. Nu vreau să fiu cea care pune anumite reguli în dragoste, dar la cei 43 de ani nu s-a putut stăpâni? Oricum, într-un final, s-au căsătorit, par fericiţi, subiectul este epuizat.

    Acum, un caz similar, dar cu un final contrar. La o emisiune se discuta relaţia amoroasă dintre o femeie de 27 de ani şi un băiat de 13 ani. Comentariile unor persoane din sală m-au îngrozit, dar şi explicaţiile femeii, care n-a putut să reziste farmecului “unui bărbat minor”. Cică acest copil de 13 ani a curtat-o “ca un adevărat bărbat” şi ei planificau să aibă copii împreună. El, la 13 ani, poate să-şi dorească multe, dar ea, cu mintea ei de peste 20 de ani, trebuia să ştie ce face.

    Acum, când riscă să fie închisă, atât femeia (care acum o face pe victima), precum şi prezentatorul, dar şi o parte din cei din sală îi cer puştiului să se comporte ca un adult şi să-şi asume responsabilitatea pentru ca femeia să scape basma curată. Oricât de matur la exterior n-ar părea, oricum are logica unui băiat de 13 ani. Ce responsabilitate să-şi asume el? Cum poţi să-i ceri să gândească precum un adult de 30 de ani? Şi ea de ce să nu răspundă pentru fapta sa? Doar pentru că este femeie?

    De fapt, este o femeie care a pervertit un copil. Potrivit Legii  nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994, cu privire la drepturile copilului, „o persoană este considerată copil din momentul naşterii până la vârsta de 18 ani”, iar atentatul la onoarea şi demnitatea copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţia în vigoare, art. 7. Deci, nu putem cere unui copil să devină brusc adult, dar putem să-i facem pe adulţi să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor şi să nu se mai atingă de aceste suflete inocente.

    Olga Bulat
    

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    DOC/ Explicația autorităților după ce o porțiune din trotuarul recent reparat, de pe o stradă din capitală, s-a surpat

    O porțiune de câțiva metri din trotuarul de pe strada Nicolae Testemiţanu, reabilitat acum 2 săptămâni, s-a surpat. Responsabilii din cadrul Regiei Exploatarea Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” susțin că asfalt…
    DOC/ Explicația autorităților după ce o porțiune din trotuarul recent reparat, de pe o stradă din capitală, s-a surpat

    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 305

    Încă șapte decese au fost confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale(MSMPS), astăzi, 1 iunie, ducând bilanțul morților la nivel național la 305. Potrivit MSMPS, este vorba de: Deces 299: F…
    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 305

    Curse charter aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 5 – 10 iunie. Compania care va efectua zborurile

    Autoritatea Aeronautică Civilă a publicat luni, 1 iunie, lista cu noile curse charter aprobate pentru perioada 5 – 10 iunie. Potrivit ACC, cursele vor fi operate de compania „Air Moldova” S.R.L. Astfel, în peri…
    Curse charter aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 5 – 10 iunie. Compania care va efectua zborurile

    Punctul de trecere Pervomaisc-Cuciurgan își reia activitatea

    Punctul de trecere a frontierei comun „Pervomaisc-Cuciurgan”, situat pe segmentul central al frontierei moldo-ucrainene, își va relua activitatea începând de marți, 2 iunie, ora 08:00. Astfel, începând cu ziua…
    Punctul de trecere Pervomaisc-Cuciurgan își reia activitatea

    COVID-19: Au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 10 decese, în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost confirmate alte 109 cazuri de infectare, în total fiind 8 360 de cazuri. Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la moment…
    COVID-19: Au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 10 decese, în ultimele 24 de ore

    La Spitalul din Strășeni, persoanele cu COVID-19 pot merge la magazin? Șefa instituției vine cu precizări

    Ruda unui pacient care a fost internat în Spitalul Raional Strășeni, fiind depistat pozitiv la COVID 19, precizează că, în cadrul instituției, unele persoane internate au fost surprinse în timp ce ies din saloa…
    La Spitalul din Strășeni, persoanele cu COVID-19 pot merge la magazin? Șefa instituției vine cu precizări