Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Notabilitatea lui Neamţu

Notabilitatea lui Neamţu

Căutam, ieri, să cunosc mai multe despre Anatol Neamţu. Urmăream prin geamul Casei Presei cum pleca pe ultimul drum unul dintre cei mai buni şi mai mari prieteni ai chitarelor. Era trist, palid la chip, cu capul descoperit, lipsit de podoaba capilară, aruncată la coş, în urma operaţiei pe creier, la care a fost supus în ajun de Revelion.

Anatol Neamţu pleca tăcut, precum a trăit, tot tăcut, cu multă modestie şi cu mult bun simţ. Nu a vorbit despre sine prin interviuri, nu a căutat sponsori, printre cei bogaţi şi tot atât de zgârciţi, nu a pozat pe coperţile revistelor mondene şi nu s-a înghesuit pe la uşile studiourilor. A ştiut să facă foarte frumos două lucruri: să cânte şi să iubească viaţa.

Urmăream, prin geamul biroului din Casa Presei cum lumea îl aplauda pentru ultima dată, la ieşirea sa din Palatul Naţional. De pe un panou grandios, privea cu superioritate în jos un cunoscut interpret rus, Alexandr Serov. Mă gândeam cu stupoare că Anatol Neamţu pleacă, dar nu a avut niciodată un afiş atât de spectaculos, vizibil de la câteva sute de metri distanţă, precum e alui Alexandr Serov. Biletele la concertele sale nu au fost niciodată atât de scumpe. Şi nu pentru că nu ar fi meritat, ci pentru că nu a fost promovat, fiind altul decât Serov.

Căutam să aflu mai multe despre chitarist, aşa cum a fost. Ajung pe Wikipedia, unde aflu că pagina „Anatol Neamţu” „a fost propusă pentru ştergere”. Acest lucru se întâmpla în decembrie 2009, exact când Anatol umbla prin spitale, fiind frânt de vestea cancerului pe creier, descoperit tardiv de doctori. Wikipedia explică din ce cauză a apărut această propunere: pentru că notabilitatea este disputată. Tot wikipedia explică sensul cu care este folosit, în acest caz, termenul notabil: remarcabil, demn de luat în consideraţie, relevant.

Cine o fi decis, în ajunul morţii sale, că Anatol Neamţu nu ar mai fi notabil, adică relevant, demn de luat în seamă?

Deşi a fost unul dintre membrii remarcabili ai legendarei formaţii „Noroc”, se pare că anume norocul nu a avut grijă de el, ca să-l facă nu doar talentat, ci şi notabil, în sensul preferat de wikipedia.

Aneta Grosu,
[email protected]