Nicolae Cuşchevici: Scuip, deci exist
În realitate, l-am văzut doar de două ori. Este milionar, practic, din faşă. În copilărie, a schimbat câteva şcoli, ca, într-un final, să ajungă în aulele universităţii considerate drept cea mai prestigioasă din Moldova. Cel mai probabil e că n-a gustat viaţa din căminele jegoase studenţeşti. Nici bucatelor din cantinele studenţeşti nu cred că le-a prins bine gustul, poate doar cu nişte ocazii mai exotice.
Este tânăr, bogat şi considerat frumos (!?). Este şeful propriului business. Îşi permite lucruri şi maşini la care majoritatea cetăţenilor nici nu îndrăznesc să viseze. Nici măcăr o bună parte dintre deputaţi nu-şi permit un astfel de lux. Cu toate acestea, şi-a dorit şi el un fotoliu în Parlament. De ce?… Oficial, ca să devină vocea tinerilor. La 28 noiembrie 2010, a căzut „testul”.
După cum spuneam, l-am văzut doar de două ori. În ambele cazuri, s-a întâmplat cam la aceeaşi oră – 21.00-22.00. În ambele cazuri, s-a întâmplat în aceeaşi zonă – prima dată , acum câteva luni, pe str. A. Puşkin, a doua oară, lunea trecută, pe Aleea Presei (paralelă cu o porţiune din str. A. Puşkin). În ambele cazuri, era însoţit de două „gorile” care îl urmau la câţiva metri în spate. În ambele cazuri, scuipa seminţe de floarea soarelui…
În ultimul timp, confruntarea cu mai multe persoane/fenomene/ evenimente mă face să cred că trăim într-o ţară a scuipătorilor, fie ei volens, fie ei nolens. Politicienii scuipă în popor. Poporul scuipă în politicieni. Împreună, toţi scuipăm pe ţară, ultimul preferând alte tărâmuri, fie şi străine, dar mai primitoare. Împreună, scuipăm pe securitate, care de multe ori ne costă viaţa. Scuipăm pe viaţa însăşi, sătui de un trai mizerabil. Scuipăm pe educaţie, care produce mai mulţi şomeri decât specialişti. Scuipăm pe cultură, or incultura e mai la modă acum. Scuipăm pe limbă, cunoscând-o mai prost decât nişte străini veniţi de nici doi ani în R. Moldova. Scuipăm pe independenţă, fiind dependenţi, practic, şi de aerul pe care îl respirăm. În R. Moldova, scuipatul nu mai e un semn de lipsă a bunului simţ. E mai degrabă un dat care ne marchează existenţa.
Nicolae Cuşchevici, [email protected]
