Natalia Dabija: La o parte, vin moldovenii!
La intrarea într-un hotel de lux din Poiana Braşov te întâlneşte o fată rumenă la faţă, zâmbitoare şi amabilă. Într-o „moldovenească” românizată cu forţa şi prea degrabă, pentru vârsta ei, te întreabă ce doreşti. Bărbatul care o ascultă zâmbeşte, fiindcă este şi el din Basarabia. Curios, o întreabă de când lucrează acolo şi dacă părinţii ei ştiu cu ce se ocupă în România. Stingherită şi nedumerită de întrebare, preferă să tacă şi să nu intre în vorbă cu moldovenii veniţi prin părţile Braşovului. El ne spune că întâlneşte des fete de la Chişinău care fac un ban aici, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Majoritatea moldovenilor care vin încoace, însă, caută să se odihnească sau să se distreze. În perioada sărbătorilor de iarnă, hotelurile, pensiunile, restaurantele şi pârtiile sunt asaltate de conaţionali de-ai noştri, pe care-i recunoşti uşor, după vorbă şi după port. La prima vedere, şi ruşii pot fi confundaţi cu ai noştri, însă după ce intri în discuţie cu ei, îţi dai seama că vorbesc o altă limbă, mai curată şi mai autentică, diferită de rusa de la Chişinău.
Una peste alta, pe pârtiile unde zboară săniuţele şi roţile de cauciuc, expresiile lingvistice fac diferenţa dintre cetăţeni. Românii din România strigă „pârtieeee”, atunci când se pornesc din vârful dealului, iar pe ai noştri îi auzi ţipând „la o parteee”. Nu am ascultat ce zic ruşii, fiindcă aici nu mai au pretenţia ca toţi să înţeleagă „v storanu”. Probabil, o fi învăţat câteva vorbe româneşti sau chiar vorbesc engleza. Ceea ce nu trebuie să facem noi. De la Iaşi până la Timişoara, putem fi siguri că nu avem nevoie de translatori pentru a cere o pâine în magazine.
Dacă în capitala României poate să se mai uite cineva strâmb la tine, din cauza accentului, şi să te întrebe dacă eşti de la „Chişânău”, atunci aici, la Braşov, în toate localurile, chelnerii pot să explice ce înseamnă o ciorbă şi dacă este acelaşi borş cu care ne-am obişnuit acasă.
La fântâna dorinţelor din curtea castelului de la Bran, oamenii aruncă monede şi bancnote, sperând că visul lor se va îndeplini cât mai curând. După ce te încumeţi să priveşti înăuntrul fântânii, vezi că jumătate din banii aruncaţi sunt lei şi bănuţi moldoveneşti. Trecând peste toate aceste diferenţe, atunci când ajungi în locurile istorice, la mănăstiri sau casteluri, îţi dai seama că tot ce se prezintă acolo ne este cunoscut. Am învăţat la şcoală aceeaşi istorie, iar acum, citind pe pereţii istoriei inscripţiile explicative, îmi dau seama că nu mai putem nega nimic din trecutul nostru. Este acelaşi cu al României, până într-un moment, pe care îl decide fiecare.
Natalia Dabija
