Moldovenii trăiesc mai mult. În alte ţări
În Moldova e foarte bine să trăieşti. Mai ales vara. Mai ales la Chişinău. Mai ales dacă ai bani: fructe şi legume de care vrei, preţurile nu sunt mai urâte ca în Rusia şi nici ca în Europa, meniurile în restaurante sunt diverse şi atrăgătoare, clima este temperată, dar mai ales oamenii – oamenii sunt blânzi ca mieii. Şi principalul că nu-s mulţi.
Nimeni nu ştie câţi mai suntem. Datele ultimului recensământ nu au fost publicate, Biroul Naţional de Statistică declară că suntem 3,5 milioane. Mulţi experţi în demografie râd când aud de această cifră, cică am fi cu un milion mai puţini.
Zilele trecute am ajuns dintr-o tristă întâmplare la o secţie de medicină urgentă. După ce am aşteptat ambulanţa o oră, am petrecut alte ore printre pacienţi cu urgenţe şi medici în sufocare. Salariul pe iulie încă nu-l primiseră. Dacă nu obţin pe căi ilicite alte venituri, salariul nu e atât de mare, încât să le rămână şi pe luna viitoare. Medicii de pe ambulanţe nu ies prea des în faţa presei să spună despre problemele din sistem. Dar în faţa pacienţilor îşi mai deschid sufletul. Aşa am aflat că tinerii nici nu prea vin la serviciul de ambulanţă, iar dacă vin – pleacă la prima ocazie. Întârzierea salariului e o cauză foarte potrivită.
Semnarea Acordului Moldova-UE a fost o mare sărbătoare în viaţa cetăţenilor R.Moldova. Un cadou, poate singurul cadou serios pe care l-au primit oamenii de aici de când există acest stat. De când există Moldova oamenii nu s-au priceput cum să scape de sărăcie decât plecând. Iar plecarea a fost posibilă doar pe căi de calvar, în saci de polietilenă ascunşi în remorci, sub maşini, legaţi de bacul de benzină, în vagoane de marfă, trecând Prutul înot noaptea. În sfârşit, cetăţenilor R.Moldova li s-a deschis uşa în aprilie 2014 şi li s-a spus blând: Poftim, ieşiţi, plecaţi cu demnitate. O parte nu s-a dumerit. Au rămas. Au continuat să muncească, să plătească impozite, să construiască un viitor acasă. Atunci, a început să îi împingă Guvernul din spate. La scurt timp după liberalizarea regimului de vize s-a furat un miliard, de la toţi cei rămaşi. În paralel, s-a tot prăbuşit leul rămas. În paralel, s-a prăbuşit şi încrederea oamenilor în acest stat. Şi uşile deschise de regimul de vize se pare că nu mai pot fi închise. În prima jumătate a anului 2015 au ieşit din Moldova 2575887 de oameni. Aşa arată datele statistice. Câţi s-au întors – nu se spune. Poate e mai bine să nu ştim?
Ziceam că la ambulanţă, dar şi în alte servicii medicale lipsesc medicii. În şcolile rurale lipsesc învăţătorii. În oficiile poştale lipsesc poştaşii. În multe redacţii lipsesc jurnaliştii. În R.Moldova lipsesc oamenii.
În statele europene oamenii, oricine ar fi, de pe orice continent, de orice culoare a pielii, de orice etnie, trăiesc cu vreo 7-10 ani mai mult. Şi moldovenii plecaţi acolo, chiar dacă îndeplinesc munci mai necalificate, au o calitate a vieţii mai bună şi o speranţă de viaţă mai mare, deoarece beneficiază de servicii sociale de calitate, de servicii de sănătate sigure, de un climat pozitiv în societate şi de siguranţa zilei de mâine.
Totuşi, cei mai longevivi europeni se pare că ar putea concura la capitolul speranţă de viaţă cu un grup de populaţie foarte straniu, care locuieşte în cea mai săracă ţară din Europa. E vorba de politicienii moldavi. Pe parcursul zilei de muncă îi găseşti la restaurante, cu maşini de lux parcate la intrare, în weekenduri –îi găseşti la vânători, pe maluri de ape, mâncând somni sau mistreţi. În vacanţe – îi găseşti prin staţiuni balneare scumpe din Europa. Ei primesc salarii decente, prime de vacanţă, pensii mari, maşini la scară, diurne, terenuri, apartamente la preţ redus, servicii de sănătate în clinică separată, ei sunt singura categorie care nu are nevoie să părăsească Moldova mai mult decât pentru vacanţe. Dacă am putea inventa o modalitate de responsabilizare, de măsurare a performanţei, de evitare a erorilor electorale, ne-am prelungi viaţa în Moldova, tuturor concomitent. Altfel, ei vor trăi mult şi bine. Şi trebuie să îi întreţinem, căci noi toţi i-am ales.
