Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Lumina de la capătul tunelului…

Lumina de la capătul tunelului e soare sau e tren?

În crize și dezastre, se văd și se simt și mai dureros, dar și mai clar, adevăratele probleme cu care ne confruntăm. Cu care ne confruntam și înainte, pe timp de „pace”. De aceea, acestea pot deveni oportunități pentru schimbări spre bine.

Ce am văzut până acum, de când a ajuns covidul în Republica Moldova? Am văzut că spitalele noastre nu au apă sau încălzire. Am văzut o guvernare care în loc să își susțină și protejeze doctorii, îi acuză. Am văzut că în loc ca un spital să obțină echipamente de protecție, prin decizia imediată a conducerii de a-și realoca bugetul de urgență, e nevoie ca un ziar independent să expună problema pentru ca acestora să li se spună de sus, de la krîșă, că trebuie să își protejeze stafful medical. Am văzut că în loc ca oamenii să se lecuiască în spitale, de acolo iau virusul, pentru că doctorilor nu li se oferă suficiente echipamente. Nu, nu e vorba de bani — bani s-au strâns, milioane. E vorba de nepăsarea și incompetența conducătorilor de spitale și de țară.

Dar. Am văzut și doctori curajoși care au expus problemele sistemului, cărora le pasă cum își fac munca. Cărora le pasă de pacienți. Am văzut sute oameni care au strâns zeci de mii de euro pentru a plăti tratamente pentru persoane cu boli grave. Oameni care s-au solidarizat și au ajutat, câte un pic, sute de familii care și-au pierdut sursele de venit din cauza luptei contra virusului, sute de bătrâni izolați, sute de oameni ai străzii, livrându-le alimente și produse de igienă. Oameni cărora le pasă, oameni care reacționează, concret, când e nevoie, avem.

Această solidaritate trebuie să continue și după covid. Dar forma ei trebuie să se schimbe, să se reverse din acte individuale de caritate, în instituții și politici de stat care ne protejează pe toți.

Pentru că asta am văzut noi de o lună încoace: instituții care nu funcționează, conduceri incompetente, dar oameni care sunt gata să se ajute și să spună lucrurilor pe nume.

Lucrurile se pot schimba. Trebuie să se schimbe.

În Marea Britanie, sistemul național de sănătate (NHS) s-a format imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1946. De atunci, NHS a devenit „vaca sfântă” a Marii Britanii. Este, poate, singurul lucru care unește absolut toți britanicii, de orice culoare politică. Nu limba, nu istoria politică, ci sistemul național de sănătate — adică să fii tratat demn și egal, în momentul în care ai o problemă de sănătate.

Cum a apărut NHS-ul din război? Prin schimbarea cerințelor cetățenilor față de stat, care au început să vadă sănătatea ca un drept fundamental. Prin acceptarea tuturor partidelor că situația sănătății era șubredă. Prin doctori convinși că lucrurile pot avea loc și altfel, mai bine. Prin sistemul de sănătate de urgență creat în timpul războiului. Prin înțelegerea că sănătatea noastră a tuturor depinde de sănătatea fiecăruia în parte. Prin lideri politici vizionari, care au reacționat la problemele oamenilor. Situația nu era bună pentru britanici, dimpotrivă. Bani erau puțini, oameni și mai puțini. Sistemul nu e unul perfect (mai ales la nivel de prevenire a bolilor, sau a orarelor supraîncărcate ale doctorilor începători), dar e unul funcțional, în special în lecuirea bolilor grave (o prietenă moldoveancă tânără stabilită în Anglia a supraviețuit cancerului, prin tratamentul gratuit NHS).

Șaizeci de ani mai târziu, cum luptă sistemul național de sănătate din Marea Britanie cu Covidul? La începutul pandemiei, e adevărat că nu tuturor angajaților medicali li s-au dat echipamente de protecție, ci doar celor care lucrau cu pacienți cu covid. Dar încă de la declararea carantinei, tot stafful medical a primit echipament de protecție, sau a fost trimis să lucreze de acasă, la telefon, pentru prima consultație cu pacientul — dacă ai simptome ușoare, ești încurajat să stai acasă, în autoizolare timp de 14 zile, ca să nu depui presiune asupra sistemului și să nu îi infectezi pe alții; la spital ajungi doar dacă ai complicații. Nu e deloc o situație ideală, dar e o situație mult mai bună decât ce avem noi. (În semn de recunoaștere a efortului doctorilor, dar și în semn de recunoștință, în fiecare joi, britanicii ies la ușă sau la geamuri și aplaudă NHS-ul, pe case sunt lipite desene care mulțumesc NHS-ului, iar multe alimentare oferă produse la preț redus doctorilor.)

Acum că am văzut cu adevărat ce contează, trebuie să ne orientăm eforturile pentru a construi un sistem de sănătate care să protejeze toți doctorii, toți pacienții și toți locuitorii Republicii Moldova, și nu să-i infecteze. Doar astfel vom putea supraviețui.