Lilia Zaharia: Pentru mila Domnului
Într-un sat din sudul Moldovei, de Sfânta Maria, preotul satului a decis să meargă din casă în casă pentru a mai alunga spiritele rele care se aciuează prin ungherele gospodarilor. Cum e moldoveanul nostru, ospitalier, oamenii îi dădeau preotului prosopul cel mai scump, îi sărutau mâna şi, ca să fie primit, îi plăteau pentru binecuvântare cât îi lăsa inima. Ştim cu toţii că inima moldoveanului e mare. Cei mai mulţi vor decide că e mai bine să rămână într-o zi fără pâine, dar să fie împăcaţi cu preotul şi cu Dumnezeu.
Cei care nu aveau niciun ban în casă, dar doreau ca locaşurile să le fie sfinţite, plăteau cu ce aveau în gospodărie. Văzând preotul că nu-i ajung mâini pentru toate darurile primite, a chemat un om din sat, să-l ajute să le care cu căruţa. O privelişte de nedescris: popa mergea înainte cu cadelniţa, din urmă căruţa, plină cu raţe, gâşte, găini. Toate – ofrande pentru sănătate.
Ce nu face omul de rând ca să fie pomenit de bine? În felul acesta erau mulţumiţi cu toţii: atât preotul, că va avea ce mânca un an de zile, cât şi oamenii, care înţelegeau că li s-a mai iertat din păcate, dar şi căruţaşul, pricopsit şi el cu un cucoş. Şi când te gândeşti câte sărbători religioase avem pe parcursul anului, ar trebui să creşti păsări special pentru mila Domnului, căci spune-o vorbă din popor: „Cine dă, sie îşi dă”.
După această sărbătoare, vine alta, cea de la sfârşitul lui septembrie, Ziua Crucii. Se pare că acum popa nu va merge cu cadelniţa prin sat, ci cu crucea. Aşa-i tradiţia. Şi iar vor da oamenii pentru sănătate… Căci, vorba lui Ion Creangă, popa are „burtă de cal” şi „mâini de luat, nu de dat”.
Lilia Zaharia
