Ispita
Comuniştii s-au ţinut de cuvânt. Rară surpriză, dar faptul rămâne fapt. Boicotarea alegerii şefului statului, în şedinţa de luni a Parlamentului, l-a lipsit pe Marin Lupu de funcţia de preşedinte al R. Moldova, iar pe comunişti – de şansa de a reveni la putere.
Refuzul de a părăsi AIE şi de a se asocia PCRM într-o nouă coaliţie de guvernare, de centru-stânga, i-a costat pe Lupu şi PD tot la ce sperau. Comuniştii s-au răzbunat. Au tăiat în carne vie. Poziţia constantă anti-Lupu a lui Mark Tkaciuk a ajuns la apogeu. Niciunul dintre membrii fracţiunii parlamentare a comuniştilor n-a îndrăznit să se rupă de «cârd», indiferent de faptul cum şi-au motivat ulterior comportamentul. Toate zvonurile şi declaraţiile anti-anticipate ale deputaţilor comunişti V. Ţurcan, V. Stepaniuc şi ale altor exponenţi ai PCRM au rămas, până la urmă, o poveste neadevărată. Lipsă de curaj? Joc de culise? Ceea ce pare însă mult mai important e altceva, şi anume faptul că (co)muniştii au ales cea mai proastă variantă din câte le-au avut pentru ziua de 7 decembrie, vorba lui Diacov: «Şi-au săpat singuri groapa». Orgoliul a prevalat asupra raţiunii. De ce? Răspunsul îl găsim la acelaşi D. Diacov, care recunoştea în Parlament că, în toate negocierile pe care le-a purtat cu Voronin şi Tkaciuk, aceştia i-au cerut «constant şi în modul cel mai urgent posibil – dacă nu azi, mâine – să-i ajutăm să revină la putere, adică să dizertăm din Alianţă». Aşadar, din moment ce nu au reuşit să convertească PD-ul, comuniştii nu au avut o altă alternativă decât cea de a se răzbuna prin acceptarea anticipatelor. Chiar dacă acestea nu sunt o şansă pentru ei ca să se poată revanşa. Şi acest lucru îl arată şi ultimul sondaj de opinie realizat de IPP. Dar miza lor că vor putea, cu sprijinul PD, reveni la guvernare a fost atât de mare, încât răzbunarea nu putea fi nici ea mai mică. Să ne amintim aici de una dintre ultimele declaraţii ale lui Voronin: «Însuşi Dumnezeu a dat ca să avem împreună cu PD 61 de mandate, ce mai vor, ce mai caută?» se revolta Voronin, sugerând că rezolvarea problemei preşedintelui e simplă de tot: realiniera PD-ului la PCRM. N-a fost să fie. Eşecul i-a înrăit. Din două rele – preşedinte necomunist sau anticipate – comuniştii l-au ales, în opinia lor, pe cel mai rău pentru Alianţă. Prin perpetuarea situaţiei de instabilitate politică, comuniştii speră să complice relaţiile actualei guvernări cu instituţiile internaţionale, în primul rând, cu cele finanţatoare, să perturbeze situaţia socio-economică în republică şi să compromită Alianţa până la viitoarea campanie electorală. Prea puţin posibil să reuşească calculul comuniştilor. În primul rând, pentru că România rămâne un aliat garantat al R. Molodova, iar în această situaţie nici Rusia nu va putea fi altfel. Şi dacă aici va fi bine, în relaţiile cu ceilalţi cu atât mai mult nu are de ce fi rău.
Prin nealegerea preşedintelui, comuniştii nu au făcut, de fapt, decât să dea foc tuturor podurilor şi pe interior, şi pe exterior.
Nealegerea şefului statului a adus cu ea o problemă în plus guvernării, în schimb a scutit societatea de o altă problemă, deloc mai simplă. Două luni, lumea a căutat întruna răspuns la una şi aceeaşi întrebare: preşedinte cu votul comuniştilor sau anticipate? Pe cei mai mulţi îi deranja nu atât alegerea preşedintelui, cât preţul plătit contra vot. Lumea nu-şi dorea ca «foştii» să se spele de păcatele guvernării prin votul pentru Lupu. După 7 decembrie lucrurile s-au clarificat: şi lumea e mai calmă, şi guvernarea mai liberă în acţiuni.
«Dacă AIE a rămas în picioare, meritul aparţine în mare parte Partidului Democrat şi lui M. Lupu» – concluzia de rigoare venea în finalul şedinţei de luni din partea mai multor lideri AIE şi, în primul rând, a premierului V. Filat. «Da, nu ascund, a fost o ispită mare pentru noi şi mulţumesc colegilor de partid că am rezistat» – consemna în aceeaşi ordine de idei preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. Ispitele însă nu se încheie aici. După 7 decembrie se fac auzite iarăşi declaraţii din partea unor deputaţi comunişti că vor părăsi partidul, iar lideri de partid din cadrul AIE se anunţă gata să-i ia în braţe. Nu ştiu dacă e cazul. Nu de alta, dar dacă au decis să lase partidul, de ce nu au făcut-o înainte de 7 decembrie, ca să fie liberi în dreptul lor de a vota preşedintele? Parafrazând o veche vorbă populară, s-ar putea să constatăm că «nu tot ce pleacă de la comunişti e şi anticomunist».
Petru Grozavu [email protected]
