Ieri, a nins la Harghita
Veţi zice că acest titlu nu are nimic în comun cu cele de mai jos. De aceea, chiar din primele rânduri vreau să vă spun că există tangenţe, deoarece vom vorbi despre contraste.
Ieri, la Chişinău, ploua rece, iar Harghita era întroienită, astfel încât a fost nevoie de echipaje ale poliţiei, ca să fluidizeze traficul rutier. Deşi e sfârşit de aprilie, iar pomii au dat în floare, nimeni nu se mai miră de contrastele meteo din ultimele zile. Se pare că ne-am obişnuit cu tot felul de contraste stupide, care alteori păreau de necrezut. Zi de zi învăţăm parcă a le primi în viaţa noastră, din orice sferă ar fi acestea. Subiecte grele trec pe alături, iar noi le percepem ca pe nişte situaţii aproape fireşti.
Corupţia. Acest fenomen care ne speria acum câţiva ani prin posibilele consecinţe juridice, astăzi pare să figureze mai mult în sondaje, în opiniile experţilor, în studii sociologice sau în rapoartele instituţiilor internaţionale. În realitate, în lipsa unor investigaţii profesioniste şi a unor dosare anchetate responsabil şi echidistant, ideea de combatere a corupţiei a devenit una formală, prin care se încearcă impresionarea partenerilor de dezvoltare, dar şi intimidarea celor care au ales să fie în opoziţia actualei guvernări şi asta se întâmplă în timp ce 80% din respondenţii studiului sociologic „Corupţia în administraţia publică locală”, efectuat de CBS-AXA la comanda Centrului Contact, declară că acest fenomen reprezintă pentru ei o problemă acută. Potrivit aceluiaşi studiu, percepţiile privind corupţia sunt asociate cu acordarea de bani în schimbul unor servicii în justiţie, medicină, dar şi pentru avansarea în funcţii publice. Experţii care au realizat studiul au constatat că trei pătrimi dintre cetăţeni percep corupţia deja ca pe un fenomen obişnuit, tradiţional, firesc, iar 20% cred că, în R. Moldova, corupţia nu mai poate fi combătură. Dacă am calcula, eventual, câte fonduri străine au fost alocate pentru desfăşurarea campaniilor anti-corupţie şi câţi bani din buget au fost irosiţi pentru susţinerea unor instituţii menite să prevină şi să lupte împotriva corupţiei, am avea o sumă uluitoare, dar nici aceasta, probabil, nu ne-ar mai uimi după ce un miliard a dispărut fără urme, iar statul continuă să cheltuiască bani angajând investigatori din străinătate contra unor onorarii grase.
Moartea. Altădată, decesul cauzat de consumul unor produse tratate cu pesticide sau insecticide ar fi provocat revolta societăţii, iar instituţiile statului ar fi fost obligate să intervină. Cei vinovaţi de astfel de tragedii ar fi fost cel puţin destituiţi. Acum, moartea celor doi membri ai unei familii de la Cahul, tată şi fiică, este trecută la uitare, iar oamenii continuă să consume tot felul de produse periculoase, în lipsa unui control eficient din partea instituţiilor de stat.
Războiul. Conflictul transnistrean s-ar părea că nu mai sperie pe nimeni, deşi mâinile separatiştilor stau gata să apese pe trăgaci, să tragă în orice direcţie. Cine mai insistă asupra retragerii armatei şi armamentului rus din acea zonă? Cine îşi mai aminteşte de familiile celor seceraţi în războiul din 1992? Cine are grijă de orfanii crescuţi fără tată? „E tragic”, veţi spune, dar prea puţini vor încerca să explice cui anume convine această tăcere. Chiar şi pe fundalul atacurilor teroriste care au loc în lume, frica de un eventual război care ar putea răbufni aici, aproape, nu ne mai stăpâneşte.
Nebunia. Spitalele de psihiatrie sunt arhipline, tot mai mulţi pacienţi fiind internaţi la tratamente de durată. Şomajul, sărăcia, despărţirile de cei apropiaţi, plecaţi prin lume după câştig, lipsa elementară de suport din partea instituţiilor statului, dar şi lipsa unor centre de asistenţă pentru persoanele afectate de stres, transformă societatea în una încărcată de apatie şi indiferenţă. Ne face să nu ne mai uimim că, în aprilie, ninge năvalnic peste pomii înfloriţi, că războaiele pot izbucni oricând sau că oamenii mor din cauza legumelor tratate cu insecticide, iar nimănui nu-i mai pasă de aceste suflete.
