Dodon kamikaze şi oamenii de pe baricade
Se pare că nici la 15 martie, nici la 1 aprilie, preşedintele nu va fi ales. Ultimele declaraţii ale lui Igor Dodon dezvăluie clar aceste intenţii ale sale, chiar dacă unele voci încearcă să-i tempereze zelul, sugerându-i că nişte eventuale alegeri anticipate nu ar însemna pentru el nimic mai mult decât un loc în tabăra lui Vladimir Ţurcan, Vasile Tarlev sau Victor Stepaniuc. De ce, însă, nu am admite că Dodon poate fi un kamikaze, plătit pentru a sparge orice eventuale şanse de alegere a şefului statului? De ce nu am admite că Dodon ar putea face jocul acelor partide care, acum, îşi doresc cel mai mult alegeri anticipate?
Pe de altă parte, stabilirea unui nume de candidat pare tot mai dificilă, şi asta pentru că posibila listă este completată după criteriile PLDM şi PDM, dar, până la urmă, această listă ar trebui să corespundă şi cerinţelor înaintate de PL, să fie agreată şi de grupul Dodon. După câte îşi permite să spună Dodon despre Ghimpu şi despre PL, în ultimele zile, puţin probabil că s-ar găsi un nume care ar conveni tuturor. Puţin probabil că Dodon şi-ar da votul pentru un candidat agreat de Ghimpu şi de PL.
Şi-apoi, aceste liste, frământate şi răsfrământate de politicienii din AIE, în grabă mare, departe de urechile presei, sunt tot mai greu de completat, în condiţiile în care orgoliile fiecărui politician ar putea trage la cântar mai mult decât interesul declarat al acestora pentru depăşirea crizei politice şi pentru salvarea democraţiei şi a drumului european al R. Moldova.
Până la urmă, chiar dacă s-ar găsi un candidat pentru care ar vota şi Dodon, făcând abstracţie de faptul că şi Ghimpu îl susţine, cine poate garanta astăzi că, bunăoară, Lupu, Greceanâi sau Abramciuc (nume de deputaţi selectate la întâmplare), în intimitatea cabinei de vot, nu vor lua o decizie “individuală”, alta decât cea “colectivă”?
Prin culise, se vehiculează mai multe nume ale unor personalităţi, mai mult sau mai puţin acceptabile, dar nu şi ideale, în viziunea unui număr suficient de deputaţi, care ar putea înscăuna, în sfârşit, un preşedinte. Şi de această dată, exact aşa cum se întâmplă atunci când sunt “elaborate” listele candidaţilor la funcţia de deputat sau atunci când sunt “concepute” cabinetele de miniştri, în categoria posibililor preşedinţi nu a intrat niciun luptător pentru independenţa R. Moldova, niciun participant la protestele din 7 aprilie, care, de altfel, au făcut ca AIE să ajungă, de două ori deja, la guvernare. Nu voi da nume aici, pentru că pot greşi, pot fi subiectivă sau, poate, parţială. S-ar putea nici să nu cunosc destui oameni potriviţi, de pe baricade… Cu siguranţă, însă, R. Moldova are nevoie la guvernare de astfel de oameni, care cunosc ce înseamnă să fii pe baricade, de dragul independenţei şi al libertăţii.
În ajun de 2 martie, zi în care, acum 20 de ani, începea războiul de la Nistru, guvernarea pune la cale mai multe evenimente de comemorare a celor căzuţi în lupte. Totodată, vor fi decoraţi cei rămaşi în viaţă, vreo 28 de mii la număr. Pentru toţi sunt pregătite “surprize”. Participanţii la conflictul armat vor primi câte o “Cruce Comemorativă”, invalizii şi familiile celor decedaţi vor primi câte 1000 de lei, iar participanţii la conflict vor primi câte 200 de lei.
Dintre cei care vor beneficia de 200 de lei, chiar nu a putut fi găsită o persoană demnă, un luptător pentru independenţă, integritate şi suveranitate, care ar fi putut deveni candidatul, chiar şi simbolic, al AIE pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova?
Dintre cei câteva mii de participanţi la protestele din 7 aprilie 2009 – tineri diferiţi, unii şcoliţi peste hotare, alţii cu experienţă de muncă în condiţiile din R. Moldova, chiar nu a putut fi identificat un candidat demn pentru această funcţie?
Se pare că avem o clasă politică încremenită în nişte tipare rigide, o clasă politică îngrădită de nişte ziduri după care nu mai pot fi văzute alte persoane, decât cele din anturajul, din cercul sau care sunt pe potriva lor.
Aneta Grosu, [email protected]
