De ce „pro-europenii” nu vin în apărarea UE
Forţele pro-europene din R. Moldova sunt într-o dilemă profundă. Ani de zile, purtătorii de drapele UE, participanţi activi la flashmoburi şi demonstraţii, intelectuali de frunte, egalau continentul european cu instituţiile UE. Acum, în cazul crizelor evidente din Europa (deşi unii de pe la noi încearcă să ţină capul în nisip ca struţul), cum să reacţionăm?! Şi aici ies la suprafaţă toate disonanţele cognitive ascunse până acum în subconştientul colectiv.
Pe de o parte, am fost învăţaţi prin nenumărate campanii ale ONG-urilor, finanţate din exterior, prin apelurile ambasadorilor europeni şi americani, precum şi ale unor iluştri demnitari aflaţi în vizită la noi, că Cetăţeanul (cu literă mare) trebuie să ceară transparenţă şi responsabilitate din partea aleşilor poporului. Demonstraţiile împotriva corupţiei, creşterii inflaţiei şi a preţurilor au fost salutate ca fiind un comportament civic sănătos. Or, e firesc ca populaţia să-şi considere clasa politică responsabilă de stagnarea economică şi starea jalnică din multe alte domenii, cum ar fi justiţia sau drumurile.
Dar dacă suntem toţi europeni, după cum ni s-a spus de atâtea ori, cum ar trebui să reacţionăm la catastrofele umanitare, economice şi de securitate care zguduie actualmente întreaga Europă?! Ar fi logic, conform lecţiilor primite, să cerem şi în cazul acesta ca clasa politică să-şi asume răspunderea pentru iresponsabilitatea bugetară, şomajul în masă din ţările sudice, permiterea formării cartierelor în afara legii din metropolele europene. Doar prin aceasta elitele politice europene atacă ceea ce iubim cu toţii: Europa! Dacă în majoritatea ţărilor din Europa de Est – România, Slovacia, Polonia, Cehia sau Ungaria – atât popoarele, cât şi politicienii de rang înalt trag aceeaşi concluzie logică, nu asta se întâmplă şi la noi! La noi domneşte tăcerea.
Intelectualii pro-europeni de frunte nu prea se pronunţă cu privire la următoarele teme: de unde a apărut criza migraţională; cum a fost posibil că Statul Islamic să ajungă la putere; cum alocă statele vestice bugete militare uriaşe pentru a trimite mii de soldaţi în toată lumea: din Afganistan până în Mali, în timp ce nu pot asigura securitatea frontierelor UE, nu există suficienţi poliţişti pentru a patrula şi a combate crima în ghetourile de la Bruxelles, Paris sau Berlin; cum se promovează ideea că valul migraţional ar fi remediul pentru ”lipsa” forţei de muncă necalificate, deşi în ţări sudice ca Spania există un şomaj în rândul tinerilor de 50%, şi, nu în ultimul rând, cum influxul sutelor de mii de bărbaţi tineri va afecta şansele moldovenilor pe piaţa muncii UE.
Se creează impresia că intelectualilor respectivi le pasă mai mult de funcţionarii UE decât de propria UE, adică de continentul european şi de popoarele respective. Aici, ei anume fac jocul propagandei ruse, fiindcă, dacă nici măcar acum nu se pronunţă critic, cum o să fie atunci când R. Moldova va fi membru UE? Credem într-adevăr că aceşti „apărători” ai „valorilor vestice şi drepturilor omului” vor lupta atunci pentru protejarea spaţiului nostru privat, împotriva corupţiei şi abuzului de putere?! Probabil că nu. În schimb ei, se pare, visează deja la nişte fotolii confortabile: în vreo organizaţie birocratică de la Bruxelles, Strasbourg sau Geneva.
