Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cum a pierdut Kremlinul alegerile…

Cum a pierdut Kremlinul alegerile de la Chișinău

Alegerile parlamentare din R.Moldova trebuie să îi privească în primul rând pe cetățenii săi, iar noii aleși trebuie să se îngrijească exclusiv de starea cetățenilor, inclusiv economică, socială, de educație, cultură, securitate. Și, primordial, reieșind din aceste considerente, ar  trebui să elaboreze agenda de cooperare externă a statului: pentru reprezentarea intereselor cetățenilor săi în lume. În diasporă au votat peste 200 de mii de cetățeni și agenda politicii externe a R.Moldova trebuie să conțină relații speciale cu statele în care locuiesc și muncesc aceștia. Cei mai mulți votanți locuiesc în prezent în statele UE și SUA. Cu aceste state cooperarea e crucială. 

Și votanții din Rusia, cea mai mare țară din lume? Au fost de două ori mai puțini decât la prezidențiale, deși și atunci nu au fost prea mulți. Duminică, 11 iulie, la cele 17 secții de votare din 11 orașe ale Rusiei au mers vreo 6000 de votanți. Nu i-au convins nici Dodon, nici Usatîi, nici Șor, nici Maia Sandu să iasă masiv să își exprime interesul pentru aceste alegeri. E o alegere a lor. E o lecție pentru toți, inclusiv pentru Moscova. 

Cu câteva zile înainte de anticipate, reprezentanta Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a făcut o declarație specială în legătură cu alegerile de la Chișinău, exprimând câteva mari îngrijorări ale Guvernului rus: ”Suntem nevoiți să constatăm cu îngrijorare că campania preelectorală din Moldova este însoțită de amestecuri fără precedent ale SUA și UE în procesele interne ale statului”, explicând că ar fi vorba de ”comentarii tendențioase” care fi adresate de către reprezentanții acestor forțe externe în adresa oponenților politici. Maria Zaharova nu a zis nimic despre Armata Rusă care staționează ilegal pe teritoriul R.Moldova de 30 de ani și de ce Rusia și-a luat în mod repetat angajamentul de a retrage această armată și nu l-a respectat niciodată. Și nici despre faptul că majoritatea cetățenilor moldoveni care locuiesc în străinătate – locuiesc în UE și SUA, deci conectarea acestor state cu realitățile din R.Moldova e explicată.

La 11 iulie 2021 prin secțiile de votare de pe întreg teritoriul R.Moldova s-au perindat o mulțime de politicieni ruși, monitorizând, dându-se cu părerea, dând interviuri echipelor de jurnaliști ruși veniți cu ei împreună. Observatorii electorali din Federația Rusă au venit la Chișinău în cadrul unor structuri de monitorizare stranii, cum ar fi asambleea CSI, comitetul executiv al CSI, adunarea parlamentară a Uniunii Rusia-Belarus. Politicieni cu CV-uri pătate din Duma Rusă, reprezentanți ai partidului putinist ”Edinaya Rossia”, care a învins în ultimele campanii rusești prin abuzuri și încălcări, care au obstrucționat opoziția și au votat legi care să facă imposibilă democrația în alegerile din Federația Rusă, au venit să monitorizeze alegerile din R.Moldova. 

Și deoarece ei se pare că nu reușesc să vadă în țara lor cum se pierde democrația, sperăm că au văzut la Chișinău cum câștigă democrația, și de ce anume omul Moscovei cu tot cu blocul politic susținut de Moscova au pierdut. Sperăm că au văzut, constatat și notat că Moscova nu mai face parte din alegerile Moldovei. 

Moscova a pierdut influența politică asupra R.Moldova atunci când a făcut alegeri greșite, mizând pe oameni aserviți, dar rupți de cetățeni, cum ar fi Igor Dodon. Moscova a pierdut de fiecare dată când a admis ca Igor Dodon să meargă la Moscova și să ia numele Rusiei și al lui Putin în deșert, fără să realizeze un proiect anume. Moscova a pierdut când i-a permis perdantului Dodon să meargă cu câteva zile înainte de alegeri la Moscova din nou și să declare că a fost să se pregătească de alegeri. A reieșit că pregătirile de la Moscova nu au adus nimic în plus, ba chiar au adus un mare minus. 

Moscova, de fapt, a pierdut influența în multe alte state atunci când și-a compromis propriile alegeri, și a ales oameni care nu mai sunt reprezentați de cetățeni. Acum, tot mai mulți cetățeni ruși privesc la statele din jur și la alegerile făcute de cetățenii statelor europene, de exemplu. Tot mai mulți cetățeni ruși se întreabă de ce demnitarii ruși își țin averile exorbitante în marile capitale ale lumii și își trăiesc fericirile acolo, de rând cu copiii lor, dar acasă în Rusia nu reușesc să construiască o societate în care ar conviețui în condiții decente atât politicienii puterii cât și oamenii de rând?

Aceste întrebări și le-au pus și cetățenii R.Moldova. Ei nu au ales să urască Rusia, ei demult au ales să placă statele în care oamenii se simt bine. La aceste alegeri, diaspora a ales să să nu mai voteze din Rusia, ci a votat din Roma, Berlin, Paris, Londra, București. Așa au ales ei cancelariile care vor prima în dialogurile politice moldovenești pe viitor.