Criza refugiaţilor, curând şi în Moldova?
Europa e scuturată de o nouă criză: valul refugiaţilor. Doar în Germania, se aşteaptă un număr de peste 800 mii de refugiaţi. Discuţiile în jurul fenomenului sunt similare celor din SUA, care înregistrează anual un influx enorm de mexicani, salvadorieni sau alţi latinoamericani. Reacţiile instituţiilor media şi ale politicienilor sunt previzibile.
Avem, pe de o parte, aşa-numiţii „populişti de dreapta”, cum ar fi Victor Orban, prim-ministrul Ungariei, care văd ameninţată o ”Europă creştină”. Pe de altă parte, cei ”bine intenţionaţi”, care argumentează atât de pe o poziţie a valorilor umaniste, cât şi de pe una utilitaristă – azilanţii, la urma urmei, ar reprezenta o posibilitate de îmbogăţire pentru Europa. (Într-un sondaj recent, 70% dintre germani susţin că refugiaţii ar face viaţa în Germania mai ”interesantă”.)
Şi populaţia în Europa este divizată: pe de o parte, susţinătorii migraţiei aproape necondiţionate, pe de altă parte, scepticii. Presa care se vrea ”serioasă” pare să aibă o poziţie clară pro-migraţie: creează un contrast mediatic între cetăţenii ”buni” şi cetăţenii ”răi”. Cine critică valul de migraţie în sine, dar şi politicile autorităţilor europene şi naţionale, riscă să fie etichetat drept rasist, antisemit sau neonazist. Imaginile turmelor de skindheads, în contrast cu cele ale oamenilor exemplari care aduc donaţii, ne lasă doar o opţiune: să fim în una din cele două tabere. Pentru prea multă nuanţare nu rămâne loc.
Astfel, rareori se discută următoarele aspecte. De unde vine acest val? Oamenii fug doar de sărăcie sau fug de război? Şi dacă fug de război, cine e implicat în aceste conflicte armate? Un număr mare de refugiaţi provine din ţări musulmane ca Siria, Afganistan sau Libia. Timp de decenii, multe state vestice, acum recipiente de refugiaţi, au contribuit la conflictele din regiune, dacă nu au invadat direct Libia, Siria, Irakul, Yemenul, Afganistanul etc., etc.
Cetăţeanul european plăteşte un triplu preţ: mai întâi contribuie, volens nolens, la finanţarea şi înarmarea regimurilor corupte şi tiranice din lumea arabă (şi nu numai), apoi la ”lichidarea lor” în favoarea ”luptătorilor pentru libertate”. În sfârşit, acelaşi contribuabil achită contul pentru întreţinerea refugiaţilor.
Un lucru tipic pentru ţările democratice este confundarea propriilor idei cu cele ale întregii populaţii. Atunci când, de obicei, spunem ”noi”, avem în vedere ca restul ţării să se supună propunerilor noastre, costul ultimelor fiind repartizat pe umerii celorlalţi 99,9..%. Iar atunci când formatorii de opinie (politicieni, jurnalişti de elită, intelectuali de curte) ne vorbesc despre suferinţele refugiaţilor şi ne învaţă cum ar trebui să fim solidari ca să-i cazăm privat pe aceşti oameni bătuţi de soartă lipsesc două lucruri.
Cine dintre primii a primit în propria sa casă pe vreun refugiat? Şi cine dintre ei se pronunţă ferm împotriva livrării armelor în lumea a treia, împotriva susţinerii dictatorilor de acolo prin transferuri în bugetele de stat (”cooperare internaţională pentru dezvoltare”), împotriva bombardării de către unele ţări vestice a Siriei, Irakului, Libiei sau Afganistanului?! La fel cum niciun politician nu a spus: ”Eu plec personal în Irak pentru a elibera lumea de ISIS. Cine vrea să mă însoţească?”
O adevărată compasiune ar începe cu poziţii anti-război consecvente. Şi iată unde valorile europene şi americane, şi creştine în general, sunt subminate de mult timp. Mulţi dintre cei care invocă motive umanitare pentru a-i ajuta pe refugiaţi au susţinut, nu de mult, intervenţiile militare în lumea musulmană, în scopuri nobile desigur: pentru a proteja drepturile femeilor în Afganistan, pentru mişcările ”democratice” în Libia etc. Că mii de persoane au murit în război şi în urma embargourilor şi că acum milioane de persoane se refugiază din zonă puţin contează. Dorinţa de a face un bine îmbinată cu o naivitate fără limite a multor europeni le aduce acum consecinţele acasă. Dar ce va fi cu Moldova? Poate deja există planuri de a folosi ţările vecine pentru a menţine o parte a refugiaţilor în afara graniţelor UE, dacă astfel de prevederi nu sunt deja cumva ascunse pe una din miile de pagini ale Acordului de Asociere. Bineînţeles, ca şi în cazul băncilor, liderii noştri au grijă în permanenţă să ne informeze, iar observatorii internaţionali ţin totul sub control.
