Conspiraţie împotriva gramaticii?
În Evul Mediu, studiul de bază la universităţi îl reprezenta aşa-numitul trivium: gramatica, logica şi retorica. Cîteva secole mai tîrziu, cu tot ”progresul” în sistemul de învăţămînt, aceste discipline au cam dispărut. De mulţi ani, eu practic experimentul de a găsi în librării cărţi despre gramatică, atît a limbii ruse cît şi a limbii române. Dacă, din cînd în cînd, ascuns şi prăfuit, este posibil de găsit un manual de logică sau retorică, în cazul gramaticii, timp de opt ani, în afara unei broşuri de limbă română pentru copii, nu am găsit absolut nimic. Poate că nu am căutat unde trebuie şi poate că ele se vînd într-ascuns, împreună cu pornografia şi literatura interzisă?
Dacă e aşa, atunci apare întrebarea: de ce? Mai ales dacă discuţiile în jurul limbilor sunt atât de înflăcărate la noi, ambele tabere fiind gata deseori să-şi agreseze verbal (şi uneori fizic) oponenţii. Dacă ambele tabere se învinuiesc reciproc de a fi finanţate de ”radicalii” lor, dacă într-adevăr e vorba despre fluxuri băneşti, a tipări cîteva cărţi de gramatică şi a le distribui populaţiei nevoiaşe ar trebui să fie una dintre priorităţile unei politici de românizare (sau rusificare). Surprinzător ar putea părea în acest context că premierul român le-a dăruit moldovenilor anume dvd-uri cu desene animate, în loc să suplinească lacunele mai fundamentale.
Pe de altă parte, nu este ilogic. Cu toată retorica oficialilor din întreaga lume, a dori ca copiii să înveţe la şcoală să gîndească ”critic” ar fi împotriva propriului interes de a nu avea o populaţia prea deşteaptă. De altfel, s-ar cere calităţi mai sofisticate de a înşela electoratele. Ca şi orice om care încearcă să obţină rezultate cu muncă redusă, un declin intelectual masiv în rândul populaţiei facilitează enorm treaba ”liderilor”. Dacă în trecut un ”lider” trebuia să ştie bine să argumenteze, să vorbească şi să aibă competenţe diverse, astăzi repetarea anumitor fraze ca pe o mantra e suficientă pentru a cîştiga alegerile. Alegătorul se lasă uşor convins dacă discursul politicianului conţine un număr de cuvinte cheie: ”democraţie”, ”integrare”, ”stat de drept” sau ”Europa” (sau ”Tamojennîi Soiuz”). Aşa cum apa fierbe la 100 de grade, dacă spectatorul ascultă numărul necesar de cuvinte-cheie, sare de pe divan şi flutură drapelul indicat.
”Gîndirea critică” fără o pregătire corespunzătoare în disciplinele ”medievale” sus-menţionate s-a considerat pînă nu demult o imposibilitate. Fără ele, orice dezbatere deraiază de la subiectul propriu-zis înspre emoţional, iar în acest caz decide cine e mai frumos, carismatic – cu rezultatele cunoscute din totalitarismele sec. XX. Astăzi, multe contradicţii eclatante deja nu sunt percepute ca atare. Să luăm doar pericolul partidelor de ”extremă dreaptă”. Pe de o parte, cel puţin în Europa, cea mai simplă forma de a discredita un oponent într-o discuţie este să-l faci să apară ca un rasist, nazist, antisemit. În practică, orice persoană care critică sistemul mai mult decît este permisibil este imediat ”lovită” cu astfel de etichetări de către gardienii corectitudinii politice, indiferent dacă el (sau ea) se consideră de stînga, dreapta sau clasic liberal. „Declanşarea” poate veni cînd cineva critică UE, Euro-politica migraţionistă sau legile anti-discriminare.
Să nu punem în discuţie dacă aceasta este o practică bună sau rea. Să presupunem că ea este chiar benefică, că ea serveşte drept obstacol încercărilor de a se întoarce la regimurile criminale din trecut. De ce, atunci, cînd e vorba despre politica externă, situaţia, deseori, se inversează?! Pe de o parte, UE şi multe state membre, precum Germania, cheltuiesc bani enormi pentru a combate extremismul de dreapta. Pe de altă parte, recent în Ucraina (şi anterior la alegerile municipale din Moscova), Occidentul pactizează chiar cu antisemiţi, militanţi de extremă dreaptă, cum ar fi Partidul ”Svoboda”?! Mai mult ca atît, ultimul partid este în parteneriat cu Partidul Naţionalist Britanic şi Partidul Jobbik din Ungaria, care sunt dur criticate sau ignorate cu cît mai mult posibil. Dar în Ucraina, pentru presa europeană, ei sunt mari luptători pentru democraţie şi demnitari occidentali ca John McCain se fotografiază şi duc tratative cu ei.
