Cititorii în redacţie
Noi scriem pentru oameni simpli, pentru oameni care vor să înţeleagă în ce lume trăiesc şi pentru oameni care, ca şi noi, cred că este important să ştii cine te fură. Nu că am putea schimba ceva, dar cel puín atunci când vin alegerile să ştim şi noi cum să-i taxăm. E cam singura noastră armă, dar foarte puternică, chiar dacă ne este inoculat mereu că nu are rost să votăm, deoarece, oricum, toţi sunt la fel. Nu este aşa.
Cititorii ZdG ştiu să folosească această armă şi împotriva cui s-o îndrepte, iar ceea ce ne bucură cel mai mult este că îşi asumă rolul de distribuitori de informaţii pentru cei care nu au avut ocazia, sau interesul, să se aboneze la ZdG. Despre aceasta ne-a vorbit şi Serafim Popuşoi, din Cimislia, care, venind la redacţie, ne-a povestit despre felul în care şi-a transformat pasiunea pentru ZdG într-o colecţie. De 5 ani, de când e abonat la – după cum zice chiar dumnealui – „unicul ziar care îşi permite să fie atât de deschis şi corect”, păstrează fiecare număr, legându-l într-o colecţie, pentru care mulţi dintre voi ar fi geloşi. El ne-a vorbit şi despre felul în care discută materialele despre reforma justiţiei şi despre actele de corupţie, publicate în ZdG, cu vecinul său, Vladimir Vârlan, şi el abonat şi cititor fidel al ziarului. Tot Serafim Popuşoi ne-a spus că, prin intermediul informaţiilor juridice publicate în ZdG, şi-a putut ajuta fiica stabilită în Italia în identificarea unor organizaţii din diaspora care pot oferi suport juridic şi psihologic cetăţenilor moldoveni aflaţi acolo.
Şi Mihai Ţurcanu, din Căuşeni, un vechi şi activ cititor al ZdG, a trecut, acum câteva zile, pe la redacţie. Deghizat atent într-un moşuleţ simpatic, domnul Mihai e chiar un domn în toată firea, cu o energie debordantă şi de o implicare pe care ar fi invidioşi şi cei mult mai tineri dintre cititorii noştri. A intrat doar să ne salute şi, cum a spus chiar dumnealui, trebuie să ne susţinem reciproc. „Dacă n-om face-o noi, alţii sigur n-o s-o facă”, crede el. Cu o pensie mică, găseşte bani în fiecare an să-şi perfecteze abonamentul de suflet, cel care îi aduce în casă ZdG în fiecare joi. Tot din cauza lipsei reale de bani, Mihai Ţurcanu ne-a spus că unii din cunoscuţii săi, care nu-şi pot permite un abonament anual, se grupează câte 2-3 familii, ca să poată pune bani mână de la mână de un abonament la ziar, apoi şi-l transmit unul altuia până îl citesc toţi, după care-l discută împreună. Ceea ce este cel mai interesant aici e că, în ciuda vârstelor înaintate, aceşti oameni dau dovadă de o extraordinară capacitate de adaptare la orice greutate a vieţii şi nu se resemnează la prea bine cunoscuta expresie „nu avem bani”. Probabil că tocmai greutăţile prin care au trecut i-au făcut atât de adaptabili, ca strategie de supravieţuire, iar în mine, cel care scrie aceste rânduri, se amestecă până aproape de contopire două sentimente, cel de recunoştinţă pentru eroii noştri şi cel de admiraţie pentru forţa pe care o au pentru a ţine capul sus, indiferent de ce se întâmplă în jur.
Marţi, de dimineaţă, la redacţie a venit Gheorghe Bâzgu, un alt cititor fidel al ZdG, trecut de mult de floarea vârstei. Ajuns cu alte treburi prin Casa Presei, ne-a spus că nu a putut rezista tentaţiei de a intra prin redacţie şi de a ne felicita pentru ce facem. Ce ne-a surprins însă e următorul obicei al lui Gheorghe Bâzgu: îşi cumpără ziarul, îl citeşte, apoi face xerox la paginile pe care le crede mai importante şi le împarte vecinilor săi. Am făcut copii de 55 de lei, ne spune dl Bâzgu, arătându-ne o sacoşă plină de foi albe, de xerox. „Le împart şi eu, că vreau să ajungem să fim o societate mai civilizată, dar ei când aud de citit se întorc cu spatele”. Este măgulitor să vezi la ce sacrificii poate merge un om atunci când e motivat de o idee nobilă, cu atât mai mult cu cât, ne dăm seama că 55 de lei sunt o grămadă de bani pentru un pensionar cu o sacoşă plină de medicamente.
Nu ştiu cum se simt ceilalţi oameni din alte redacţii, dar în noi apare un soi de euforie, un sentiment înalt ce apare atunci când Dumnezeu îţi trimite un semnal că nu e totul pierdut, că mai are importanţă ce faci şi că eşti pe calea cea dreaptă. E un sentiment de bucurie să auzi abonaţii cum te felicită pentru simplul fapt că faci posibil un lucru banal: să selectezi informaţia corectă de cea intenţionat greşită, să deschizi ochii altora, atunci când mulţi îi vor închişi, şi să ţipi adevărul, indiferent de costuri. Iar, din câte spun chiar ei – noi chiar suntem buni la aceasta. Ne închinăm!
