Ce vor americanii
Zilele trecute, am avut ocazia să particip la un for al diasporei din SUA. Este vorba de Convenția Moldo-Americană, care se desfășoară al 6-lea an consecutiv. A fost prima dată când am întâlnit un grup atât de numeros de conaționali stabiliți în Statele Unite. Modul în care i-am cunoscut m-a făcut să cred că nu rămânem singuri acasă.
Majoritatea dintre ei sunt bine ancorați în noua lor Patrie. De ani buni, au afaceri proprii, și-au achiziționat proprietăți și au planuri mari de viitor, inclusiv de business, anume în SUA. Foarte puțini dintre ei intenționează să revină. Dar, niciunul nu mi-a zis că renunță la Moldova, că pune cruce, că nu-i mai pasă. Ba mai mult, au un fel de ambiție să urmărească situația de acasă, chiar dacă, practic, Moldova nu le mai oferă nimic sau aproape nimic.
Am ascultat mai multe istorii despre tinerii ajunși în SUA fără bani și fără cunoștințe, dar care au reușit să pună pe roate afaceri de succes în imobiliare, construcții, transporturi sau IT. Și de la fiecare dintre ei am auzit cum nu au reușit să își valorifice aceste ambiții acasă, unde ar fi trebuit să îi ajute și pereții, dar mite statul.
Mi-a părut că relația lor actuală cu Moldova se bazează pe un fel de traumă. Majoritatea au plecat de acasă din disperare și cu un complex de inferioritate sau de incapacitate. Adică, încercaseră în Moldova să facă afaceri, sau să își găsească un loc de muncă care să le acopere necesitățile, dar nu au reușit. Pe când acolo, departe de casă, au reușit în doar câțiva ani să aibă de toate.
Astfel, au ajuns să urmărească Moldova cu alți ochi, cu ochii unor oameni care știu cum trebuie să fie și înțeleg de ce nu merge. Cu ochii unor oameni care au înțeles de ce nu au reușit acasă – nu pentru că ei au fost incapabili, ci pentru că sistemul nu i-a dorit. Mi-au povestit istorii îngrozitoare despre injustiția trăită acasă, cu procurori, judecători și neamuri de-ale acestora, implicate în estorcări de bani, în trafic de oameni și comerț cu vize. La documentarea unora dintre aceste istorii urmează să lucrăm. Dar cert e că injustiția trăită acasă nu se uită și, probabil, greu se iartă. Acești oameni vor urmări toată viața, probabil, corupția și justiția din Moldova. Și nu vor urmări pasiv.
Personal nu am avut multe așteptări de implicare de la diaspora, căci știu că fiecare are probleme, responsabilități, solicitări de la rudele rămase acasă. Dar ei au donat ca să fie organizate lucrările acestei convenții la Philadelphia și nu numai. Pentru unul dintre proiectele de ajutorare a copiilor orfani, îngrijit cu multă energie și transparență de către Victoria Morozov de la „The Moldova project”, diaspora a organizat o licitație și a colectat o sumă impresionantă, pentru cadouri de Crăciun oferite unui număr de 800 de copii aflați în dificultate.
Convenția a început cu discuții serioase despre situația din Moldova, despre starea democrației și a presei, dar s-a terminat cu cântece și hore. Demult nu am mai văzut oameni atât de însetați de cântecele și dansurile de acasă, de costumul național, de bancuri și de glume în limba română.
Pe lângă afacerile sau locurile de muncă bine-plătite pe care le au, unde muncesc mult și greu, majoritatea dintre ei fac parte din organizații ale diasporei, sau chiar au fondat grupuri care organizează evenimente culturale. Au și denumiri care vorbesc de la sine: „Mămăliga de aur”, „Papionul călător”, „Inima mea e Moldova”, „Vorbesc românește”, „Sorcova vesela”. Gazda evenimentului a fost Elena Drăgălin, iar organizația ei se numește „Moldova Aid”, deci ei nu renunță, nu uită și analizează atent. Ei vor o Moldovă prosperă, și se vor implica cu donații, cu monitorizări, dar și cu mobilizarea spiritului civic. Deci, nu suntem singuri.
