Asistenţă toxică din partea sectorului public pentru sectorul public
Istoricul american Thomas E. Woods spunea într-un interviu, în care era întrebat despre atitudinea sa critică faţă de sistemul de ajutor internaţional pentru dezvoltare, că el ar susţine conceptul în cauză într-o singură situaţie: când ar avea intenţia de a distruge ţara recipientă. Aici se are în vedere doar ajutorul provenit din sectorul public şi acordat sectorului public; acţiunile de caritate private şi cele organizate de ONG-uri fiind cu totul altceva, deoarece la donatorii şi recipienţii privaţi există un grad de control sporit.
Zilnic, politicienii, societatea civilă şi cetăţenii simpli se plâng de corupţie. Dar nu se prea spune de unde apare aceasta. „Soluţiile” sunt clare: mai multe granturi pentru reforma judiciară, mai multe intenţii bune, mai multe campanii electorale ”anticorupţie”. Recent, analistul politic american Lew Rockwell, în legătură cu condamnarea primarului din New Orleans pentru acte de corupţie, a atras atenţia asupra faptului că lupta cu corupţia fără micşorarea concomitentă a sectorului public e o iluzie. Parafrazându-l pe Lockwell, dacă amplasăm în pădure cantităţi mari de hrană, e inevitabil să vină mistreţii să se lupte pentru consumarea acesteia. Analogic vorbind, dacă sistemele statului modern îi oferă politicianului şi funcţionarului public acces direct la banii contribuabilului, îi permit, prin respectiva bancă centrală, să creeze bani noi din aer, să schimbe, cu o simplă modificare textuală într-o lege, destinul a milioane de oameni, să pună judecători în poziţia arbitrilor monopolişti etc., de ce ne mai mirăm apoi?
Dacă la aceasta se mai adaugă fondurile internaţionale pentru ”reforma justiţiei”, care ar fi motivul să se schimbe status quo-ul? Destinatarii înţeleg că, cu cât mai mult persistă problemele, cu atât mai mult continuă fluxul de bani din exterior. Dacă printr-un truc magic (sau un miracol biblic), într-o clipă, sistemul de justiţie s-ar transforma într-unul perfect, care ar fi justificarea obţinerii noilor fonduri pentru lupta anticorupţie şi drepturile omului? Oare ce fonduri primesc, actualmente, Liechtenstein, Elveţia sau Norvegia pentru reformele lor în justiţie?! De asemenea, distribuitorii generozităţii internaţionale şi-ar pierde instantaneu posturile bine plătite prin exproprierea contribuabilului occidental. Astfel, ambii ”parteneri” se află într-o poziţie orientată spre ”transformări pe termen foarte lung”.
Cu toţi banii investiţi în campanii mass-media, în sponsorizarea intelectualilor loiali, industria ajutorului internaţional pentru dezvoltare are prea puţine realizări pentru a se recomanda ca una de succes. Nici mult invocatul Plan Marshall nu a avut efectele care i se atribuie în folclorul politic. Dimpotrivă, asistenţa internaţională a devenit notorie pentru menţinerea unor regimuri corupte la putere, care, cu bani externi, îşi pot permite cumpărarea voturilor prin oferirea de favoruri unor grupuri ţintă din electorat. Ţările recipiente se transformă într-o scenă de război civil, deseori şi militar, pentru fondurile externe.
Târgul pentru Ucraina dintre Rusia şi UE are un aspect adiţional dezgustător. Atât Putin, cât şi Barroso flutură cu miliarde de euro pentru a ”susţine” Ucraina, în timp ce cetăţeanul de rând, probabil, conştientizează că nicio hrivnă nu va ajunge la el personal şi că „conducta” de bani are din start prea multe găuri. Şi de unde vin acele miliarde care se disponibilizează cu atâta uşurinţă? Ele vor lipsi cetăţilor de rând sărăciţi din Rusia periferică sau şomerilor în masă din UE. Sau, cel mai probabil, banii vor fi pur şi simplu creaţi din nou, contribuind astfel la inflaţie, care afectează mai grav păturile medii şi de jos ale populaţiei.
Ţări precum Coreea de Sud, Taiwan sau Chile s-au dezvoltat anume atunci când nu mai primeau ajutor internaţional şi erau obligate să implementeze reforme adevărate pro-business. Altminteri, dacă vin bani uşori, care e sensul de a schimba serios ceva pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri şi climatul investiţional?
