Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Cititorii ZdG -…

Alina Radu: Cititorii ZdG – businessmeni de succes

În luna decembrie, mai mulţi cititori ne-au rupt inima. Sunau, scriau, intrau şi spuneau că abonamentul la ZdG s-a scumpit, iar veniturile lor s-au micşorat, şi ne întrebau cu dojană, privind la mobilierul nostru sărăcăcios, plin de dosare şi scrisori: „Acum aţi decis să vă îmbogăţiţi pe seama noastră?”.

Dragii noştri cititori fideli, e al şaptelea an de când suntem împreună. A fost clar la început şi e clar şi acum – jurnalismul pentru drepturile omului în Moldova nu este o afacere. De ce totuşi s-a scumpit abonamentul?

Populaţia rurală se poate abona la ZdG cu 11,87 lei pe lună. Ştiu că e mult pentru o pensie care nu ajunge de lemne şi de un şip de gaz. Dar ceea ce obţine redacţia din acest abonament tot nu ajunge pentru un şip de gaz. Încă din 2010, Poşta Moldovei a decis să ridice preţul pentru distribuirea ziarelor. Astfel, în prezent, Poşta Moldovei îşi ia 5 lei pe lună pentru distrubuţia unui singur ziar, adică 42% din costul abonamentului Dvs. Până atunci, hârtia de ziar şi tiparul iau câte o pătrime din cost, iar redacţiei îi revin câţiva bănuţi, niciun leu întreg, din care se plăteşte chiria birourilor, comunicarea telefonică, internetul, deplasările reporterilor. Dacă din aceşti bănuţi rămâne ceva – se plătesc salariile reporterilor pentru zile de şedere prin instanţe, puşcării, spitale, procuraturi, prin ger şi ploi, cu camera grea în spate şi cu carnetele, uneori mai grele ca plumbul, pentru faptele de corupţie şi pentru crimele despre care li s-a dat să audă.

Nu ne plângem de nimic. Nici nu avem cui. Mai ales după ce am fost la Guvern, în anul trecut, cu o plângere comună a ziarelor membre ale Asociaţiei Presei Independente din Moldova împotriva deciziei Poştei Moldovei de a majora preţul la distribuirea ziarelor fără o argumentare economică. Dacă transportarea unui ziar ia jumătate din preţul abonamentului, atunci îţi vin în cap 3 variante: ori ziarele sunt transportate în maşini din aur curat (aşa am înţelege de ce unele ziare nu mai ajung niciodată la destinatar – cred că sunt furate cu tot cu maşini), ori în maşini blindate, ori ziarele sunt duse de la Chişinău la Ialoveni cu vaporul prin Oceanul Îngheţat de Nord (asta ar explica cel puţin de ce ziarele întârzie cu zilele şi săptămânile).

Ar fi şi a patra variantă de răspuns – „Poşta Moldovei” rămâne să deţină monopulul la distribuţia ediţiilor periodice. Aceste probleme au fost discutate în biroul premierului Filat cu câteva luni în urmă. Am tot aşteptat soluţia, până când, într-o zi anume, am încetat să o mai aştept.  Pentru că ne-a trimis cineva la redacţie, în plină campanie de abonare, o directivă de la Cancelaria Guvernului adresată tuturor instituţiilor şi întreprinderilor de stat, inclusiv primăriilor, şcolilor, spitalelor, bibliotecilor, universităţilor, ministerelor, sectoarelor de poliţie, judecătoriilor, procuraturilor, inspectoratelor fiscale  – să se abţină de la abonarea ziarelor şi revistelor în legătură cu situaţia de austeritate bugetară.

Graţie eforturilor conjugate ale Cancelariei Guvernului, ale Poştei Moldovei – instituţiile de stat, intelectualii care lucrează acolo, dar şi oamenii de rând, mai ales cei săraci, vor citi mai puţine ziare, vor afla mai puţin despre abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului, despre corupţie, crime şi furturi din averea publică.

Există, desigur, alternative: ziarele de partid, dar şi unele de două partide – oferă abonamente la preţ redus. Sunt ziare care au abonamente la preţ de 5 lei, adică atât cât îşi ia Poşta, în rest – tiparul, hârtia, salariile şi celelalte le plăteşte partidul. E dreptul lor, şi e lecţia economică dată jurnalismului moldovenesc: sau te dai cu partidul şi supravieţuieşti economic (nu şi jurnalistic), sau rămâi apolitic şi chiar jurnalistic, dar te sinucizi economic.

Da, nu trebuie să trecem cu vederea o altă sursă majoră de venit a presei – publicitatea. Donatorii de publicitate se ghidează, cum e şi normal (în alte părţi), de principiul: tiraj vs loialitate guvernamentală. Arătaţi-mi în Moldova un ziar cu tiraj mare şi loial faţă de Guvern şi eu am să văd unde e publicitatea, chiar dacă acolo nu voi vedea jurnalismul echidistant.

În fine, consfinţesc aici încă o dată dreptul la existenţă al tuturor: al ziarelor de partid, de 2-3 partide, de istorii de dragoste, de integrame, de anunţuri matrimoniale. La fel consfinţesc dreptul la existenţă al consumatorului acestora.

Dar altora le este destinat acest editorial. Vreau să mulţumesc în mod special tuturor celor care s-au abonat şi care continuă să procure ZdG de la chioşcuri. Suntem împreună, avem aceleaşi interese pentru jurnalismul dedicat drepturilor omului şi asta ne dă siguranţa că nicio poştă, niciun guvern, nicio directivă nu ne va învinge.  Astfel, un abonament la ZdG e ca o afacere, pentru că astfel V-aţi asigurat o cale de a vă informa, de a participa chiar la scrierea articolelor şi a ziarului, şi care în acest fel doar există.

În numele echipei ZdG, aducem cele mai sincere urări de bine abonaţilor din raionul Cahul. Bravo, ca şi în alţi ani, la Cahul avem cei mai mulţi cititori. În raioanele Nisporeni şi Făleşti, avem de asemenea foarte mulţi prieteni, iar la Călăraşi, Teleneşti şi Orhei numărul cititorilor e în creştere.  Mulţumim şi celor care au participat la concursul abonaţilor, premiile „Comunicare”, „Lumină”, „Crăciun”, „Partenerul de Gardă” vă aşteaptă la redacţie. Iar Concursul continuă şi pentru jumătatea a doua a anului.

Vă mulţumim şi pentru ilustratele trimise de sărbători, pentru mesajele de bine pe care ni le-aţi remis în primele zile ale acestui an. Vă urăm un an roditor de bine şi plin de dreptate.

Alina Radu,
[email protected]