Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Kent D. Logsdon, Ambasadorul SUA…

Kent D. Logsdon, Ambasadorul SUA în Republica Moldova: Acum treizeci de ani a început un parteneriat important

La 18 februarie 1992, președintele George H.W. Bush și președintele Mircea Snegur au stabilit oficial relații diplomatice între Statele Unite și Republica Moldova. Ei au convenit că cele două țări ale noastre vor lucra împreună pentru a face față provocărilor reciproce și a atinge obiective comune.

Relația dintre țările noastre a început cu un acord oficial între președinți, însă adevăratul său fundament sunt legăturile dintre oameni pe care le-am construit de-a lungul a trei decenii.

În 1992, eram un tânăr diplomat care lucra la Washington în Centrul de operațiuni pentru gestionarea crizelor al Departamentului de Stat, deschis 24 de ore pe zi observând sfârșitul Războiului Rece și înființarea unor țări noi ca Republica Moldova. Acum este onoarea mea să conduc Ambasada SUA de aici și să consolidez acest parteneriat de durată. Zece ambasadori americani au deținut această poziție înaintea mea, dar cred că niciunul dintre ei nu a fost martorul unui moment de oportunitate istorică aidoma celui de astăzi.

Așa cum i-am spus președintelui Sandu săptămâna aceasta, când i-am înmânat scrisorile de acreditare, cele două țări ale noastre au multe de sărbătorit împreună și multe altele de reușit prin cooperare.

În ultimii 30 de ani, peste 5000 de moldoveni au călătorit în Statele Unite prin programe de schimb pentru a studia și pentru a-și consolida abilitățile profesionale, în timp ce nenumărați americani au venit aici ca voluntari ai Corpului Păcii, participanți la programul Fulbright, potențiali parteneri de afaceri sau doar ca turiști pentru a se bucura de celebra ospitalitate moldovenească.

Începând cu anul 1992, Statele Unite au investit peste 1,5 miliarde de dolari în toate domeniile, de la drumuri și infrastructură la agricultură și la mediul academic. Viețile a mii de moldoveni au fost îmbunătățite prin aceste proiecte.

Parteneriatul nostru este extrem de important pentru noi, deoarece ne-am confruntat împreună cu această pandemie globală. Statele Unite ale Americii au livrat vaccinuri care oferă acum protecție salvatoare pentru sute de mii de moldoveni. Asistența noastră legată de pandemie include ventilatoare, echipamente de protecție personală și alte consumabile vitale în valoare de peste 9 milioane de dolari.

Comerțul dintre cele două țări a crescut la peste 110 milioane de dolari în 2020 și am susținut cu mândrie creșterea exporturilor moldovenești către piețele din întreaga lume, susținând zeci de mii de locuri de muncă pentru cetățenii Republicii Moldova.

Vom investi 18 milioane de dolari în următorii patru ani pentru a ajuta la consolidarea și diversificarea sectorului energetic, edificând o securitate energetică pe termen lung ce va susține suveranitatea Republicii Moldova.

Parteneriatul de durată dintre Moldova și statul american Carolina de Nord, s-a bazat pe parteneriatul cu Garda Națională din Carolina de Nord, dar a evoluat cu mult mai departe, a permis schimburi de expertiză în agricultură, sănătate și politici publice și a construit legături puternice de prietenie între oamenii de pe ambele maluri ale Atlanticului.

De când am stabilit relații diplomatice, militarii noștri au lucrat cot la cot aici în Moldova și au ajuns până în Kosovo pentru a promova pacea. Respectăm neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, iar parteneriatul nostru militar ajută Moldova să-și dezvolte capacitatea de a-și apăra integritatea teritorială.

După cum a spus președintele Biden la ultima Adunare Generală a ONU, spiritul democrației este viu pe măsură ce moldovenii lucrează la eradicarea corupției masive și la construirea unei economii ce funcționează pentru toți.

Vom continua să ne construim parteneriatul împreună în baza valorilor împărtășite și intereselor comune, astfel ca el să crească și să prospere în următorii 30 de ani, și mai mult. Cred că acesta este un moment pentru a sărbători, pentru a face bilanțul realizărilor noastre trecute și pentru a lucra împreună la un viitor pașnic și prosper.


Kent D. Logsdon
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova