Povestea fetiței de 7 ani care a citit 100 de cărți în 10 săptămâni

Pandemia și izolarea  a dat peste cap toate rutinele și obișnuințele pe care le-a avut fiecare. Pentru cineva, această perioadă a fost greu de depășit, în special pentru cei mici, cu energie multă, care trebuiau stăpâniți în limitele spațiilor restrânse.

Pentru alții, această perioadă a fost plină de activități frumoase și cu rezultate deosebite. Eva este printre cei ce au profitat la maxim de această perioadă. Deși are vârsta de doar șapte ani, a citit o sută de cărți în doar zece săptămâni. 

Tatiana Ciutac, mămica Evei, ne-a mărturisit că fiica ei s-a arătat interesată de litere de la o vârstă foarte fragedă. Ea cunoaște alfabetul de la un an și jumătate. Dar părinții nu au grăbit lucrurile și au lăsat școala să-și facă treaba. Cum a apărut această provocare și care sunt lecturile preferate, am aflat de la Eva și mămica ei.

— Eva, cum se face că tu știi să citești atât de bine, deși la vârsta ta se învață doar cititul pe silabele. Unde mai pui că și anul școlar pe jumătate a fost dat peste cap…

— Eu am învățat să citesc la școală. În clasa CP (grupa pregătitoare în Moldova), învățăm foarte multe lucruri, învățăm chiar și a citi. În clasa mea, aveam un manual de lectură din care am învățat sunetele. Am început cu vocalele, apoi consoanele și au urmat sunetele formate din mai multe litere.

— Ce istorii te-au impresionat cel mai mult din cele citite?

— Mie îmi place să citesc istorioare. E ca și cum ai evada în altă lume. Istorioarele mele preferate sunt „Glumele lui Toto”, „Mica cârtiță care vroia să știe cine i-a făcut pe cap”, „Cele trei istorii ale lui Baltazar”. De exemplu, din cartea „Ești tu prietenul meu?” am învățat că e bine să ai prieteni pentru a te amuza. Din cărți învățăm multe lucruri frumoase.

— Doamna Ciutac, cum a început această provocare?

— Întrucât am fost obligați să rămânem în casă o perioadă de timp atât de mare, am decis să facem planul zilei ca să ne organizăm și să nu ne plictisim. Un punct din acest plan era lectura. Astfel, noi, părinții ne puteam face liniștit activitățile sau chiar aveam timp liber, iar fetele aveau o ocupație frumoasă. Când am înțeles că trebuie să stăm acasă tocmai cinci săptămâni, ne-am propus să facem o provocare: timp de cinci săptămâni, Eva să citească cincizeci de cărți. Am lipit de frigider o foaie unde Eva însemna prin bețișoare în fiecare zi câte cărți citea. Dar, de fapt, în cele cinci săptămâni cât am numărat bețișoarele de pe foaie au fost șaizeci de cărți.

— Ați avut atâtea cărți în stocul bibliotecii personale?

— Am avut acasă vreo treizeci de cărți pentru nivelul de lectură al Evei. Zece cărți le-am luat de la bibliotecă chiar în ultima sâmbătă înainte de carantină. Obișnuim să mergem la bibliotecă  în fiecare sâmbătă. Apoi ne-au mai împrumutat vecinele din bloc. Noi avem o pagină a blocului nostru pe rețelele de socializare. Cei de acolo au aflat de provocarea noastră și au început să ne transmită cărți de-ale copiilor lor. Cineva ne-a dăruit cărți, cineva ni le-a împrumutat. A fost o doamnă care ne-a adus o geantă plină. Iar una dintre vecine, când a auzit că Eva a citit deja 60 de cărți, a vrut să ne cumpere niște cărți. Lumea a fost impresionată și a reacționat. Pe lângă cele o sută citite, cred că mai avem o sută.

— Care este istoria cupei obținute de Eva?

— Pentru că, pe vremea pandemiei, lecțiile se făceau online cu profesoara, Eva i-a povestit despre provocarea noastră.  Profesoara a încurajat-o și i-a zis că astfel o să-și perfecționeze lectura. Ne-a spus să-i trimitem pozele cărților pe care le-a citit, ca să vadă de ce nivel sunt. De la școală, în aceste cinci săptămâni, li s-a dat să citească doar trei cărți. Eva le-a citit într-o zi. Respectiv, noi i-am trimis titlurile celor șaizeci de cărți citite. Eva era nerăbdătoare să afle răspunsul profesoarei. Ne tot întreba dacă o să o premieze, dacă o să-i dea medalie pentru acest record. În același timp, i-am scris și o scrisoare prin care Eva invită și colegii săi să participe la această provocare, fiind anunțate încă patru săptămâni de izolare. Profesoara ne-a răspuns tocmai peste o săptămână, felicitând-o pe Eva pentru acest record. Ne-a spus că s-a consultat cu mai mulți profesori și, din păcate, nu pot lansa o asemenea provocare în rândurile colegilor Evei, deoarece în clasă sunt elevi care încă nu știu a citi și să nu se simtă frustrați. Acest răspuns din partea profesoarei a demotivat-o pe Eva și două săptămâni nu a citit deloc. Fata aștepta o recompensă, o încurajare. Dar a reluat cititul și după un total de zece săptămâni de stat în casă, Eva a citit o sută de cărți. Astfel, noi, în sânul familiei, am hotărât că fata merită totuși o cupă de motivare. Și i-am cumpărat cupa, dar și o tabletă tactilă. Tableta însă, cum a pus-o în sertar, așa și stă. Eva își pregătește valiza pentru cele zece zile la mare, iar primul lucru pe care l-a pus în ea e o carte grea de 316 pagini cu câteva zeci de istorioare.