Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Mașinile trec la verde și…

Mașinile trec la verde și în Olanda

Cu un monstru de valiză în care probabil mi-ar fi încăput întreg dulapul, câteva cărți în rucsac și un polaroid cu familia mea pe care l-am „furat” de acasă, fără ca ai mei să știe, am ajuns în Olanda la început de septembrie. În prima noapte petrecută aici, mai nu m-a călcat o mașină, în timp ce traversam regulamentar. Primul meu gând a fost: ha, ce început bun! Dar, m-am simțit ca acasă într-un anume sens, ceea ce e bine mereu.

Am avut noroc (zic eu) să fiu acceptată la cea mai bună universitate din această țară, Utrecht University, la programul de masterat Media, Arte și Studiile Spectacolului (sau cu denumirea originală: Media, Art and Performance Studies). Am ales să vin aici, după ce, timp de 6 ani, mi-am tot cântărit decizia. Știam că îmi voi continua studiile peste hotare, dar pe când finalizasem liceul, nu eram pregătită emoțional și financiar să plec peste hotare. Timp de câțiva ani, m-am confruntat cu o criză existențială, dacă aș putea să o numesc așa. S-a întâmplat că, după finalizarea studiilor de licență, am decis să iau o „pauză” și să muncesc. Cinci ani în domeniul Media și Comunicare m-au făcut să înțeleg că vreau mai mult. Din păcate, domeniul care mă interesează nu se găsește în programele de studii din R. Moldova. Sau, cel puțin, nu în întregime.

Am ales să învăț Media, Arte și Spectacol, pentru că asta am simțit că trebuie să fac. Nu am o explicație pe care să o teoretizez, să o fac romantică, ori să îi atribui o realitate falsă. Am fost întotdeauna fascinată de limbaj, de imagine, de text, de arta oratorică, de filme și muzică. Programul pe care l-am ales încorporează toate aceste lucruri și chiar mai mult.

Plecarea în Olanda a fost în sine un test pe care mi l-am propus. În Chișinău, am un grup de prieteni, activități în fiecare zi, familia unde mă pot refugia, și o pisică pe care o ador, dar nu avusem încă experiența de a trăi pe cont propriu și de a învăța ceva diferit de ce oferă universitățile noastre.

Orașul în care trăiesc m-a captivat în totalitate nu doar prin arhitectură, dar și pentru că este foarte bine organizat, iar oamenii pe stradă îți zâmbesc fără să te cunoască. Atmosfera e atât de pitorească și plăcută, încât simt că trăiesc într-o jucărie. În localuri poți fi întrebată de unde ești, ce planuri ai pentru ziua de azi, atunci când îți cumperi o cafea dimineața.

De la început am fost împăcată cu ideea că marea majoritate a timpului o voi petrece în bibliotecă, privind filme. Șocul cultural, însă, m-a luat prin surprindere. Fiind obișnuită cu un sistem de studii care îți oferă totul pe tavă, într-un oarecare sens mi-a fost complicat să intru în esența unui sistem mai libertin. Anul e împărțit în două semestre, exact ca în Moldova, însă nu ai un orar fix pe care trebuie să îl urmezi. Doar în primul semestru ni s-a oferit un orar creat de universitate, ca să ne adaptăm mai ușor, dar pentru celelalte trei semestre ești responsabil/ă de a te înscrie din timp la obiectele pe care vrei să le studiezi. La lecții, profesorii vin pregătiți de discuții. Respectiv, nu citesc de pe foaie și nu îți dictează conspecte, așa cum era la universitatea în care învățasem în Moldova. Se încurajează gândirea critică, analitică. Ni se recomandă să ne debarasăm de modul romantic de a vedea arta. Îmi place că se discută despre artă prin prisma politicii. Pentru că, până la urmă, tot ce facem este o declarație politică, vrem noi sau nu vrem. Îmi place că politica e discutată prin prisma mediei, a jurnalismului, a noilor tehnologii. În fiecare săptămână, avem texte noi pe care le citim și apoi discutăm în baza lor în clasă. Iar discuțiile iau o tentă filosofică foarte rapid. Studiem diverse teme moderne, critice despre felul în care se dezvoltă societatea acum. La care program din Moldova poți discuta despre implicațiile culturale ale camerelor de supraveghere ori despre importanța culturală a meme-urilor? Aici suntem încurajați să gândim prin prisma unei lumi globale, să ne debarasăm de gândiri dualiste, de diferențe.

Pentru că sunt parte dintr-un program internațional și am colegi care vin mai de prin toată lumea, încercăm împreună să găsim puncte comune între culturile noastre și e foarte interesant să descoperi că nu suntem deloc atât de diferiți cum credem.

Olanda e o țară frumoasă, curată, dar și foarte scumpă. Acest pasaj nu este despre promisiunea de abundență a vestului. De fapt, de când am venit aici, am cumpărat foarte puține lucruri, iar camera mea este extrem de minimalistă. Orașul în care trăiesc m-a captivat în totalitate nu doar prin arhitectură, dar și pentru că este foarte bine organizat, iar oamenii pe stradă îți zâmbesc fără să te cunoască. Atmosfera e atât de pitorească și plăcută, încât simt că trăiesc într-o jucărie. În localuri poți fi întrebată de unde ești, ce planuri ai pentru ziua de azi, atunci când îți cumperi o cafea dimineața. Poți să te așezi pe scările unui monument și să mănânci, să bei ceva, ori să vorbești pur și simplu cu oamenii pe care îi cunoști, ceea ce mi-a adus aminte de liceu, când ne duceam cu prietenele să mâncăm la prânz pe scările teatrului de Operă și Balet și mai mereu eram alungate de paznici. Aici nimeni nu te alungă de nicăieri.

De altfel, pentru mine e ciudat că nu întâlnesc cunoscuți pe stradă, așa cum era în Chișinău, dar acesta e unul din farmecele transferului peste hotare, chiar și pentru doi ani. Ai posibilitatea de a te reinventa, de a înțelege pe cont propriu cine ești, fiind pusă în situația în care cea mai mare parte a timpului o petreci cu tine însăți, este o provocare în sine. Apreciez libertatea de exprimare pe care mi-o oferă acest loc. Pot să mă îmbrac așa cum vreau și nu sunt privită ciudat pe stradă. Ca peste tot, oamenii sunt diferiți, iar vestul vine cu provocările sale. Oamenii, deși sunt calzi la suprafață, sunt reticenți și uneori poți simți în tonalitatea vocii unora dintre ei că nu sunt foarte fericiți când le spui: Scuze, nu vorbesc olandeza încă.

Presupun, totuși, că traiul peste hotare vine și cu oportunitatea de a renunța la inocența pe care o aveai acasă. Când ești pe cont propriu, devii mai alert la tot ce se întâmplă în jur, te gândești la propria existență cu mult mai profund și la importanța anumitor lucruri în viață. Aici încă nu revin într-un apartament în care mă așteaptă cineva, dar am început să apreciez mai mult relațiile pe care le aveam acasă. Încerc să vorbesc zilnic cu prietenii, cu familia, ne povestim până și cele mai banale lucruri, despre care nu vorbeam când aveam posibilitatea să ne întâlnim în fiecare săptămână.

Să îți faci prieteni pare un lucru complicat, deoarece fiecare dintre noi vine din medii culturale diferite și asta creează bariere. Cu toate acestea, oamenii sunt bucuroși să îți răspundă la întrebări, să te ajute și să discute cu tine subiecte cotidiene.

Îmi place să cred că am făcut alegerea corectă, venind aici. Mă simt în largul meu. Mă simt mai liberă și mai încurajată să mă dezvolt. Mi-e dor numai să o cuprind pe mama dimineața, să o iau în brațe pe Mira (pisica), să discut cu fratele meu despre campanii publicitare și să mă plimb pe străzi cu prietenii mei. În rest, sunt fericită. Și, da, mașinile trec la verde și în Olanda.

Nicoleta Cîrlig, Olanda