Dragobetele moldo-român:„Noi de-acum avem mica noastră unire”

De sărbătoarea românească a dragostei am întrebat mai multe tinere din R. Moldova care și-au unit destinele cu băieți din România despre Dragobete, pandemie, dragoste și unire

Mihaela din Hâncesti, R. Moldova și Dragoș din București, România: „Dragostea trebuie arătată zilnic”

„Ne-am cunoscut printr-un amic comun, în 2011. Ne-am plăcut, deși eram ambii în alte relații. El s-a căsătorit la scurt timp, apoi a divorțat și m-a căutat. Am reluat legătura, iar ulterior ne-am mutat împreună. După jumătate de an, ne-am mutat împreună în Marea Britanie. La început am crezut că pleacă de-acasă unul din noi, apoi am realizat că ne e prea bine împreună și căutăm nod în papură. Peste încă un an și jumătate, am rămas însărcinată. Avem o fetiță de cinci ani care susține că este english.

De-a lungul timpului, am învățat că suntem total diferiți. Eu, de felul meu, sunt gălăgioasă și dezordonată, el e un tip calm și aranjat, ține mult la liniște și curățenie. Am învățat să gătesc un pic românește, dar el e bucătarul în casă.

În privința Unirii, suntem de aceeași părere – că românii și moldovenii nu preau au multe în comun decât faptul că vorbim aceeași limbă, iar unirea nu ar trebui să se întâmple.

Dragobetele nu îl prea sărbătorim pentru că, de obicei, suntem la munca în această zi, însă credem că dragostea trebuie arată zilnic, nu doar de Dragobete sau de Sf.Valentin”. .

Maricica, din Ialoveni, R. Moldova și Alin, din Ardeal, România: „De unde vii? Din R. Moldova. Tot româncă!”

„Ne-am cunoscut în 2009, în prima zi când am ajuns în Italia, ca să-mi petrec vacanța de toamnă. Mama mi l-a prezentat. De atunci, am rămas împreună, iar acum locuim în Germania.

Eu de la el am învățat multe cuvinte noi – regionalisme, gen tenchi, croampe sau picioci. Dacă e să vorbim serios, am învățat că România are și o altă față decât ce știam noi de la TV pe vremea aceea și ce ne ziceau părinții sau bunicii despre ea. Am descoperit peisaje deosebite (în Apuseni) și niște persoane foarte calde și sincere (socrii și rudele soțului). Eu sunt fascinată de oamenii din Maramureș, Ardeal, Banat. Încă nu am întâlnit nicio persoana care vine de acolo și să nu-mi placă. Oameni faini.

Despre Moldova el a învățat că trebuie să știe și rusă (măcar câteva cuvinte) ca să înțeleagă mai bine ce se vorbește când e pe loc. A învățat că basarabenii sunt în altă țară. În vestul României mulți zic: „De unde vii? Din R. Moldova. Tot româncă!”. Dragobetele îl sărbătorim simplu, fără cadouri, doar la restaurant. Anul ăsta o să fie și fără cadouri și fără restaurant. Dincolo de asta, unirea despre care se tot vorbește, s-a făcut la noi deja. Vorbind serios, deși mi-ar plăcea sa trăiesc acest moment, nu cred că se va întâmpla prea curând”.

Carolina din Orhei, R. Moldova și Florin din Darabani, România: „Noi deja avem mica noastră unire”

„Noi ne-am cunoscut în comunitatea românească din Marea Britanie, la biserică. Era a doua duminică după Paști, avea loc o cununie și noi am rămas până la urmă să ajutăm la strâns icoanele și la făcut ordine. A urmat propunerea din partea lui să mă conducă până acasă. Pe drum a venit și invitația la o cafenea și așa a început totul, acum aproape șapte ani. Ne-am cununat și am botezat pe toți cei trei feciorași, bineînțeles că tot în incinta bisericii comunității noastre.

Am învățat unul de la altul multe lucruri – el de la mine despre tradițiile noastre și ospitalitatea moldovenilor, despre limbajul nostru, care are încă multe rusisme, a învățat semnificația cuvântului „kuliok”, după părerea lui cel mai popular cuvânt al anului trecut.

Eu de la el am aflat că la ei nu există sărbătoare să nu fie ciorbă pe masă, ceea ce pentru mine era uimitor, dar și comic în același timp. De fapt, și ei au rămas șocați de mesele noastre, cu 33 de feluri reci de mâncare și 33 calde. Apropo, știu că vinul tatălui meu e cel mai bun vin pe care l-a degustat în viața lui. Cel puțin, așa zice.

Sincer, nu prea sărbătorim Dragobetele, mai mult – Valentine’s Day (Sf. Valentin, n.r.). Altfel, în pandemie am rezistat ambii cu multă răbdare.

Suntem de părere că unirea nu se va face degrabă, depinde nu numai de voința poporului, dar și de voința politicienilor, știm însă că noi deja avem mica noastră unire”.

Nata din Copăceni, R. Moldova și Laurențiu din Flămânzi, România: „Știam că iubitul meu va fi de dincolo de Prut”

„Ne-am cunoscut la începutul anului trecut, în ianuarie, pe internet, iar în martie, atunci când oamenii se panicau cu acest virus apărut, anulau călătoriile, îndeosebi spre Italia, eu îmi cumpărasem bilet spre Roma. Așa se face, că pe 9 martie când aveam zborul înapoi, printr-un decret oficial, România a interzis toate zborurile din și spre Italia, printre ele fiind și zborul meu. Aș zice că destinul a fost de partea mea. Undeva în suflet știam că iubitul meu va fi de dincolo de Prut.

Serile, ne mai povestim istoria și viața bunicilor, despre tradiții, despre bucate tradiționale, eu – din Moldova, el – din România. A fost mereu entuziasmat de limba vorbită de noi, amestecată uneori de rusisme, de care greu ne vine să ne debarasăm. De fiecare dată când nu înțelege ce spun, trebuie să-i traduc. În campania electorală de la finele anului trecut, Laurențiu a învățat ce înseamnă vestitul „kuliok”.

în Italia și de Dragobete vom munci, iar seara, ca de obicei, o vom petrece împreună, poate cu pizza sau vestitele paste italiene. Din prima zi de când ne-am văzut sărbătorim dragostea și ne bucurăm că pandemia asta ne-a unit.

Așa cum chiar suntem un cuplu format în pandemie, am devenit mai rezistenți și imuni. Reiese că noi deja am făcut unirea. Zic că e cea mai frumoasă Unire. Vor veni vreodată și acele timpuri când vom fi un întreg”.

Mariana din Ialoveni, R. Moldova și Alexandru din Bătrâni, România: „Iubesc R. Moldova din el și el iubește România din mine”

„Era o după-amiază de august mai posomorâtă – 29 august 2019. Mă pregăteam sa merg la un eveniment de networking organizat de Internations, era a doua oară în șase ani de viață în Marea Britanie când mergeam la acel eveniment. Cu o săptămână înainte, îmi luasem lumea-n cap și am condus singură prin Țara Galilor, unde mi-am inchiriat un Airbnb într-un satuc, Hay-on-Wye, satul în care în fiecare an se organiza Festivalul Literar. Am hoinarit singură printre oameni și cărți, căutând răspunsuri la multe întrebări, printre care și inevitabila – „Doamne, când o să întâlnesc un suflet cu care să îmi împart ciudățeniile?” Universul a vrut ca exact la cateva zile după asta să mi-l scoată pe Alex în cale. Întâlnirea noastră a fost dragoste la prima vedere. Eu am intrat în local și mi-am comandat un pahar de vin roșu, iar privirea mea s-a întâlnit cu a lui. A fost intens, de parcă îl știam din altă viață, dar nu reușeam să înțeleg ce și cum. Credeam că e grec ori mexican, nicidecum român. Alex îmi stârnise curiozitatea. După vreo 20 de minute, l-am întâlnit pe terasa celui mai înalt local din Birmingham şi-am făcut cunoștință cu el. Mai târziu, am aflat că locuiește la colțul străzii unde locuiam și eu, deci dragostea era după colț. De atunci am rămas nedespărțiți. Alex iubește R. Moldova foarte mult. Mi s-a confesat că mereu și-a dorit să fie cu o basarabeancă. Eu iubesc R. Moldova din el și el iubește România din mine. 

În pandemie am rezistat prin multă comunicare și deschidere sufletească. Noi comunicăm foarte mult și ne îmbrățișăm și mai mult. Uneori avem nevoie de cuvinte pentru a vorbi, alteori – doar de îmbrățișări. Celebrăm în fiecare lună data la care ne-am cunoscut, gătim gustos și reinventăm bucătăria românească și moldovenească.

Dragobetele îl sărbătorim cu multe îmbrățișări și sărutări, așa cum se cuvine, dar și cu un vin bun, ca la carte, și cu ceva gustos pregătit de Alex”.

Natalia Surdu din Ialoveni, R. Moldova și  Ștefan din București, România: „Nu mai suntem împreună, dar promisiunea să mă facă cea mai fericită femeie din univers și-a ținut-o”

„În 2013, eram în Elveția de 9 ani și Wizzair aveau zboruri directe Geneva-Bucuresti. Am fost invitați la o petrecere în Centrul Vechi, cu câțiva prieteni români din Elveția.

Despre Ștefan auzisem mai înainte, îl văzusem pe poze, aveam prieteni comuni. Nu-mi plăcuse de el ca bărbat. Era și el invitat la acea petrecere din Centrul Vechi, acolo ne-am întâlnit și a fost memorabil,pe atunci el era student la arhitectură în Anglia. După scurt timp, am plecat și eu în Regatul Unit și nu regret o clipă pasul făcut. Avem o fetiță minunată de cinci ani.

Nu mai suntem împreună, dar promisiunea pe care mi-a dat-o să mă facă cea mai fericită femeie din univers și-a ținut-o. Am învățat de la el despre prazul oltenesc și că oltenii sunt perfecți și simpli, pentru că în vorba lor folosesc mereu perfectul simplu. Pentru el o basarabeancă era ceva exotic.

Referitor la unire, cred că totul o să se întâmple atunci când trebuie, indiferent de dorințele noastre, cum e și în viață, de altfel”.

Diana din Hâncești, R. Moldova și Costel din Suceava, România: „Vom sărbători românește”

„Ne-am cunoscut pe net, pe un dating app, am avut norocul să petrecem primele întâlniri la restaurant, coffee shop, apoi s-a închis totul din cauza pandemiei. Iubitul meu deja fusese de multe ori în R. Moldova, la fel și eu – în România, așa că nu am întâmpinat mari dificultăți lingvistice, culturale, politice, etc.

Cuplul rezistă în pandemie, ca-n orice situație mai dificilă, numai dacă există dragoste și înțelegere. El are posibilitatea să lucreze mai departe, eu sunt în furlough (concediu temporar, n.r.), dar și studentă full-time, așa că încercăm să găsim fericirea în lucruri mărunte –  prin a ieși în parc, savurând zilele însorite, prin gătitul acasă și încercarea diferitor rețete.

Ne gândim să sărbătorim Dragobetele, chiar dacă toate rețelele de socializare au fost „bombardate” cu poze cu flori, ciocolate și restul de Valentine’s day. Vom sărbători în stilul nostru românesc.

Cât despre Unire, nu știu când se va face, dar aș dori cât mai repede, pentru a fi, din nou, mai puternici”.