Ca să fii fericit, nu aștepta de la nimeni nimic
Nu aștepta de la nimeni nimic și vei fi fericit, scria W. Shakespeare. Aceste cuvinte sunt la fel de înțelepte astăzi, ca și în sec. XVI, când au fost rostite pentru prima dată. Păcat, însă, că timp de atâtea secole, ele nu sunt de învățătură și pe la noi.
Din păcate, la noi, în fosta URSS, lumea consideră că toți din jur le sunt datori cu ceva. Europenii ne sunt datori să sponsorizeze țara la nesfârșit, România e datoare să ne ia sub aripa ei și să-i rezolve Moldovei toate problemele. Aleșii poporului sunt datori să ne facă o viață ca în povești. Medicii sunt datori să ne facă sănătoși. Învățătorii sunt datori să ne facă genii. Măturătorii sunt datori să facă lună pe străzi. Cu alte cuvinte, toți TREBUIE să facă, noi fiind cei cu cerințele. Suntem ca personajul din „Povestea unui om leneș”, de Ion Creangă, care așteaptă ca totul să fie făcut pentru el până și pesmeții să îi înmoaie cineva, fiind chiar gata să moară, dar să nu depună vreun efort.
Cu o astfel de gândire, suntem sortiți eșecului, deoarece omul care nu depune efort pentru a obține ceva nu prețuiește tot ce primește în dar.
Ca să mă fac înțeleasă, voi da drept exemplu doi copilași. Primul copil nu este interesat de mașini în niciun fel. Într-o zi, primește în dar o mașinică electronică de ultimă generație, cu diverse luminițe, antenă, telecomandă, roți de cauciuc. Se joacă el cu ea, dar deoarece nu are interes pentru mașini, se plictisește repede de jucăria scumpă și, în scurt timp, o strică fără regrete. Al doilea copilaș, care demult și-a dorit o mașinică electronică, o visa nopțile, o desena, aplica pozele ei tăiate din reviste pe peretele camerei și strângea bani ca să o cumpere. Când în sfârşit acest copil o va căpăta, bineînțeles, va avea grijă de ea, o va păstra, o va repara și o va păstra mult timp, pentru că și-a dorit-o, a obținut-o cu mult greu și o prețuiește.
Așa e și în cazul nostru. Noi, o țară atât de săracă, am primit miliarde de dolari ajutoare de la contribuabilii europeni pentru a ne dezvolta și a ajunge din urmă țările dezvoltate. Acești bani ne-au fost donați din bugetul UE, mai bine zis din buzunarele oamenilor, printre care se află și foarte mulți cetățeni ai Moldovei. Deci, banii care ne-au fost donați, așa și nu au ajuns să fie de folos țării, fiind furați de niște tâlhari. A dispărut miliardul, iar noi, cei care nu avem școli, spitale, grădinițe, drumuri, am dat a lehamite din mână, uitând de el.
Probabil, puțini conștienti-zează ce-i în realitate un miliard de dolari. Pentru a le arăta oamenilor cât e asta de fapt, un artist din Moldova, Ștefan Eșanu, ajutat de tinerii de la Asociația „UnArtOraș”, în februarie 2017, a organizat o expoziție în incinta unei biblioteci. Expoziția se numea „Cum arată un miliard de dolari?”. Într-adevăr, această cifră cu multe zerouri nu o poți înțelege până nu vezi cu ochii tăi. Și lumea a avut ocazia să vadă ce număr imens de bancnote formează un miliard de dolari, sau 13 miliarde de lei. Un tren întins prin bibliotecă, format din 10 suporturi pe care au fost clădite milioane de hârtii de mărimea bancnotelor de 100 de dolari, prinse în teancuri a câte o sută. Se pare, însă, că și această expoziție reprezentativă nu ne-a impresionat.
Oare dacă ar fi obținut oamenii noștri acești bani în sudoarea frunții, ar fi uitat de ei atât de ușor? Sunt sigură că nu. Acei bani au fost donați și nimănui nu-i pasă. Cum zic englezii „Easy comes, easy goes”. Ușor vine, ușor pleacă…
Violina Ahtemenciuc, Canada
