„Fără el nu mă descurc.” O refugiată de 88 de ani din Ucraina, oarbă și rămasă fără casă, despărțită de fiul care îi poartă de grijă
Are 88 de ani. Războiul a prins-o în Patria sa, Ucraina, la Dnipro, acolo unde lucrase o viață întreagă la o uzină constructoare de mașini, în secția antiincendiară. Când a început războiul, nu a mai putut rămâne acasă, iar acum, chiar dacă ar vrea, nu ar mai putea reveni, deoarece casa în care și-a trăit viața și a crescut cei trei copii a ars. Așa cum din cei trei copii ai săi, la bătrânețe, a ajuns să aibă doar unul, pe Alex, acesta îi poartă de grijă, trăindu-și în ultimii 20 de ani viața alături de mama, care a orbit și nu vede decât siluete, delimitând cu greu ziua de noapte.
Liviu Roșca, administratorul Centrului temporar pentru refugiați în care aceștia au fost cazați, afirmă că cei care au fost alungați din instituție „au încălcat regulamentul”. Potrivit lui, persoanele care s-au plâns la ZdG ar fi conflictuale.
De la Dnipro – într-un centru pentru refugiați din R. Moldova
„Am probleme cu rinichii, cu plămânii, am și alte probleme, dar de 20 de ani sunt oarbă și asta e cea mai mare suferință a mea. Când am orbit, nu am mai putut munci. Văd doar siluete și pot delimita ziua de noapte. Mă ajută și faptul că recunosc vocile cunoscute. Nu văd oamenii, dar le deosebesc vocile”, ne-a spus Efimia Storonca de pe patul de spital, unde e internată de mai mult timp în urma unui șoc hipertonic.
Femeia vorbește despre fiul său ca despre ultima ei salvare. „El întotdeauna e cu mine și face tot ca să-mi ușureze zilele”, spune femeia, alinându-se cu gândul că, deși departe de casă, are alături un suflet care nu o lasă singură în suferință. Femeia spune cu recunoștință că la spital i-au permis fiului să îngrijească de ea, stă zi și noapte la patul ei, dar, spune ea, nu poate rămâne veșnic la spital. La ai săi 88 de ani, Efimia Storonca este îngrijorată că după externare nu va mai putea beneficia de grija fiului său, deoarece acesta a fost expulzat de la Centrul pentru refugiați din cadrul Centrului de Reabilitare Medicală „Constructorul”, acolo unde au fost cazați împreună.
„L-au alungat, sperând că se vor elibera două locuri”
„L-au alungat în baza unor denunțuri false. Eu știu că el nu a comis nicio încălcare. Cred că au vrut să scape și de mine, dar el nu are unde mă lua. Încerca să vină să mă hrănească, dar i-au interzis să intre în Centru. Acum, cui nu îi este greu, acela îmi aduce o lingură de mâncare. Atunci când nu are cine aduce ceva de mâncare de la cantină, aștept. Înțeleg că i se permite oricui să intre cu mâncare la mine, dar nu și feciorului meu. Fără el nu mă descurc. Mi se ridicase într-o seară tensiunea. Era trecută de 180. Administrația centrului interzicea să fie chemată Salvarea. Îmi spuneau că la anii mei această tensiune e normală”, povestește Efimia Storonca. Femeia e amărâtă că, în scurta viață pe care o mai are în față, e prinsă între mai multe nenorociri: războiul de acasă, pierderea totală a vederii, iar mai nou – despărțirea forțată de fiul său, singurul om de pe fața pământului care poate și vrea să-i poarte de grijă.
„Vă spuneam că, atunci când l-au alungat pe Alex din Centru, au sperat că se vor elibera două locuri. Îmi amintesc cum au încercat să mă închidă într-un izolator, invocând că aș fi periculoasă, că aș avea tuberculoză, fără a face investigații medicale și fără a consulta medicii. Au decis să mă izoleze într-un buncăr, dar nu le-a mers… Fiul a adunat toate concluziile medicale și le-a prezentat, i-a convins că nu am niciun fel de tuberculoză”, spune indignată Efimia.
Încercăm să vorbim cu ea despre război, despre ce mai știe că se întâmplă în Ucraina. „Războiul? Tare aș vrea să se termine azi, acum. Am obosit de viață. E greu să trăiești când nu ești considerat om și când nu mai trebuiești nimănui”, răspunde Efimia la întrebarea despre războiul din țara sa.
Fiul său, Alex Storonca, spune că la Centrul pentru refugiați ar fi comise mai multe abuzuri. El este derutat de faptul că, deși a adresat petiții la diverse instituții ale statului, la Avocatul Poporului, la Procuratură, în instanțele de judecată, contestând neregulile din cadrul Centrului de plasament pentru refugiați, situația rămâne neschimbată.
Un caz similar: mama și fiul despărțiți după expulzarea din centru
Acesta susține că cei care administrează acest centru au o atitudine inumană față de unii refugiați, în special ar fi vorba de bătrânii care sunt îngrijiți de cineva dintre membrii familiei. „Cu ceva timp în urmă, a fost alungat din centru Alexandr V. , care îngrijea de mama sa. Știu că Alexandr a dormit mult timp într-un automobil. În urma plângerilor sale, el și mama sa au fost direcționați într-un centru din nordul R. Moldova”, povestește Alex Storonca.
ZdG a discutat cu Alexandr, care, împreună cu mama lui, sunt cazați într-un centru pentru refugiați din nordul R. Moldova. „Mama are 79 de ani, sigur nu a meritat o astfel de atitudine. Se chinuie sărmana”, ne-a spus fiul femeii cazate în alt centru, după ce fiul său a fost expulzat din Centrul de refugiați din cadrul „Constructorul”.
Liviu Roșca, administratorul Centrului temporar pentru refugiați, afirmă că cei care au fost alungați din instituție „au încălcat regulamentul”. Potrivit acestuia, persoanele care s-au plâns la ZdG ar fi conflictuale. „E conflictual și el și mama sa. O asistentă îi duce mamei de trei ori pe zi mâncare. Nu știu ce plângeri pot avea. El a încălcat regimul de ședere în cadrul centrului și înapoi nu va fi primit. Poate să își ia mama și să se ducă la gazdă, Crucea Roșie le asigură cazare pe jumătate de an”, recomandă Liviu Roșca.
