Principală  —  Blog   —   Cititorul de Gardă/ „Niciun ajutor…

Cititorul de Gardă „Niciun ajutor financiar nu am cerut de la stat! Am investit banii câștigați de mine și fiul meu”

Imagine-simbol

Într-o scrisoare adresată redacției, Gheorghe Opincă, locuitor al orașului Rezina, ne spune că a muncit împreună cu fiul său peste hotarele țării mai mulți ani. Din suma adunată, cei doi au investit în construcția unui service auto, care însă nu poate funcționa din cauza mai multor probleme. Deși spune că s-a adresat la primar cu cereri pentru soluționarea acestora, Gheorghe Opincă ne spune că nimic nu s-ar fi întreprins și cere ajutor. 

„Nouăsprezece ani am dus dorul de casă, de neam”

Noi, Opincă Gheorghe și Opincă Andrei, tată și fecior, am muncit zi și noapte după hotare, în Grecia, din anul 1995 până în 2014. Nouăsprezece ani am dus dorul de casă, de neam. Am lăsat în țară străină sănătatea. Am fost toți anii aceştia cu gândul la țară și nu am pierdut speranţa că în Moldova lucrurile se vor schimba spre bine, iar noi, diaspora, vom avea posibilitate să revenim acasă și măcar la sfârșitul vieţii să putem munci acasă, alături de cei scumpi și apropiați. Am pus umărul și ne-am bucurat mult odată cu venirea la conducerea țării a noii forțe politice, cinstite și cu idei bune pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor din Republica Moldova. Dar când ne-am întors acasă și ne-am apucat de muncă, zâmbetul de pe buze a dispărut și cu încetul și speranța se duce.

Sunt de acord că o echipă nouă, cu energie a venit la guvernare, dar cu părere de rău, rămăşiţele guvernării precedente din teritoriul urban au rămas și intenționat frânează dezvoltarea și blochează ideile bune ale guvernării. Persoanele date nu doresc schimbări în țară, visează dezastru și nemulțumiri în societate. Agenții economici nu simt un sprijin din partea Autorității Publice Locale, numai „bețe în roate”. Toate acuzațiile sus menționate se referă la primarul orașului Rezina – Simion Tatarov”, ne scrie Gheorghe Opincă.

„Am investit banii câștigați de mine și fiul meu”

„În anul 2011 am procurat în oraşul Rezina un mic teren de pământ, cu suprafața de patru ari, pentru a investi în localitatea mea la construcția unei stații de reparaţii auto. Am primit certificat de urbanism, am comandat proiectul, am primit autorizație de construcţie, am finalizat construcția, am dat în exploatare obiectul, am investit în jur de 3 000 000 de lei si nu pot activa nici până în ziua de astăzi. Niciun ajutor financiar nu am cerut de la stat! Am investit banii câștigați de mine și fiul meu, nici nu cunoşteam de diferite proiecte ce țin de ajutorul tinerilor antreprenori. De două ori, în scris, m-am adresat la primar pentru soluționarea diferitor obstacole care mă încurcă să încep activitatea, dar nimic nu se mişcă, primesc numai refuzuri. Chiar într-o zi mi s-a spus în faţă că ei vor face tot posibilul ca eu să nu activez, căci nu departe de această stație de reparație auto mai are aşa staţie și viceprimarul. Eu am rămas şocat”, povestește bărbatul.

„Cunoscuții mă îndeamnă să dau mită și totul va fi bine, dar eu nu doresc”

„De multe ori urmăresc pe rețelele de socializare că guvernarea doreşte implicarea investitorilor străini în dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova, dar cu părere de rău, nici noi, locuitorii acestei țări, nu putem activa și participa în afaceri. La nivel local nu s-a schimbat nimic. Cunoscuții mă îndeamnă să dau mită și totul va fi bine, dar eu nu doresc. Toată lumea vorbeşte că este un primar corupt. Nu demult a fost scos din funcție de prima instanță de judecată, conform actului ANI, dar mai este Curtea de Apel Chișinău. Eu cred că este o răfuială din partea primarului asupra agenților economici”, susține cititorul.

 „El s-a extins pe proprietatea vecinului”

Contactat telefonic, Simion Tatarov, primarul orașului Rezina, ne-a explicat că problemele familiei Opincă vin de la neînțelegerile ei cu vecinii, pe motiv că Gheorghe Opincă și-ar fi extins construcția pe proprietatea privată a celuilalt. Pentru că nu a găsit o ieșire din situație, familia Opincă nu-și poate înregistra construcția la cadastru, în rezultat – nu poate activa. „Conform normativelor în construcții, dumnealui trebuia să lase teren din proprietatea sa pentru deservirea pereților, adică a edificiului. El s-a extins pe proprietatea vecinului. Din cauză că s-a extins, nu poate înregistra construcția la cadastru. Primăria orașului nu are între ei teren, ei sunt doi privați și el s-a extins pe teren – proprietate privată. Ce ar trebui să facă primăria? Să-i dăm gratis teren de unde nu avem? Noi nu avem teren”, susține Simion Tatarov.

Întrebat dacă viceprimarul ar avea sau nu un service auto în apropierea construcției lui Gheorghe Opincă, primarul a răspuns că în orașul Rezina ar fi mai multe, întrucât fiecare persoană ar putea dezvolta o afacere. „Domnul, încălcând legislația, mai spune și minciuni. Service-ul viceprimarului nu activează și e construit mai devreme decât al lui. Sunt în zone diferite. În orașul Rezina mai avem service-uri și cred că vor mai apărea, căci e un oraș cu 15 mii de locuitori. Loc pe piața aceasta au toți, doar că ia și te conformează. Eu am încercat să moderez situația de conflict dintre el și vecinul lui. Am fost la fața locului nu știu de câte ori. Ei sunt doi încăpățânați care se vor mânca unul pe altul și vor avea de câștigat avocații, judecătorii, numai nu ei. Aceasta le-am spus-o și lor în față. Eu îmi propun să fiu echidistant în raport și cu unul, și cu altul și să acționez în interesul tuturor”, afirmă primarul.