Activism civic în satul de baștină. Exemplul unui tânăr și obstacolele cu care acesta s-a confruntat: „Tineretul, chiar dacă are 10 ani, are dreptul să întrebe”
Alexandru Vlasițchi are 33 de ani și este originar din satul Volintiri, „satul de baștină al Mariei Bieșu”, după cum ține să precizeze. După ce a muncit mai mulți ani peste hotare, urmărind „de pe internet” proiectele implementate în localitatea sa natală, într-o zi a decis să revină acasă și să pună umărul la schimbarea lucrurilor în comunitatea în care a crescut. În ultimul an, Alexandru a încercat să informeze oamenii din localitate despre deciziile pe care le iau aleșii locali, dar obstacolele și reticența au mers mână în mână cu dorința de a face lucrurile mai transparente.
De la munca peste hotare la ideea de a schimba ceva în sat
Alexandru Vlasițchi a plecat peste hotare în 2015, într-o perioadă în care, spune el, nu vedea prea multe oportunități acasă. „Mă duc, acolo se câștigă bani”, se gândea el atunci. Fiind peste hotare, Alexandru susține că diaspora își formează imaginea despre ceea ce se întâmplă acasă, în mare parte, din informațiile publicate pe internet. „Ceea ce îți pune pe internet, tu aceea vezi. Așa și noi am văzut satul, de pe internet”, explică el. Atunci când a revenit însă, a constatat că imaginea pe care și-o formase nu corespundea cu realitatea pe care a găsit-o.
Începând cu anul 2022, a încercat să se implice personal în dezvoltarea localității. Inițial, prin inițiative mici, legate de sport. Pentru că lucrurile nu au evoluat așa cum și-a imaginat, a plecat din nou la muncă peste hotare. În 2025 a revenit și a inițiat un alt gen de implicare – activismul civic. Astfel, Alexandru a început să vorbească public despre ceea ce se întâmplă în localitatea sa. A început să scrie pe Facebook despre problemele din sat și despre activitatea autorităților locale. Spune că, inițial, nici nu considera ceea ce făcea drept activism civic.
„Mai scriam, mai criticam persoanele, chiar, să zicem, primarul, ieșeam și criticam în vreo postare. Încercam să fac ceva. Mai mult mă axam pe a informa locuitorii și eu nu știam că asta se numește activism civic. Nu știam de asta. Deja pe parcurs, învățând (am aflat, n.r.)”, explică tânărul.
Alexandru urmărea constant ședințele consiliului local din satul său natal, iar ulterior încerca să le explice locuitorilor, într-un limbaj simplu, ce decizii au fost luate și cum acestea le influențează viața. „Eu postam pe Facebook, informam și scriam despre deciziile care se iau și încercam să mai învăț, să mă informez cum se iau deciziile și unde duc ele”, își amintește Alexandru.
O parte importantă a activității sale era orientată spre tineri. Alexandru consideră că aceștia trebuie încurajați să pună întrebări și să înțeleagă că vârsta nu ar trebui să-i împiedice să participe la discuțiile despre comunitatea în care trăiesc.
„Tineretul, chiar dacă are 10 ani, are dreptul să întrebe. Chiar dacă nu are experiență, nu trebuie să zici că «tu încă nu ești mare». Nu, el e destul de mare ca să acorde o întrebare. Să știe că are drepturi și are și responsabilități. Totuși, la noi se spune că «tu ești încă mititel»”, remarcă Alexandru.
Tânărul menționează că inclusiv el, la 33 de ani, continuă să se confrunte cu astfel de atitudini din partea unor locuitori. În activitatea sa de activist civic în satul de baștină, Alexandru spune că a întâmpinat atât critici – „unde te bagi?”, „ție îți trebuie?”, „hai încă o lună și te duci iar peste hotare”, cât și încurajări – „implică-te, informează-te, că noi te citim”. Acesta spune că „e tare ușor să te duci peste hotare”, însă este mult mai greu să rămâi și să încerci să construiești ceva acasă.
„Copiii trebuie să poată vorbi, fără să fie criticați”
„Nu că dacă schimbăm primarul sau schimbăm directorul, ar fi schimbarea. Probleme sunt multe. Da, sunt multe. Dar cum le abordăm, cum le gestionăm, cum atragem chiar și cetățenii să se implice în asta? Puțină implicare este”, consideră Alexandru.
În opinia sa, felul în care autoritățile comunică cu oamenii poate influența direct dorința acestora de a se implica în viața comunității. Alexandru spune că în această perioadă a reușit să construiască o „conexiune” cu comunitatea din diasporă, care consideră că este prea puțin atrasă în proiectele locale.
„Sunt chiar tineri care în diasporă au plecat, s-au dus și s-ar putea implica în proiecte sau să le creeze”, explică el, subliniind potențialul celor aflați peste hotare care sunt gata să contribuie.
„Presiune asupra organului executiv”
Tânărul susține însă că unele reacții ale autorităților față de implicarea sa în proiecte sau față de pozițiile sale privind anumite decizii ale Consiliului local l-au descurajat să mai continue. Un astfel de caz ține de o decizie luată de Consiliul local pe 19 iunie 2026 privind „inițierea unui monument public consacrat victimelor regimului totalitar comunist de ocupație”. Înainte ca acesta să fie supus votului, unul dintre consilieri a propus eliminarea cuvântului „ocupație” din denumirea acestuia. Potrivit tânărului, consilierul și-a motivat propunerea prin faptul că termenul ar provoca „dezbinare în societate”. Propunerea a fost acceptată.
Alexandru afirmă că în timpul ședinței nu a acordat prea multă atenție acestui episod. Ajuns însă acasă, a reflectat asupra deciziei, care i-a ridicat mai multe semne de întrebare. „Am vorbit și cu profesorul de istorie de la noi din sat și el mi-a spus că nu e corect”, povestește acesta. „Când erau și vagoanele din centrul Chișinăului, tot era scris «ocupație».”
La următoarea ședință a Consiliului local, Alexandru a decis să revină asupra subiectului și să le ceară consilierilor explicații cu privire la votul exprimat. „Dacă ar fi pe ordinea de zi aceeași decizie, ați vota tot așa și de ce?” i-a întrebat tânărul.
Primarul localității i-a reproșat însă că întrebarea sa ar reprezenta o „presiune asupra organului executiv”. Alexandru spune că acest caz l-a făcut să renunțe pentru o perioadă la monitorizarea ședințelor autorităților publice locale.
Ulterior, a decis să facă public cazul, în speranța că locuitorii satului vor afla despre hotărârile adoptate de aleșii locali. „Atunci am scris pe Facebook, însă nicio reacție, și m-am gândit, cumva, de scos în lume. Adică, în primul rând, aș vrea din sat să înțeleagă și să vadă ce decizii se iau”, afirmă tânărul.
Deși acest episod i-a lăsat un gust amar, Alexandru spune că nu intenționează să renunțe.
„Eu mai rămân”, este concluzia lui Alexandru, la un an după ce a decis să revină acasă și să fie activ civic în localitatea sa.
„La ultima ședință a Consiliului local nu a fost publicat niciun anunț pe pagina de Facebook a Primăriei sau pe site, iar pentru festivalul care a avut loc pe 10 octombrie au fost create anunțuri cu inteligența artificială. Am decis să încep un grup pe Facebook, unde să informez lumea din sat și diaspora despre deciziile care se iau la consiliu și cum se trăiește în sat”, a relatat el.
În prezent, lucrează la Chișinău, însă spune că nu a renunțat la ideea de a crea proiecte în satul său, care să-i motiveze și pe alți tineri să se implice.
„Pentru tineri, în primul rând, pentru cei cu care mă întâlneam pe stadion și jucam fotbal, le transmit să nu se teamă să acorde întrebări. Să fie mai încrezători și să facă ceea ce vor, adică să nu aștepte cineva să vină să-i pună să joace fotbal. Să se implice, să caute posibilități, să creeze ei proiecte. Poate au ei o idee în sat pentru a face și schimba ceva. Să nu se teamă chiar și să facă un video pe rețelele de socializare. Adică să poată lua ei decizii.
La autorități, ca un sfat, le transmit să asculte mai mult și să asculte și tinerii. Să-i ajute la implicare și să creeze ceva. Eu am participat la Chișinău la câteva evenimente și centre de tineret. Chiar la Parlament am participat, unde noi am dezbătut câteva idei. Copiii trebuie să poată vorbi, fără să fie criticați că «tu de ce vorbești despre satul nostru așa?» Și să spună lucrurilor pe față cum sunt”, transmite Alexandru.
