Principală  —  Advertoriale   —   Pizza Margherita - mâncare regală…

Pizza Margherita – mâncare regală sau mâncare pentru săraci?

Când discutăm despre pizza, probabil că nu există persoană în lume care nu ar cunoaște despre ce ce-i vorba. Pizza este unul din cele mai populare feluri de mâncare și probabil unul dintre cele mai adorate. Încă din cele mai vechi timpuri, o turtă din făină de grâu, coaptă pe o vatră înfierbântată și stropită cu ulei, era mâncarea ostașilor și a călătorilor. Dar istoria pizzei a fost documentată inițial în italia și este strâns legată de zona Napoli.

Primele rețete de pizza

Pizza era mâncarea de bază a populației napolitane. După aducerea în Europa a roșiilor din America în sec. al XXI-lea, italienii practicau punerea sosului de tomate peste pâinea proaspăt coaptă. Combinația ideală de gusturi – brânză, roșii și ulei de măsline a fost pe placul săracilor italieni. Așa descrie Alexandre Dumas, tatăl, în romanul său Le Corricolo, viața săracilor napoletani, care se alimentau anul împrejur doar cu “pizza și pepene verde”. Pizza din acea perioada era coaptă tradițional, doar unele ingrediente erau diferite. Marianara era cu usturoi, roșii și ulei, pizza Mastunicola cu busuioc, brânză și slănină iar Pizza Margherita a fost prima pe care s-a pus brânza mozzarella.

Vizita Reginei Margherita la Napoli

Pizza a fost recunoscută în Italia inițial, apoi repede s-a răspândit în lume, în mare parte datorită rolului regilor italieni care au jucat un mare rol în popularizarea pizzei italiene. În ciuda marelui succes, pentru o lungă perioadă de timp fenomenul pizza s-a limitat doar la regiunea Napoli, în alte localități din afara regiunii napolitane pizza nu era încă atât de populară.

În iunie 1889, Regii Suverani ai Italiei, Regele Umberto I și Regina Margherita, au făcut o vizită la Napoli și au dorit să cunoască mâncarea locală, așa că pentru acest super eveniment a fost chemat să gătească pentru familia regală, cel mai bun pizzaiolo al timpului.

Raffaele Esposito, a pregătit trei tipuri de pizza pentru Regina Margherita și Regele Umberto: pizza Mastunicola cu busuioc, brânză și slănină, a pregătit și o frumoasă pizza Marinara cu usturoi, roșii și ulei de măsline cu oregano și a produs și o pizza enormă în culorile steagului Italian cu următoarele ingrediente: roșii, mozzarella și ornată cu frunze de busuioc verde. Deci cum spuneam, culorile drapelului italian, roșu, alb și verde ca un mod oficial de onorare a vizitei regale.

Popularitatea pizzei Margherita

Popularitatea pizzei a crescut imediat, când unul dintre membrii familiei regale s-a îndrăgostit de pizza cu brânză mozzarella, sos de roșii și busuioc. Regina Margherita a fost încântată de pizza făcută special în culorile Italiei, nu doar de gustul acesteia, dar și de omagiul patriotic, făcut în onoarea ei.

Raffaele Esposito aducând un nou omagiu, de data aceasta Reginei Margherita, pune numele Pizza Margherita, deoarece rețeta de pizza cu mozzarella încă nu avea un nume.

Mâncarea săracilor este pe placul bogaților

Esposito a decis să atribuie numele Reginei, acelei pizza, care le va place mai mult oaspeților înalți și care a fost creată cu ocazia vizitei Maestăților Sale. Se pare că a avut mare succes, între aromele cerești de roșii, busuioc și mozzarella umedă, care la acea vreme nu era foarte cunoscută în nordul Italiei. Pentru a confirma cele spuse, există și o scrisoare, urmare a acelei zile celebre.

Este vorba despre o scrisoare din 1889 a lui Camillo Galli, bucătar șef și șef al serviciilor de masă la casa regală. În această scrisoare, scrisă lui Raffaele Esposito, regina a fost impresionată cu recunoștință de pizza care i-a fost dedicată, cu multe cuvinte de complezență și recunoștință. Esposito răspunde:

“Confirm că cele trei calități ale pizza pe care le-am pregătit pentru Majestatea Sa Regina s-au dovedit a fi foarte bune”.

De atunci, ca un bun antreprenor și un excelent pizzaiolo, Esposito numește pizza tricoloră “Margherita” în onoarea reginei. O alegere care s-a dovedit a fi extraordinară, având în vedere succesul mondial al acestui tip de pizza. Scrisoarea se păstrează și astăzi și poate fi văzută în aceeași pizzerie, din Napoli, care acum se numește “Brandi”. Legenda a avut un impact atât de mare, încât milioane de turiști străini au dat buzna în Napoli pentru a gusta din acea pizza autentică, “Margherita”, care cu timpul a devenit mâncarea regilor, a cărei rețetă este răspândită cu succes pe toate cele cinci continente.

Gusturile nu se discută

Din păcate această legendă este contestată de mai mulți savanți, critici în domeniul artei culinare, dar oricum un lucru care nu este dezbătut este calitatea pizzei clasice Margherita. Pizza Margherita este un favorit ferm al fanilor în restaurantul nostru cu livrare The BOX. Puteți vizita cu încredere pagina oficială The BOX, unde puteți găsi rețeta noastră autentică italiană de pizza Margherita, sau să faceți o comandă cu livrare cu pizza. Mai ales că de luni până vineri, oferta de 4 pizza plus una gratis este încă valabilă.

* Acesta este un articol publicitar (P). Textul a fost formulat de The BOX