Principală  —  Advertoriale   —   Moldcell și Visa anunță un…

Moldcell și Visa anunță un parteneriat strategic pentru a impulsiona transformarea digitală în Republica Moldova

Moldcell, operator de telecomunicații din Republica Moldova, și-a unit forțele cu Visa, companie globală de tehnologii de plată, într-un parteneriat istoric care vizează accelerarea digitizării serviciilor financiare în țară. Această colaborare strategică marchează prima alianță dintre Visa și o instituție financiară nebancară din Republica Moldova.

Parteneriatul dintre Moldcell și Visa promite evoluții interesante pentru utilizatorii moldcell money, oferindu-le o experiență îmbunătățită de plăți mobile. Prin integrarea tehnologiei de ultimă oră, utilizatorii moldcell money vor avea posibilitatea să descarce și să obțină un card digital. Acest card digital va facilita tranzacțiile financiare într-un mod securizat și fără impedimente la punctul de vânzare, utilizând metode de plată fără contact.

Carolina Bugaian, Directoare Generală Moldcell

Carolina Bugaian, Directoare Generală Moldcell: „La Moldcell, scopul nostru este să aducem întreaga lume în mâinile abonaților noștri, astfel încât aceștia să se poată bucura de viață din plin. Credem că acest parteneriat strategic cu Visa va impulsiona transformarea digitală și va oferi soluții inovatoare pentru a îmbunătăți viața abonaților noștri. Prin acest parteneriat, utilizatorii moldcell money se vor bucura de o experiență de plată digitală securizată și rapidă, promovând în continuare incluziunea financiară în Republica Moldova.”

Colaborarea dintre Moldcell și Visa reprezintă un pas semnificativ în promovarea digitalizării serviciilor financiare în Republica Moldova. Prin combinația rețelei extinse de telecomunicații a companiei Moldcell și expertiza Visa, recunoscută la nivel global în domeniul plăților digitale, acest parteneriat își propune să stimuleze incluziunea financiară, să îmbunătățească experiența clienților și să stimuleze creșterea economică.

Svitlana Chyrva, Vicepreședintă Visa și Country Manager pentru Ucraina și Moldova.

„Pe fiecare piață în care Visa este prezentă, aducem viitorul digital mai aproape, prin tehnologiile noastre inovatoare de plată. Parteneriatul nostru cu Moldcell, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din Moldova, este încă un pas în parcursul țării către o economie fără numerar”, a comentat Svitlana Chyrva, Vicepreședintă Visa și Country Manager pentru Ucraina și Moldova. „Cardurile digitale pe care le introducem vor face cumpărăturile din ce în ce mai ușoare și mai convenabile pentru clienții din Republica Moldova: fără plastic, fără un loc unde să depoziteze cardul fizic, doar nenumărate oportunități de plăți electronice rapide și sigure printr-un singur click”.

Yevgen Lisnyak, Visa Senior Director, Head of Strategic Partnerships, Fintech & Ventures, CISSEE
Yevgen Lisnyak, Visa Senior Director, Head of Strategic Partnerships, Fintech & Ventures, CISSEE

„Introducerea cardurilor digitale în parteneriat cu Moldcell marchează un nou început pentru piața financiară din Republica Moldova”, a spus Yevgen Lisnyak, Visa Senior Director, Head of Strategic Partnerships, Fintech & Ventures, CISSEE. „Pentru prima dată în istoria țării, ne-am unit forțele cu un operator de telecomunicații, pentru a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de plată. Suntem bucuroși să ne extindem cooperarea dincolo de instituțiile bancare, pilonii tradiționali ai ecosistemului de plăți și să ne angajăm cu toți jucătorii de pe piața fintech pentru a impulsiona inovațiile digitale în Moldova.”

Acest parteneriat istoric între Moldcell și Visa deschide calea unor viitoare colaborări între instituțiile de telecomunicații și cele financiare din Republica Moldova. Ambele companii s-au angajat să extindă potențialul plăților digitale, să promoveze incluziunea financiară și să creeze un ecosistem de plăți mai uniform și mai sigur pentru toți.

Despre Moldcell: Moldcell este un operator de telecomunicații digitale din Republica Moldova care oferă inovații digitale și o gamă largă de planuri tarifare, produse și servicii de înaltă calitate prin intermediul rețelei sale de magazine situate în toată țara, precum și prin intermediul magazinului online Moldcell eShop.

Moldcell este o investiție străină directă, prezentă pe piața Republicii Moldova din anul 2000, iar din 25 martie 2020 face parte din Grupul Global CG Corp. Cu peste 23 de ani de experiență în industria telecomunicațiilor, Moldcell se angajează să promoveze digitizarea economiei și să stimuleze incluziunea financiară pentru toți.

Despre Visa: Visa este o companie globală de tehnologii de plată care permite tranzacții electronice sigure, convenabile și fiabile. Fiind o rețea de încredere în industria plăților, Visa este dedicată promovării soluțiilor de plată digitală și a incluziunii financiare la nivel mondial.

* Acesta este un articol publicitar (P). Textul a fost formulat de compania care a plasat anunțul.