Principală  —  Advertoriale   —   America Days la Edineț, Bălți…

America Days la Edineț, Bălți și Rezina

Pe data de 23 septembrie Șefa adjunctă a misiunii, Laura Hruby, a vizitat orașul Edineț pentru a lansa Zilele Americii. În cadrul vizitei Doamna Hruby s-a întâlnit cu primarul Constantin Cojocaru și președintele raionului Nicolai Melnic pentru a discuta despre parteneriatul îndelungat al regiunii cu Statele Unite și a participat la inaugurarea unui sistem modern de iluminat stradal, care se extinde pe 15,1 km de străzi publice în Edineț, proiect implementat de municipalitate cu asistența tehnică și cofinanțarea acordată de USAID Moldova prin intermediul Programului Comunitatea Mea.

Ulterior, Șefa adjunctă a misiunii Hruby și primarul Cojocaru au dat startul Zilelor Americii și au invitat publicul să se bucure de eveniment și să afle despre programele guvernului SUA realizate în parteneriat cu organizații din Moldova pentru a contribui la îmbunătățirea calității vieții tuturor moldovenilor.

Ambasadorul Logsdon, la rândul său, a lansat pe 24 septembrie Zilele Americii 2022 la Bălți, unde împreună cu viceprimarul Smulschii s-au adresat publicului și l-au invitat să facă cunoștință cu organizațiile partenere din Moldova care lucrează pentru a îmbunătăți viața moldovenilor prin intermediul programelor de finanțare americane, dar și să audieze un concert de muzică americană și la încheierea serii să urmărească un film american.

În aceeași zi ambasadorul a oferit un interviu pentru SP Bălți în care a discutat despre 30 de ani de prietenie între SUA și Republica Moldova, impresiile sale despre Bălți și despre modul în care parteneriatul cu SUA aduce beneficii Moldovei în general și municipiului în special.

Ultima oprire pentru sărbătorirea Zilelor Americii a fost la Rezina. Zilele Americii au fost o ocazie fantastică pentru locuitorii din Rezina de a se bucura de muzică și gustări americane, dar cel mai important, participanții au aflat mai multe despre rezultatele celor 30 de ani de prietenie dintre SUA și Moldova, precum și despre proiectele Guvernului SUA de care a beneficiat regiunea.

În timp ce se afla la Rezina, ambasadorul Logsdon a vizitat biblioteca Novateca și a vizitat clubul de robotică de la bibliotecă, unde s-a întâlnit cu echipa de robotică care a câștigat premiul întâi în cadrul premiilor Lego League 2022, proiecte susținute de USAID. De asemenea, ambasadorul a avut întrevederi cu președintele raionului Rezina, Valeriu Ciorici, și cu primarul orașului Rezina, Simion Tatarov.

Ne-am bucurat să vă întâlnim pe mulți dintre dumneavoastră la celebrarea Zilelor Americii 2022 și sperăm să ne revedem peste un an.

P.