Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Şeful CEC este internat la…

Şeful CEC este internat la spital

Mai multe surse din cadrul CEC au declarat că preşedintele Comisiei Electorale Centrale a fost internat astăzi la spital.

Surse din cadrul CEC au confirmat că şeful acestei instituţii, Eugen Ştirbu a fost azi internat la spital, dar au evitat să ne comunice care este starea lui dec sănătate şi în ce instituţie medicală a fost internat.

Opiniile colegilor şi subalternilor lui Ştirbu s-au împărţit în două vizând cauză internării sale. Pe de o parte unii consideră că s-a internat ca să evite presiunile autorităţilor comuniste, alţii însă consideră că acesta are severe porobleme cardiace după atacul de cord pe care l-a suportat, având aceeaşi funcţie, în vara anului 2005, când Dorin Chirtoacă a câştigat în alegerile municipale.

Unii reprezentanţi ai partidelor politice din cadrul CEC ne-au declarat că în ultimul timp Ştirbu vota contradictoriu. Iniţial el vota împreună cu reprezentanţii comuniştilor, iar după reproşurile democraţilor a început să se abţină de la vot în şedinţele CEC.