Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Impozitul pe bronz artificial aduce…

Impozitul pe bronz artificial aduce bani suplimentari la buget

Pentru a aduce fonduri la buget, tot mai multe guverne introduc taxe bizare. SUA aplică taxe speciale pentru dulciuri, bronzul artificial, droguri, CD-uri goale şi folosirea sistemului de canalizare, scrie Adevărul.

Recesiunea şi diminuarea veniturilor contribuabililor au cauzat o scădere a câştigurilor statelor. Pentru a remedia lipsa de fonduri, unele ţări au găsit alternative cât mai ingenioase. Astfel, americanii, obişnuiţi cu impozite „trăznite”, nu sunt deloc surprinşi că vor fi taxaţi atunci când cumpără chifle feliate, în timp ce cele întregi sunt scutite de impozitare, informează cnbc.com. Britanicii ar putea achita şi ei o „taxă pe diplomă”, aplicată absolvenţilor de facultate pentru a obţine fonduri pentru Educaţie, iar impozitul aplicat de Germania pentru prostituţie ajunge până la 50%.
Newyorkezii ar putea fi obligaţi să plătească impozit dacă preferă chiflele feliate, acestea fiind considerate de autorităţi „alimente preparate”, după ce propunerea de a impozita suplimentar restaurantele care folosesc sare nu a fost primită cu entuziasm de locuitori.

IMPOZIT LEGAL PE DROGURI ILEGALE

Mai multe state americane, printre care Illinois, Washington şi Colorado au introdus, din această primăvară, taxa pe dulciuri, însă implementarea ei a fost îngreunată de dificultăţile întâmpinate în selectarea produselor care intră în această categorie. În final, autorităţile din Washington au hotărât că sunt „dulciuri” produsele care conţin zahăr sau îndulcitori, alături de fructe, alune şi arome. Pentru a nu afecta patiseriile, produsele care conţin făină au fost excluse.

Goana autorităţilor după încasări cât mai mari se poate observa şi în legislaţia adoptată de 22 de state americane, care prevede impozitarea drogurilor. Astfel, persoana care deţine astfel de substanţe are 48 de ore pentru a-şi achita dările către stat. În cazul în care sunt prinse cu droguri şi nu au chitanţa pentru a dovedi plata impozitului, pe lângă celelalte consecinţe, cetăţenii în cauză trebuie să achite penalităţi legate de evaziune fiscală. Cu toate că nu este obligatoriu să-şi declare identitatea atunci când achită această taxă, în Carolina de Nord, spre exemplu, numai 79 de persoane au plătit impozitul de la implementarea sa.

Statul Maryland a fost îndelung criticat pentru decizia de a impune o taxă pentru folosirea sistemului de canalizare. În ciuda ironiilor la adresa taxei, ea a adus venituri de aproximativ 840 de milioane de dolari numai în 2009, potrivit „Daily Record”. Apelurile de urgenţă, direcţionate în SUA către numărul unic 911, sunt gratuite. Cu toate acestea, guvernul aplică o taxă pentru acest număr la toate facturile telefonice. Mai mult, există state care percep o taxă separată pentru acest apel, prin urmare unii americani plătesc de două ori pentru un serviciu care, în teorie, este gratuit.

Taxa „cu siguranţă eşti infractor” este aplicată în Europa, Canada şi SUA pentru CD-urile şi DVD-urile goale. Introdusă ca o măsură împotriva pirateriei, ea se bazează pe presupunerea că persoanele care cumpără CD-uri goale le vor folosi pentru a copia muzică sau filme, mai scrie Adevărul.